Fascinat, deopotrivă, de înălţimile Rucărului muscelean natal şi de cele ale Munţilor Bistriţei şi ai Stânişoarei tinereţii sale petrecute la Borca, profesorul Gheorghe Ţigău (n. 18.10.1944) a păşit înspre deceniul al optulea al vieţii cu o antologie de poezii ilustrată cu picturi ale foştilor săi elevi dintre anii 1975-2005, carte intitulată Lecturi pastelate (Editura NONA, 2014).
Mai bine mai târziu decât niciodată, asta, poate, înseamnă lectură în variantă IT (englezească, desigur) acest „Paste-late” („reprodus mai târziu”). Între texte literare şi imagini, descoperi o frăţietate între arte, afinitate confirmată de predecesori celebri: Iosif Iser, Ligia Macovei, Florica Cordescu, Jules Perahim, Neagu Rădulescu, Tia Peltz, Alex Ivanov (plus Nichita Stănescu şi Marin Sorescu pentru propriile cărţi). Emblematic a fost cazul lui Sorescu, poetul care cu dreapta scria poezii, iar cu stânga picta!
S-au întâlnit şi situaţii în care un poet „descifra” liric „tablourile dintr-o expoziţie”. Exemplific cu superbele poeme ale Feliciei Sprânceană-Anghel, inspirate din pânzele impresioniste franceze ale lui Brâncuşi, precum şi poeziile de la Societatea Scriitorilor Militari: Liviu Vişan, Octavian Mihalcea, Constantin Ardeleanu, „traducând” îndrăzneţele linii grafice ale pictorului Alex Ivanov (la rându-i, şi poet).
Dar ce surpriză este o amplă antologie de fragmente de poezie de la Mioriţa la Nichita Stănescu, ilustrate de nişte elevi cu har pentru pictură, de la şcoli din Piatra-Neamţ (Şcolile Nr. 4 şi 5, Liceul de Arte „Victor Brauner” şi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”)!
Treisprezece şcolari, unii dintre ei pictori sau graficieni deja consacraţi în ţară şi în străinătate, „au transpus în imagini” o sută şapte frânturi de poezie, de la Vasile Alecsandri la Victor Eftimiu, de la Mihai Eminescu la George Topârceanu, de la Mihail Sadoveanu la Fănuş Neagu (doi prozatori ce au „poetizat” în textele lor), de la George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga şi Tudor Arghezi la Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Grigore Vieru.
Cartea e ca o cutie veche de bijuterii, căreia i s-a deschis capacul pentru a bucura orice ochi doritor de frumos, de emoţie estetică.
Nu întâmplător, autorul cărţii a asigurat coperţile acestei lucrări rare, Lecturi pastelate, cu proiecţia originală a statuii brâncuşiene Rugăciune (care marchează începuturile sculpturii moderne), pe fondul unor coloane ale infinitului, ilustraţie a Andreei Apăvăloae, azi artist plastic de notorietate. Se vrea un mesaj încifrat că şcolarii profesorului Gheorghe Ţigău vor reprezenta în cartea sa viitorul şi modernitatea.
Eu cred că nicio altă literatură a lumii nu a descris mai bine existenţa unui om ca un drum sinuos între „Eu nu sunt decât o pată de sânge care vorbeşte” (Nichita Stănescu) şi „Nu credeam să învăţ a muri vreodată…” (Mihai Eminescu). Stilul în care debutează Odă (în metru antic) e considerat chiar de Nichita Stănescu „cel mai frumos vers al lumii.”
E o nedreptate a nu pomeni numele fiecărui pictor-şcolar ilustrator, dar o enumerare otova te trimite înspre o statistică plictisitoare şi nesemnificativă. Vom face doar un „Top 3” al acestor talente: Irina Irimescu (66 de ilustraţii), Andreea Apăvăloae (13) şi Irina Carmen Buliga (10).
Pictură de idei, tuşul versurilor îngroşate, evadând, parcă, în liniile graţioase ale desenului. În Psalm, Tudor Arghezi a declarat, în stilu-i paradoxal al credinţei sale: „Tare sunt, Doamne, şi pieziş…”, iar Tatiana Tanasă găseşte soluţia redării unei jumătăţi de chip în spatele crucii. „De parcă toată lumea era a mea” în copilărie, mărturisea Ion Creangă în celebrele sale Amintiri…, Irina Irimescu, azi artist plastic în Franţa, proiectează pe pânză o lume ciudată, revărsată peste copilul Nică, într-o compoziţie plastică sofisticată.
Şi aşa cum nu s-a născut criticul (cititorul) care să pătrundă în adâncimea gândirii poetice eminesciene, tot Irina Irimescu va ilustra Glossa printr-o învălmăşeală labirintică de gânduri, în care „de-a lor zădărnicie/ Te întreabă şi socoate.”
Andreea Apăvăloae va transpune Mai am un singur dor într-o compoziţie Dalli-ană de o surprinzătoare complexitate.
Cosmogonia Mioriţei e reliefată de Raluca Niţă într-o compoziţie în care albastrul cerului domină, ca semn al faptului că Soarta nu-ţi oferă decât varianta acceptării. Pare destul de caducă interpretarea dată de esteţii (nu isteţii!) zilei, potrivit căreia acceptarea fatalităţii în variantă mioritică ar fi un semn de slăbiciune (după logica asta, grecii ar trebui să-l scoată pe Oedip din mitologie!?)
Irina Carmen Buliga reflectă, în jocuri de forme şi de culori, profunzimile misterioase sadoveniene din Împărăţia apelor, iar Privighetoarea Andreei Apăvăloae poate să fie expusă pe orice simeză ultramodernă.
„Selecţionerul” Gheorghe Ţigău a avut inspiraţia de a alege textele „interpretării plastice” într-o cronologie a zbuciumului literaturii române. Cartea este, astfel, şi un argument că, în ciuda presiunii postmodernismului, elevii pot creşte întru miracolul creaţiei purtând semnătura lui Eminescu, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu.
N-ar fi o surpriză dacă acest veritabil album de artă ar primi premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Piatra-Neamţ, fie şi la categoria „Junior”. Că prea e un Potop de frumuseţe!
Constantin ARDELEANU