În perioada 8-10 Septembrie 2017, la Zagreb, s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a competiţiei Badminton Europe la care au participat, alături de România, concurenţi din Croaţia, Serbia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, Portugalia, Israel, Cipru, Republica…
Categorie: -06. Paşi spre Europa
Medicina şi pacea * Al 61-lea Congres al Uniunii Mondiale a Medicilor-Scriitori
Nici că putea exista o temă mai potrivită decât cea din titlul însemnărilor de faţă, pentru cel de al 61-lea Congres al Uniunii Mondiale a Medicilor-Scriitori, derulat în perioada 13-17 septembrie la Plovdiv, în Bulgaria. Şi asta pentru că străbatem…
De la Piatra-Neamţ la Strasbourg sau Portret de voluntar
La 12 ianuarie 1957, la Strasbourg, se deschidea, sub preşedinţia lui Jacques Chaban – Delmas (Franţa), prima sesiune a Conferinţei Autorităţilor Locale, precursoare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei. De atunci, Congresul a devenit un actor cheie…
Ziua Mondială a Educaţiei, la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”
Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită în tot sistemul de învăţământ românesc, pe data de 5 octombrie 2017, a prilejuit organizarea unor activităţi specifice şi la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamţ. Astfel, în cadrul „Proiectului educaţional pentru activităţi de prevenirea abandonului…
O minunată experienţă în Croaţia
Dragostea noastră pentru badminton a început încă din anul 2013, când am ţinut prima dată în mână o rachetă şi un fluturaş de badminton. Dar, încetul cu încetul, am evoluat şi, după participarea la diverse concursuri naţionale desfăşurate la Bacău,…
O sărbătoare internaţională a artei plastice: Neamţ Creativ I, 2017
În perioada 6-13 august 2017, la Piatra Neamţ a avut loc prima ediţie (cu participare directă a câştigătorilor) a Concursului Internaţional de Arte plastice pentru Copii – NEAMŢ CREATIV I – 2017. Proiectul este realizat de Asociaţia Culturală Arte.…
Parteneriat Asociaţia Culturală STUDIA – Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie RAISA PACALO
Sincronizarea şi integrarea învăţământului medical postsecundar nonterţiar în Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo” Chişinău la învăţământul progresiv de peste hotare este o premiză importantă în dezvoltarea parteneriatelor multilaterale cu organizaţiile şi instituţiile de învăţământ similare din:…
Punte culturală între Piatra-Neamţ şi Chişinău
Având în vedere faptul că se apropie anul 2018, Centenarul României Mari, în perioada 15 iunie-31 august 2017, Asociaţia Culturală STUDIA Piatra-Neamţ a derulat proiectul Punte culturală între Piatra-Neamţ şi Chişinău. Finanţat în mare parte de către Primăria Municipiului Piatra-Neamţ…
Primele rezultate ale proiectului Erasmus+ „Top Nursing Skills” 2016-1-RO01-KA102-024350
Luna aceasta se încheie implementarea proiectului Erasmus+ „Top Nursing Skills”, 2016-1-RO01-KA102-024350 implementat de către Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ împreună cu Spitalul San Rafael şi Residencia Luquelara SLU (Los Tulipanes) din Granada (Spania). Astfel, pe durata unui an de zile (proiectul…
Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale – ediţia a 44-a O mare de sunet şi armonie
Salzburg şi turism cultural – au fost cele două lucruri care mi-au venit în minte la deschiderea oficială a celei de-a 44-a ediţii a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, când Carmen Nastasă, directoarea Centrului de Cultură şi Arte „Carmen…
