Cel puţin două sunt motivele pentru care oricine trece pe lângă un stand de carte trebuie să se oprească şi măcar să răsfoiască volumul Comuna Vânători – Neamţ, file de monografie, înfăptuit de apostolul Neculai Florian. Mai întâi, trebuie spus, cartea arată ca o carte. Nu e o împuşcătură, ca multele broşuri care au umplut de glorie o grămadă de condeieri nemţeni, treziţi peste noapte, scriitori cu acte în regulă. Volumul e elegant, are consistenţă, vreo 450 de pagini, e tipărit bine pe hârtie cretată (editura C.M.Imago, 2016, Piatra-Neamţ). Mai apoi, există un sumar bogat care dă seamă de o cantitate imensă de muncă şi demonstrează o gândire ordonată şi inspirată în arhitectura cărţii. Nicolae Florian cunoaşte bine normele speciei pe care o abordează – în privinţa structurii, monografia are deja un statut destul de clar – personalitatea cărţii sale stând, în special, în proporţia dintre diferitele zone ale informaţiei. Autorul mizează nu atât pe imaginea locului, cât pe spiritualitatea lui, trecută şi prezentă. Mi se pare un lucru normal şi doar un cârcotaş pătimaş l-ar putea contrazice.
Precizăm că această monografie nu este singulară, şi autorul ne avertizează în Postfaţă: „S-au împlinit în anul 2009 o sută de ani de la apariţia primei monografii despre comuna Vânători-Neamţ datorată profesorului Constantin D. Gheorghiu şi am dorit să marchez evenimentul prin această monografie dedicată locului natal. Lipsa resurselor a făcut să fie ratat momentul. O nouă carte despre Vânători-Neamţ? Da şi sperăm să fie una şi mai bogată prin adăugarea de noi informaţii ca şi a biografiilor unor oameni, fiindcă oricât de însemnată ar fi o instituţie, ea nu reprezintă nimic dacă n-o înnobilează munca oamenilor. Regret că mi-a lipsit talentul de a realiza nişte biografii interesante, romanţate. Mi-a plăcut literatura, dar în viaţă am rămas credincios lucrurilor adevărate, exacte”. Aici autorul se alintă un pic: portretele oamenilor şi instituţiilor sunt realizate clar şi riguros, e drept fără excese de metafore sau determinative, dar într-o limbă română curată, ceea ce poate fi considerat chiar un talent, într-o vreme în care limba română este siluită cotidian.
Nu voi insista asupra cuprinsului volumului. Voi spune doar că această carte se înscrie la loc de frunte pe lista lucrărilor de referinţă privind Ţinutul Neamţului, că respectă toate normele unei lucrări ştiinţifice (aparat critic, index de nume, note) şi, pentru bogăţia şi seriozitatea documentării, nu va putea fi ocolită de nici un cercetător profesionist. Răsfoiţi-o şi vă veţi convinge. Prefer aşadar, în loc de a vă trimite la lucruri – mai mult sau mai puţin cunoscute – să reiau fragmente dintr-o succintă prezentare a autorului:
„Autorul acestei cărţi, învăţătorul Neculai FLORIAN, s-a născut la 27 septembrie 1937 în Vânători-Neamţ. Şi-a petrecut copilăria în satul natal fără să fi cunoscut ocrotirea tatălui, care, concentrat în perioada 1937-1940, a participat cu Regimentul 15 din Piatra Neamţ la Cel de Al Doilea Război Mondial. Prins prizonier la Cotul Donului în noiembrie 1942, a fost dus în lagăr la Celeabinsk, dincolo de Urali, de unde s-a întors în decembrie 1948. (…)
Continuă clasele gimnaziale la Şcoala Arhimandrit Chiriac Nicolau din Vânători Neamţ între 1949-1952 cu vestiţii dascăli Constantin Papuc, Mihai Grigoriu şi Anton Grigoriu, apoi cursurile Şcolii Pedagogice din Piatra-Neamţ, pe care le încheie în iunie 1956 ca şef al promoţiei de învăţători din acel an. (…)
În septembrie 1956 îşi începe activitatea didactică la Şcoala Păstrăveni ca profesor suplinitor de limba română, de unde pleacă la militărie după numai două luni. Îşi satisface serviciul militar între noiembrie 1956 şi decembrie 1958, serviciu încheiat ca elev al Şcolii de Ofiţeri de Rezervă din Cluj. (…)
Din decembrie 1958 a funcţionat ca învăţător la Şcoala Boiştea din comuna Petricani. (…)
Din octombrie 1960 a fost numit învăţător şi director al Şcolii din satul Lunca. Este momentul în care începe să-şi pună în practică pasiunea pentru istorie, culegând date despre comună, despre sate, şcoli, mănăstiri, schituri, biserici şi unităţi economice. Adună fotografii şi o impresionantă bibliografie referitoare la comuna Vânători-Neamţ, la personalităţi, colegi şi veterani. În anul 1968 este numit director al Căminului cultural, funcţie care i-a permis să continue adunarea de date şi documente şi să publice, în 1974, o scurtă monografie a comunei. Se transferă la Şcoala nr.1 Vânători-Neamţ ca învăţător titular începând cu 1 septembrie 1974, şcoală în care îşi va desfăşura cei mai mulţi din cei 45 de ani de activitate didactică. S-a pensionat începând din iulie 2000. Între 1990-1992 a îndeplinit funcţia de primar al comunei Vânători-Neamţ, fiind ales consilier comunal în toate legislaturile următoare până în anul 2008. În anul 2006 publică împreună cu conf. dr. Mihai Lazăr şi Maria Petrariu Monografia comunei Vânători-Neamţ. Colaborator la Revista pompierilor, Munca de partid şi la revista Apostolul”.
Mircea ZAHARIA