În ultimul timp, un număr tot mai mare de profesori se plâng de scăderea capacităţilor verbale ale elevilor. Copiilor din şcoala modernă le-a slăbit considerabil capacitatea de a asculta, de a înţelege sau a-şi aminti un material prezentat oral. Aceştia au tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora; au un vocabular sub orice nivel; întâmpină dificultăţi în a înţelege fraze mai lungi şi structuri gramaticale mai complexe. Şi toate acestea, în bună parte, datorită faptului că în multe familii televizorul a devenit cea mai la îndemână soluţie pentru „educarea” copiilor. Astăzi, tot mai puţini sunt părinţii care îşi adorm copiii cu poveşti.
Ţin să revin cu câteva argumente de care, sper, vor ţine cont atât părinţii cât şi pedagogii, atunci când vor doza timpul aflării în faţa ecranelor a odraslelor/discipolilor lor.
E cunoscut faptul că timpul îndelungat petrecut în faţa TV în primii ani de viaţă stopează formarea abilităţilor lingvistice de nivel superior.
Experienţa TV erodează puternic puterile minţii umane. Fiecare clipă petrecută de copil în faţa TV este una pierdută pentru dezvoltarea minţii.
Metoda cea mai bună pentru dezvoltarea abilităţilor mentale ale unui copil este de a le dezvolta limbajul. Or, limba este mijlocul cel mai important de dezvoltare a creierului, a conexiunilor tainice din interiorul lui.
Copilului căruia i s-au citit/spus poveşti în primii ani de viaţă, care a exersat vorbirea de mic va avea rezultate şcolare bune pe termen lung. Să nu uităm că poveştile stimulează gândirea şi imaginaţia. Din această perspectivă, TV frânează dezvoltarea gândirii, a abilităţilor verbale, deoarece, în timpul vizionării, copilul e captivat de imagini şi nu de cuvânt. Doar prin cuvânt, copilul însuşeşte potenţialul simbolic al limbii.
TV, calculatorul, tableta reprimă abilităţile şi strategiile verbale.
Copiii trebuie să citească mai multe texte lipsite de imagini, fiindcă doar aşa el caută sensul ascuns dincolo de lucruri. Poveştile fără imagini se dovedesc a fi un pedagog de neînlocuit în dezvoltarea gândirii simbolice. Or, prin televiziune, totul se reduce doar la lumea imaginilor.
Părinţii au impresia că, prin simpla vizionare a TV copiii lor îşi vor îmbogăţi bagajul de cunoştinţe. Se înşeală, deoarece doar printr-o experienţă interactivă copilul îşi va dezvolta capacităţile de înţelegere şi de vorbire.
O experienţă video îndelungată poate să producă dezechilibre în funcţionarea creierului uman.
Ca să scăpăm de maladiva dependenţă de TV propun părinţilor ca împreună cu copiii lor să facă o zi de „post negru” pe săptămână, adică să se lipsească de gadget-uri măcar din când în când şi vor vedea că viaţa le va apărea în alte culori.
Şi dacă eu n-am putut fi destul de convingătoare, să asculte de părerea filozofului şi eseistului Andrei Pleşu care îndemnă şi el: „…Dar suspendaţi, pentru câteva zile, «statul la televizor» şi veţi vedea că timpul îşi schimbă alcătuirea şi ritmul, că redescoperiţi realităţi uitate, că deveniţi altcineva. …Fără televizor, constaţi că ai dinainte o seară lungă, intens şi divers utilizabilă. Poţi citi, poţi face conversaţie, poţi întâlni prieteni, poţi să te plimbi, să reflectezi pe cont propriu, să ieşi în oraş, să-i redescoperi pe cei apropiaţi. Poţi, de asemenea, să te plictiseşti în tihnă, să nu faci nimic. Dar una e să nu faci nimic privind fix spre cutia cu imagini din faţa ta, şi alta e să nu faci nimic dinaintea propriei tale singurătăţi. Nimicul fără televizor e abisal, policrom, monumental, în vreme ce nimicul trăit dinaintea ecranului e vid, sau populat de fantasme. În primul caz, te confrunţi cu nimicul tău. În al doilea, cu un nimic străin, fabricat, destinat să provoace uitarea (sterilă) de sine.”
Citiţi copiilor poveşti!
Prof. Doina LUPU,
Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale