În ultima jumătate de veac, de la „Rareş” şi-au luat zborul către scenele ţării şi ale lumii actori şi regizori de top. Adunându-i printr-un miracol actoricesc, am avea la îndemână o întreagă trupă, condusă, poate, de Geanina Cărbunariu, nu-i aşa?
Dar istoria începea mai demult …
Spectacolul teatral cult în spaţiul românesc, desprins de tradiţionalul teatru folcloric (Jianul, Bujorul, Irozii, Mironosiţele ş. c. l.), chiar dacă s-a născut din dorinţa boierimii instruite de a se alinia la obiceiurile occidentale, a fost multă vreme practicat pe scară extinsă, mai cu seamă în şcoli.
Nu au făcut excepţie de la acest ritual, gustat de public, nici şcolile de grad secundar din Piatra-Neamţ, tradiţionalele serbări care se organizau în diferite momente ale anului şcolar incluzând scenete sau piese de teatru din producţia dramaturgilor români sau a clasicilor europeni.
Pentru că aveam la dispoziţie o fotografie-document intercalată în însemnările rămase de la institutorul Gheorghe P. Cojocaru, ne-am interesat şi am aflat că fiicele sale, Ana şi Mărioara, eleve la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ acum un veac, au făcut parte din distribuţia unui vodevil al lui Vasile Alecsandri, prezentat de liceenii nemţeni pe scena Teatrului Vechi/Roxy, Mărioara Cojocaru interpretând rolul Vremea.
Este de înţeles că nu se produsese o inovaţie chiar atunci, ci că, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, elevii de la „Rareş”, acompaniaţi după 1911 de colegele din pensionul doamnei Popovici şi apoi de la Liceul Teoretic de Fete, organizau asemenea spectacole, de altminteri menţionate totdeauna şi în celebrul „Anuar” al „Rareşului”.
Fiindcă vreau să mă refer la întâmplări mai noi, de la care am bogate date şi amintiri, poposesc – iată – în anii când profesorul de istorie Aurel A. Rotundu era director al ilustrului liceu pietrean (1938 – 1948).
Directorul Rotundu nu era numai un dascăl desăvârşit, un pedagog cu marcată vocaţie, un om de cultură în adevăratul înţeles al expresiei, ci avea şi o lăudabilă pasiune pentru artă, îndeletnicindu-se între altele cu regizarea unor spectacole memorabile, în anii când în oraşul său deja se construiseră câteva săli cu scene satisfăcătoare pentru teatru (Teatrul Vechi/Roxy, cinematografele Regal şi Scala şi săli de festivităţi la „Rareş” şi la şcoala primară din Borzoghean), dar nu se închegase încă o trupă profesionistă, apărută abia în anul 1958 la TT.
Am participat ca spectator, alături de părinţii mei, deşi eram prâslea, la câteva spectacole regizate de directorul Rotundu şi desfăşurate în sala de festivităţi a Liceului: „Muşcata din fereastră”, de V. I. Popa, cu elevii Emil/Ţuţu Rotundu şi Benedict/Ben Dabija în roluri importante, „O noapte furtunoasă”, de Caragiale, şi „Revizorul general”, în care juca şi elevul Nicolae Mancaş, fratele meu.
Interpretele pentru rolurile feminine veneau de la Liceul de Fete. Elena Botez şi Lucia Roic, viitoare artiste celebre, soliste de operă şi de operetă, dar şi Alina Purice, au lăsat amintiri de neuitat!
De ce nu am menţionat numele autorului comediei satirice „Revizorul general”?
Pentru că această capodoperă din repertoriul mondial se numeşte de fapt „Revizorul” şi face parte din opera dramatică a scriitorului clasic rus Nikolai Vasilievici Gogol. Fiind noi atunci, prin anii 40 ai secolului trecut, în război cu Rusia, era interzisă, sub aspră sancţiune antonesciană, prezentarea scenică a vreunei opere ruseşti.
Oprindu-se la „Revizorul” lui Gogol, curajul directorului Rotundu era, ca de obicei, extraordinar!
A schimbat titlul, din „Revizorul” în „Revizorul general”, a „românizat” toate numele personajelor, ale locurilor, în sfârşit, toate denumirile cât de cât ruseşti, şi a mers pe ideea că administraţia antonesciană are alte treburi, şi că „merge şi-aşa!”
Şi a mers!
Iar fotografia echipei de elevi-actori, de la Liceul de Fete şi de la „Rareş”, din prima jumătate a veacului trecut, cu directorul Aurel Rotundu în mijloc, se află transpusă într-unul din anuarele realizate de cărturarul Constantin Turcu. Am văzut-o nu de mult, expusă în vitrinele festive ale Colegiului Naţional „Petru Rareş”. Cu oarecare bunăvoinţă din partea conducerii acestei prestigioase instituţii, reproducerea poate fi găsită şi tipărită în revista „Apostolul”. (N. R. Am înţeles aluzia)
Emil Rotundu şi Benedict Dabija; cel dintâi, devenit artist de operă la Timişoara; celălalt, cu drum meteoric, şi pe scenă, la „Bulandra”, şi în câteva filme artistice…
Istorie …
Mihai-Emilian MANCAŞ