Aerul sărat cu miros de alge mă învăluie levitabil, iar iarna bretonă mi-a demonstrat că şi în acest anotimp pot înflori trandafirii, că „huitre-le” au un gust unic atunci când le sorbi după ce le-ai dezlipit de stânca dezvelită de maree, că armonia este în orice anotimp… Zbaterile oceanului seamănă cu ale noastre, doar că nu ascund definitiv cele menite a rămâne neştiute, ba chiar le scot la malul disperării mai vizibile, căscând în juru-le hăuri ce par a spune „şi câte mai sunt…”. Îmbrăcată lejer (şi eu care mi-am adus cu mine cizme, guler de blană…) în această „toamiarnă” (am împrumutat melanjarea francezilor), fără grija accesoriilor, a coafurii sau machiajului, doar cu cea legată de sănătate, hoinăresc prin parcuri şi păduri sau alerg pe malul oceanului trăindu-mi o altă tinereţe plină de nădăjduirea unui altceva, ca un semn al nemuririi.
Învăţ de la bretoni să mă simt bine cu mine însămi, să mă proiectez într-un mod fericit spre o altă zi mereu mai bună decât cea care trece… La început eram surprinsă şi oarecum contrariată când vedeam prezenţe „neconforme”, cum ar fi o femeie într-un mare market îmbrăcată cu adidaşi, fără ciorapi, cu pantalon scurt de sport şi cu o haină groasă de la brâu în sus, cu un guler pe care şi-l ridică să nu simtă… frigul??! Acum, totul mi se pare firesc; fiecare se manifestă cum simte, cei din jur nu par a fi surprinşi, toţi sunt prinşi într-un dans lent cu costumaţii care mai de care mai specifice. Aşa este aici normal! Da! Poate trebuie să învăţam să fim mai fireşti şi la noi acasă (România), mai sinceri, mai puţin pentru că „aşa se cade, aşa trebuie, aşa….” şi să nu mai acceptăm mimări şi „făcături”, forme fără fond, oratori fără un discurs cu conţinut, dărnicii din bunurile altora, „băieţii deştepţi” care ne ocupă agresiv cu zgomot şi deşertăciune şi căută să ne inunde, să ne ocupe total „prim-planul” vieţii noastre care nu se petrece decât o singură dată!!! Eram tentată să amintesc aici şi de cei „şmecheri”, dar n-am vrut să aduc atingeri nedrepte, acest cuvânt provenind de la germanul „schecker” care desemna un degustător de vin, chiar dacă unii din cei la care făceam referire sunt prea de(z)gustători!
Acest „gând atlantic” l-am scris spre a va alina ca o briză în vremurile fierbinţi de pe la noi (unele prea fierbinţi şi cu plata prea scumpă… viaţa ne este dată doar o data!) şi spre împărtăşirea unui firesc şi a unui normal necosmetizate, neminţite, pentru ca fiecare apoi, picătură cu picătură, să reumplem oceanul românesc cu limpezime, curăţenie şi sinceritate spre a ne simţi mai bine unii cu alţii!
Prof. Niculina NIŢĂ