Orice festival trebuie să fie o sărbătoare a artelor spectacolului

• Interviu cu criticul de teatru Oltiţa Cântec

Am putea spune fără să greşim, că ediţia cu numărul 31 a Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamţ, desfăşurată în perioada 18 septembrie – 2 octombrie 2019, s-a caracterizat prin complexitate. M-am oprit asupra uneia dintre lansările de carte din cadrul festivalului, care a avut loc joi, 19 septembrie, la sala Rotondă TT, şi anume, volumul bilingv (română şi engleză) coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cântec – „Teatrul şi publicul său tânăr. Realităţi româneşti” (Editura Timpul, Iaşi 2018). Oltiţa Cântec este preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru din România, director artistic al Teatrului „Luceafărul” Iaşi, director artistic al Festivalului Internaţional pentru Publicul Tânăr de la Iaşi. Celelalte patru autoare care au făcut cercetări teatrologice alături de coordonatoarea volumului sunt: Daniela Şilindean, Oana Stoica, Oana Cristea Grigorescu şi Iulia Popovici.

Vorbind despre necesitatea acestei apariţii în spaţiul publicistic românesc, Oltiţa Cântec a declarat: „Din păcate, în România, teatrul pentru publicul tânăr nu se bucură de atenţia, valorizarea şi statutul pe care le-ar merita. A lucra şi a ne preocupa de teatrul pentru publicul tânăr înseamnă a proiecta în viitor, a investi în spectatorul care mâine va fi prezent în sălile de spectacol. Acest segment de teatru este foarte bine dezvoltat în alte ţări, cum ar fi Germania, Franţa, Italia, Canada, SUA, unde există o dramaturgie cu destinaţie clară, unde societăţile sunt mai liniştite, mai aşezate şi au o tradiţie mai îndelungată pe acestă linie.”

Am profitat de ocazia acestei lansări de carte pentru a formula câteva întrebări pentru autor.

– Doamnă Oltiţa Cântec, aţi afirmat că spectacolul care a deschis festivalul, „Ţinutul din miezul verii” (Teatrul Mic Bucureşti, regia Vlad Massaci) a fost o alegere foarte fericită pentru acest debut de eveniment. Vă rog să ne mărturisiţi care sunt argumentele acestei aprecieri.

• Vlad Massaci este foarte legat de Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, unde şi-a început activitatea de regizor angajat cu contract de muncă. Era vremea directoratului lui Corneliu Dan Borcia şi îmi amintesc de punerea în scenă a piesei Uşa închisă de J. Graham Reid, o montare ce anunţa câteva dintre mărcile identitare ale acestui artist interesat mai ales de textul actual, cu puternice tensiuni relaţionale, cu partituri dramaturgice generoase pentru actori. Massaci se pricepe de minune să lucreze cu actorii, dovedeşte o atenţie infinită la detalii. Acum a fost invitat cu Ţinutul din miezul verii de Tracy Letts, o producţie a Teatrului Mic din Bucureşti, cu o distribuţie de zile mari. Text intens, regie impecabilă, o scenografie ce devine ea însăşi personaj (Iuliana Vâlsan, o scenografă care a lucrat şi ea la Teatrul Tineretului în anii din urmă, cu Radu Afrim, pentru Herr Paul), actorie de calibru mare fac un spectacol de trei ore care te ţine cu sufletul la gură chiar dacă ştii piesa şi ce urmează să se petreacă. Vlad Massaci a croit o adaptare, a dat posibilitatea tuturor personajelor/actorilor care le joacă să se decupeze în raport cu ceilalţi, într-o cavalcadă de adevăruri care ustură, dar şi vindecă prin cauterizare. Alegerea acestui spectacol pentru deschiderea festivalului reconfirmă misiunea Teatrului Tineretului de a fi o platformă de încurajare şi lansare a tinerilor.

– Consideraţi că există un „ceva anume” care diferenţiază Festivalul de Teatru din Piatra-Neamţ (în ultimele sale ediţii) de celelalte din ţară şi chiar din străinătate?

• Fiecare festival care se respectă trebuie să aibă o identitate care să-l definească şi individualizeze în raport cu evenimente similare. Iar cel de la Piatra-Neamţ are un profil distinct, e orientat către publicul tânăr, iar asta e minunat, fără să uite de celelalte categorii de public şi de aşteptările comunităţii. Orice festival trebuie să fie o sărbătoare a artelor spectacolului, trebuie să reunească oamenii, să-i aducă împreună. Faptul că festivalul s-a extins şi către Târgu Neamţ şi Roman e iarăşi foarte bine, pentru că public interesat există şi acolo. Iar deschiderea internaţională e binevenită, căci conectează Teatrul Tineretului şi oraşul de vibraţiile estetice ale Europei. Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ e pe un trend bun.

– Ne puteţi dezvălui ce noi tendinţe aţi identificat în teatrul internaţional în ultima vreme, atât din punct de vedere artistic, cât şi managerial şi organizatoric? Se regăsesc acestea şi în România?

• Noile tendinţe estetice sunt foarte numeroase şi variate. Creativitatea artistică s-a apropiat tot mai mult de cea tehnică şi tehnologică, de noile medii, iar artele preiau foarte mult, şi bine fac, din zone conexe, îmbogăţindu-se în planul mijloacelor de expresie. Vizualitatea, efectele speciale, designul de lumini şi cel sonor au ocupat prim-planul. O altă tendinţă e cea de implicare comunitară, de teatru documentar care abordează teme cu impact social. Subiectele sunt preluate din realitatea imediată, se vorbeşte despre teatrul oamenilor reali, care-şi spun propriile poveşti şi adesea le şi joacă pe scenă, adică devin ei înşişi actori. Sunt foarte multe formule inovative. Şi da, direcţiile acestea estetice se regăsesc şi în România, mai ales la noile generaţii de artişti, cum e şi firesc.

– Revenind la publicul tânăr, ce aşteptări credeţi că are acesta acum de la reprezentaţiile teatrale?

• Publicul tânăr vrea, în primul rând, să se recunoască în ceea ce vede pe scenă, să simtă că acolo e vorba despre el, că personajele acelea pot fi colegii sau prietenii lui, cu întrebările nerostite la care caută răspunsuri, cu preocupările specifice vârstei, cu modul lor de a percepe realitatea şi de a comunica. Arta teatrului asta trebuie să-i ofere într-o manieră subtilă, atrăgătoare. Iar publicul tânăr trebuie să conteze nu numai ca spectator, ci să fie un partener în creaţie, în sensul unor consultări, discuţii, chiar ateliere de creativitate. Ceea ce Teatrul Tineretului face.

– Criticul de teatru Oana Stoica afirmă în cartea pe care aţi coordonat-o că „teatrul pentru publicul tânăr este şi un teatru de întinerire a publicului adult”. Cum comentaţi această sintagmă?

• Oana are perfectă dreptate. Teatrul este o modalitate de comunicare cu lumea, iar a menţine comunicarea între generaţii e vital, altfel apar falii ce ne fac să nu ne mai înţelegem unii pe alţii, să nu putem empatiza. Iar formele teatrale inovative obligă şi publicul adult la upgrade-uri.

– Aţi fost primul mentor al participanţilor la atelierul „Spectatorul critic”, din ediţia 2017 a festivalului. Ce amintiri păstraţi de la această întâmplare culturală?

• Pentru mine a fost o experienţă foarte bună, care m-a îmbogăţit. A fost cu totul altceva decât fac la universitate cu studenţii, pentru că scopul era complet altul, am avut şansa unei grupe foarte bune, cu oameni iubitori de teatru, deschişi, participativi. Şi, deşi grupul s-a constituit pe bază de înscrieri, deci s-a compus aleatoriu, cred că am avut şi o chimie foarte bună. Eu aşa am simţit. Pentru mine a contat şi profesional şi uman. Sper că şi pentru participanţi.

– Ne-aţi putea relata care au fost faptele, împrejurările sau oamenii care v-au legat definitiv şi iremediabil de teatrologie?

• A fost o serie de întâmplări fericite. Nu am avut în familie artişti, dar îmi plăceau dintotdeauna concertele, spectacolele, filmele. Nu pot explica de unde pasiunea aceasta. Şi am avut dintotdeauna o curiozitate şi un simţ de observaţie peste medie, acestea fiind calităţi esenţiale pentru cineva care face critică şi cercetare teatrală. Am avut şansa să îmi descopăr vocaţia şi să merg pe drumul care mi s-a potrivit. Iar asta e fundamental în orice profesiune.

A consemnat Gianina BURUIANĂ