„Un temperament frenetic şi o gesticulaţie abundentă… traseele tuşelor dominate de o fantezie debordantă, se ordonează totuşi în jurul unui semn prestabilit sau aleatoriu… Cromatica este vie, solară până la incandescenţă, fie glacială şi eterică…”
Valentin CIUCĂ (Un secol de arte frumoase în Moldova)
▪ Ce consideraţi că ar fi relevant să afle cititorii revistei noastre despre pictorul Radu Cristian Macavei?
– Sunt atât pictor cât şi grafician, sau, cum se spune în ziua de astăzi – artist vizual, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, profesor de pictură şi grafică la Şcoala Populară de Arte din Piatra Neamţ şi, în acelaşi timp, din anul 2016 sunt coordonatorul acestei şcoli, care este un departament al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
De-a lungul ultimilor 30 de ani de activitate artistică am participat la mai multe expoziţii de grup, tabere de creaţie şi simpozioane, şi, de asemenea am realizat nouă expoziţii personale, atât în ţară cât şi în afara graniţelor.
În anul 1999 am obţinut premiul al II-lea la expoziţia „Masks in Venice 2”, din cadrul „Art Addiction Gallery”, Veneţia – Italia, iar în anul 1998 – Diploma de excelenţă la „Annuale Autunnale di Venezia” – Italia.
▪ Cum vă explicaţi această apreciere deosebită a lucrărilor Dvs. din partea mediului artistic italian?
– Expoziţiile la care am participat au fost de talie internaţională, dar de artă „mică”, adică, lucrări de mici dimensiuni, organizate de o galerie internaţională, pe teritoriul italian, respectiv Veneţia, ei organizând astfel de expoziţii şi în alte oraşe din lume. Pe atunci, locuind în Grecia mi-a fost mai uşor să îi contactez, mi-au acceptat lucrările şi în urma jurizării am obţinut acele aprecieri.
Cam atât… nu ştiu dacă au avut aşa un mare impact în mediul artistic italian. Nu aş putea să vă spun. Eu eram în Grecia, unde am locuit din 1991 până în 2006 şi unde am avut mai multe expoziţii de grup şi trei personale.
▪ În ce mod v-a marcat personalitatea artistică Iaşul copilăriei şi studenţiei Dvs.?
– M-am născut la Iaşi, în anul 1965. Am început studiul artelor vizuale la vârsta de zece ani, la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, continuând apoi la Academia de Arte „George Enescu” din acelaşi oraş, pe care am absolvit-o în anul 1989, la clasa maestrului Dan Hatmanu.
Am avut bucuria, cu toate dificultăţile ultimilor ani de comunism de atunci, de a trăi încă în acel Iaşi cu clădiri şi străzi vechi, încărcat de romantism, de parfumul trecutului şi de acel „ceva” special, care îl făcea diferit ca oraş, lucru pe care astăzi îl regăsim din ce în ce mai greu. Totodată am avut şansa de a avea ca profesori artişti cunoscuţi şi adevăraţi mentori, cărora le rămân profund recunoscător. Toate aceste lucruri împreună au avut un impact major asupra formării mele ca om şi ca artist şi, cu siguranţă, mi-au marcat evoluţia ulterioară.
▪ „Pentru mine pictura înseamnă…”
– Nu mai înseamnă demult… a devenit… firesc, parte din viaţa mea, din sufletul meu. Ştiu că sună puţin a clişeu, dar este un mod de a trăi şi, îmi permit să spun asta pentru că am în spate ceva ani de experienţă şi de convieţuire cu pictura… cu arta.
▪ Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că nu aţi fi putut deveni pictor? Cum v-aţi vedea destinul în aceste condiţii?
– Destul de greu de imaginat… pentru că variabilele sunt foarte mari. Să spunem, poate ceva în zona arhitecturii peisajului, a peisagisticii. Mi-au plăcut întotdeauna spaţiile largi, luminoase, deschise… natura. Unul dintre locurile mele preferate din Iaşi, unde îmi petreceam ore în şir, era grădina botanică. În liceu am urmat secţia de artă monumentală (fresca, alsseco, mozaic etc) avându-l ca profesor pe unul dintre oamenii care mi-au marcat evoluţia artistică, domnul Jeno Bartoş… iarăşi fiind obligaţi să accesăm şi să decorăm suprafeţe mari.
▪ Care sunt temele cu care aţi rezonat în timp? Aţi avut perioade în care v-aţi pierdut busola?
– Temele cu care am rezonat dintotdeauna sunt cele mitologice, religioase, cele care transcend realitatea imediată, dar asta nu înseamnă că nu fac periodic exerciţiul realismului, realităţii şi naturii, care rămân până la urmă cei mai buni maeştri. Nordul rămâne la locul lui, doar numele i se schimbă…
▪ Când începeţi să lucraţi la un tablou aveţi totul clar în minte sau vă lăsaţi purtat de inspiraţie?
– Uneori mi se întâmplă să „văd” tabloul dinainte, dar niciodată ceea ce iese în final, după ore şi ore de muncă, nu este şi nu cred că poate fi 100% la fel cu ceea ce mi-am imaginat. Din experienţa anilor de lucru, am observat că există o interferenţă, o graniţă foarte greu de descifrat, între ceea ce face artistul cu lucrarea sa şi ceea ce lucrarea sa îl provoacă să facă. Aici intervine sinceritatea ta cu tine însuţi şi puterea de a-ţi direcţiona lucrarea, nu de a te lasa direcţionat de ea, ci doar inspirat.
▪ Povestiţi-ne câte ceva din culisele proiectului „Babel Multiplicat”, pe care iubitorii de artă tocmai l-au admirat la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”.
– Proiectul expoziţiei nu s-a axat de la început în jurul „Babelului”, ideea în sine a apărut pe parcurs şi cumva, mi le-a inclus şi legat şi pe celelalte. Iniţial pornisem pe ideea de portaluri, de treceri, temă ce se poate observa în cam toate lucrările mele. Mai târziu, aşa cum am spus şi la vernisaj, m-am gândit să includ şi lucrările altor persoane, pentru a da o altă dimensiune, mai largă, conceptului expoziţiei. Astfel le-am invitat pe doamnele Irina Moldovan şi Gina Ţicală să participe cu lucrările dumnealor. Rezultatul s-a văzut atât pe simeze individual, cât şi ca impact general al evenimentului în sine asupra privitorului. Impact reuşit, zic eu, cel puţin vizavi de ceea ce mi-am propus, cât şi de reacţia publicului.
▪ Conduceţi de-o bună bucată de vreme cursurile de pictură din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Ce calităţi ar trebui să aibă o persoană care doreşte să urmeze cursurile Dvs.?
– Calităţi artistice cred că există în fiecare dintre noi. Dar, pentru a începe nişte cursuri de pictură, grafică sau altceva din acest domeniu, în primul rând trebuie să te atragă, iar în al doilea rând îţi trebuie răbdare şi consecvenţă. Toate acestea sunt necesare mai ales pentru început, pentru că pe parcurs vin şi celelalte. Mai ales satisfacţia de a te descoperi pe tine, care este o calitate a noastră, a tuturor, dar, din păcate, este prea puţin educată şi exersată şi prin prisma artei.
▪ În finalul interviului v-aş invita să vă „lăudaţi” puţin cu câţiva dintre discipolii Dvs. care v-au încununat eforturile.
– Ha, ha, ha… eforturile în acest domeniu sunt sarcina pe care ne-o asumăm ca îndrumători. Nu ne aşteptăm, prin urmare, la satisfacţii imediate, dar ele vin în timp. Personal, pe lângă cele două foste cursante de care am amintit mai sus, am avut bucuria să constat că unii dintre absolvenţii şcolii noastre au mers mai departe, ori spre învăţământul superior artistic, ori pur şi simplu şi-au continuat căutările artistice în plan individual. Cred că mai ales de aici vine plenitudinea, că ai putut oferi celorlalţi ceva din experienţa ta. În rest totul rămâne doar un joc, un joc frumos…
A consemnat Gianina BURUIANĂ