Vă amintiţi?
Era 15 septembrie al anului 2009, un 15 care însemna … Ce?
Pentru fiecare dintre noi, el avea o semnificaţie aparte: emoţii pentru cei mici, în faţa porţii fermecate ce deschidea calea unei lumi noi pentru ei; emoţii, dar altfel de emoţii pentru noi cei mari.
Voi copiii, vă pregăteaţi să păşiţi cu sfială, cu teamă poate, pe tărâmul unei lumi necunoscute încă, pe care doreaţi să o cunoaşteţi şi să o pătrundeţi până în cele mai mici amănunte.
Asemenea celor mai îndrăzneţi exploratori vă echipaserăţi cu toate cele necesare pentru un drum lung şi plin de neprevăzut. Ştiaţi că în lunga călătorie veţi avea o CĂLĂUZĂ. Oare ce ştiaţi voi despre ea? Cum v-o imaginaţi? Cum aţi găsit-o?
Călăuza, cu toate că nu era la prima călătorie avea emoţii pentru că de fiecare dată se afla în faţa altor îndrăzneţi.
V-aţi întrebat oare atunci cum va fi? Greu? Uşor? Întreaga noastră călătorie am alcătuit-o dintr-un şirag întreg de clipe. Dar cum clipele sunt clipe… ele au zburat atât de repede şi odată cu ele şi noi… încât … iată, odată ajunşi aici… ne-ntrebăm: deja? Deja am ajuns? Da! Şi odată întorşi, ce-am putea să ne spunem? Multe? Foarte multe? Ce anume? Şi cui? Celor cu care ai călătorit? Celor ce au aşteptat, adică părinţilor?
A fost un drum lung şi anevoios de cele mai multe ori.
A fost nevoie de curaj, de tărie, de înţelegere, de pricepere, de voinţă. Am avut din toate!
Iată-i! Sunt ai dumneavoastră. Cum s-au întors? Sigur mai bogaţi, maturizaţi dar păstrând încă multă copilărie şi cu sufletul poate altfel. Au învăţat să lupte, au învăţat să învingă, dar să şi piardă. Au mai învăţat să ştie a privi o floare, a privi un om, au învăţat ce înseamnă azi şi ce înseamnă mâine, ce merită şi ce nu merită, ce are sens şi ce nu.
Asemeni păsărilor ce-şi iau zborul de fiecare dată spre alte ţărmuri şi spre alte lumi, veţi pleca şi voi. Cuibul nostru de vise însă rămâne aici. Gândurile noastre şi tot ce a fost al nostru rămâne aici, în sipetul fermecat. Timpul le va încuia spre păstrare, dar vom putea reveni ori de câte ori vom dori.
De veţi reveni, pe călăuza voastră o veţi găsi aici, de fiecare dată înconjurată tot de copii, de alţi şi alţi copii. În cuibul ei, însoţită veşnic de caiete, cu creionul roşu în mână, luptând mereu cu aceleaşi greşeli.
Vă doresc o cale, de-aici înainte, luminoasă, plină de vise frumoase, de realizări, de gânduri dintre cele mai curate. Să luaţi de fiecare dată din tot şi din toate doar ce- i bun, ce merită! Să aveţi mereu zâmbetul sincer de copil, privirea mereu senină şi sufletul mare şi bun! Să aveţi încredere în oameni şi în tot ce înseamnă frumos! Să fiţi buni şi blânzi! Să fiţi înţelegători şi darnici! Să vă înălţaţi acolo unde poate alţii au visat doar!
Dumneavoastră celor mari ce-aş putea oare să vă mai spun? Decât să trăiţi odată cu ei toate clipele frumoase, să trăiţi prin ei. Să le daţi atât cât mai poate fi bun şi frumos acum şi de aici înainte.
Fiţi aproape de copiii dumneavoastră!
Fiţi aproape de oamenii şcolii şi de şcoală!
Învăţaţi-i pe copiii dumneavoastră să meargă la biserică şi să aibă încredere în DUMNEZEU, PĂRINŢI şi DASCĂLI, iar dacă se poate, să-i şi iubească!
Învăţător, Elena VASILOAEI
Şcoala Gimnazială Nr. 2 Piatra – Neamţ