Când „O scrisoare…” s-a prezentat pe scena Naţionalului, protipendada târgului Piatra a înlemnit. A crezut că subiectul piesei este inspirat din moravurile şi viaţa politică din urbea de sub Cozla. Să nu uităm că dramaturgul Caragiale a fost revizor şcolar în judeţele Neamţ şi Suceava, că a locuit în Piatra şi se plimba cu birja pe Bulevardul Gării. Evident că genialul satiric cunoştea foarte bine matrapazlâcurile politicienilor loco. Notabilităţile târgului, neliniştite i-au scris nemilosului autor. L-au întrebat tranşant: „Scrisoarea…” se referă la târgul nostru au ba: răspunsul primit i-a liniştit: „Se poate foarte bine ca O scrisoare… să fie icoana fidelă a moravurilor politice din Piatra Neamt, însă poate fi în acelaşi timp a oricărui oraş din provincie”. Aleşii neamului din Piatra Neamţ au înţeles mesajul lui Caragiale şi au continuat cu matrapazlâcurile, corupţia şi aventurile galante. Şi continuă şi astăzi.
Să revenim la simpaticul Cetăţean turmentat. Când fermecătorii lui amici de berărie şi cafenea – Lache, Tache şi Mitică – l-au sfătuit să voteze pe cine pofteşte, Turmentatul s-a răţoit la ei. S-a dat cocoş. Ce le-a răspuns? „Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă!”. E-te-te! Răspunsul băţos al simpaticului personaj caragialian, ne aminteşte de nehotărâţii de azi care spun: „Nu merg la vot, nu am pe cine să votez!”. Eroare, l-aţi uitat pe ramolitul Agamiţă.
Dumitru RUSU