Valori şi destine din Borca-Neamţ

Lansarea cărţii profesorului Gheorghe Ţigău, „Valori şi destine din Borca – Neamţ”, apărută recent la Editura Nona, s-a constituit într-o adevărată sărbătoare în comunitatea de la poale de Ceahlău. Alături de autor, fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Mihail Sadoveanu, la evenimentul cu pricina, găzduit de Centrul Cultural Borca, s-au aflat o parte din foştii elevi, astăzi personalităţi marcante, de altfel oameni ce se regăsesc în paginile lucrării lansate, foştii colegi de catedră, oamenii locului şi liceeni. Amfitrionul manifestării a fost tânăra profesoară Alina Budăi, care imediat ce clopoţelul începutului de dialog a sunat, avea să invite la tribuna discuţiilor pe Andrei Valentin, de la Centrul pentru Cultură Carmen Saeculare Neamţ, pe actriţa Camelia Paraschiv Katai, pe profesorul Ion Drugă, pe prof. univ. dr. Dumitru Lupuleasa, pe preotul Neculai Cojocaru, pe judecătorul Gheorghe Moroşanu, pe generalul în rezervă Gheorghe Motoc, pe inginerul Ovidius Mărcutianu, fost senator şi lista ar putea continua. (…) Cât priveşte cartea, în frumoasa prefaţă a prof. univ. dr. Vasile Cojocaru-Filipiuc se arată: „Lucrarea, prin farmecul spiritului pulsator al unui maestru cu numele Gheorghe Ţigău, reuşeşte să strângă în chingi urletele vântului şi lupilor, clăteşte identităţi, potoleşte magma recesiunilor, identifică şoaptele de avertizare şi le transmite cititorilor (…), oamenilor poveşti adevărate, zugrăveşte frescele vieţii cu albastru de Voroneţ, dă bilete gratuite la spectacolul lumii şi dăruieşte flori ambasadorilor Borcutului, în egală măsură, eroi şi oameni simpli”. Lucrarea, una de referinţă, adună între coperţi 42 de portrete ale foştilor săi elevi şi un bogat material ilustrativ dedicat comunei Borca şi oamenilor acesteia, de care distinsul profesor Ţigău, muscelean prin naştere, s-a legat definitiv. „Mi-e dor neîncetat de Borca, de locuri şi oamenii fără seamăn, care mi-au fost nădejde la începuturile destinului meu de moldovean şi de profesor”, afirmă profesorul, pentru care recenta întâlnire cu Borca a fost un prilej de „revigorare trupească şi sufletească”. De reţinut faptul că la întâlnire, primarul Ovidiu Niţă, în semn de respect, i-a oferit profesorului Gheorghe Ţigău o Diplomă de excelenţă.

(N. R. Text prescurtat)

 

Ion ASAVEI