În perioada 4 mai – 31 august 2026, iubitorii de natură şi artă fotografică sunt invitaţi la Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ pentru a viziona o expoziţie unică, care dezvăluie frumuseţea fragilă şi misterioasă a fluturilor prin obiectivul fotografului Adrian Tudose. De la irizaţiile delicate ale aripilor până la detalii aproape invizibile ale corpurilor efemere, fiecare fotografie devine o poartă către un univers discret, dar profund fascinant. Adrian Tudose îmbină pasiunea pentru natură cu o curiozitate nesfârşită faţă de cele mai graţioase şi colorate vieţuitoare, iar imaginile sale sunt rodul unor călătorii prin variate zone ale Europei – cu o atenţie specială asupra faunei din România.
„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, România rămâne un refugiu preţios pentru numeroase specii de fluturi, datorită habitatelor sale încă sălbatice şi a florei bogate care le susţine”, declară artistul fotograf.
Expoziţia vine să atragă atenţia asupra importanţei conservării ecosistemelor fragile şi să ofere publicului o experienţă estetică şi educativă în acelaşi timp.
(Red.)

