În dedicaţia de pe exemplarul pe care l-am primit, din amiciţie, pe pagina trei M.M. scrie că îmi o oferă …o carte şi un strop de diversitate… Opul începe cu poezia „Calea robilor”. După un motto: Je suis ne avec la peur din Celiné Varenne (m-am chinuit pentru că a trebuit să caut accentele din limba franceză) autorul îşi aminteşte că…am intrat în lumea ceasta/pe calea robilor înotând prin apa tulbure/ a îndoielii şi a suspinelor, în spate ducând o raniţă plină de temeri/cu blesteme şi păcate ancestrale… Prietenii ţi-i mai alegi, dar câţi dintre noi putem alege calea pe care venim pe lume…
Mihai Merticaru este născut în satul Beţeşti, comuna Rediu, sat aflat undeva pe dealurile de pe malul drept al Bistriţei, în aval de Roznov. E un peisaj blagian, de dealuri şi văi, de România pitorească. Versurile din poezia dedicată satului natal sunt o elegie modernă. Ar merita reproduse toate. Eu am să citez pe sărite, doar câteva, şi sub formă de proză, ca o poveste. Motivul? Spaţiul gazetei: La intrarea în satul natal aceleaşi explozii de miresme şi culori te întâmpină, aceeaşi orgă gravă de melancolii, acelaşi glas de clopot se tânguie în clopotniţa bisericii. Bistriţa curge printre fiordurile de aur ale memoriei ducând la vale umbrele peştilor zglobii de odinioară iar paşii, poetului, măsoară adâncimea dintre mâhnirea de ieri şi cea de azi a beţeştenilor mult mai bogaţi în pagube… Poezia se încheie cu trei versuri: cocorii pleacă rânduri – rânduri/de-atâta pustietate mult te mai//îngânduri… Las pe cititor să asimileze estetic, eu revenind la Motto-ul de la începutul poeziei. Fericirea: uite-o, – nu-i! (Gerard de Nerval). Fericirea rezultă din plăceri, dar Schopenhauer, acum mai bine de un secol scria: Orice plăcere e negativă, pe când durerea e pozitivă.
Poezia Silfidă – silfidă = duh aerian, uşor şi agil, în mitologia celtică şi germanică, dar şi femeie tânără, zveltă, graţioasă, în accepţiune generală – cred că îi este închinată doamnei de convieţuire în urbea Pietrei lui Crăciun şi nu altei silfide care i-o fi tulburat liniştea în anii juneţii. La această poezie, domnul Merticaru adăugă un motto din creaţia lui Lucian Blaga, care spune despre jumătăţile bărbaţilor:
Viori sunt femeile,/vibraţie fără cuvânt,/ viori aprinse sub arc/ în flăcări şi fum.
Auzi: vibraţie fără cuvânt! Doar dacă sufăr de hipoacuzie. După mine, femeile sunt mai mult trompete decât viori. Dar, să citim ce părere are şi ce scrie poetul M. M. despre femeie:
…când ai zâmbit entazic(?)/ pustiul din jur s-a făcut grădină luxuriantă iar când ai râs în hohote/zările au început să te strige pe nume. Într-o altă strofă adaugă: feciorească uimire/femeie silfidă/tu nu ştii că numele tău e feerie şi cânt celest. Admirabil.
Spiritul, modul de a gândi în poezie şi nu numai, în cartea de faţă, Fiordurile Memoriei, ne este dat şi de motto-urile care le adaugă le unele poezii. Din Eminescu preia: Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate. Din Vasile Voiculescu citează (scrie): Să fie dar iubirea o mască a durerii?/ Alt chip al ei când poate doarme şi visează? Din Rabee, poetă persană citează: Fără tine, mierea otravă mi-i, ca fierea, şi-alături de tine, otrava mi-i ca mierea. Cel mai mult mia plăcut ce a zis Omar Khayyam: Închipuie-ţi că tot ce este-n lume, nu este şi tot ce nu-i în astă lume, este. Să parafrazăm puţin această cugetare: Închipuie-ţi că eşti deştept şi nu eşti. De reflectat.
Parcă am mai spus: Mihai Merticaru este un călinescian. În ce privinţă? La apariţia romanului Bietul Ioanide, George Călinescu a fost acuzat, de scriitorii timpului, că foloseşte un limbaj prea elevat, livresc. Volumul Fiordurile memoriei, cu cele două capitole, Papier mâché şi Papier collé nu este scris pentru toată lumea, doar pentru cei cu o pregătire superioară. Poate fi folosit însă ca un bun instrument de îmbogăţire a vocabularului elevilor pe lângă bogăţia de idei ce sunt cuprinse în el. Merită citit pentru diversitate şi originalitate.
Emil BUCUREŞTEANU