Emisiunile pentru copiii preşcolari şi de vârstă şcolară au apărut, şi la televiziunile noastre locale, cu ceva ani în urmă. Uneori, le-am văzut în trecere pe ecranul tv., dar alteori le-am urmărit până la capăt, contrariată de ceea ce se poate auzi şi vedea în programele dedicate copiilor. Iertată-mi fie sinceritatea impresiilor, dar cred că oricine (şi mai ales cine lucrează sau a lucrat în învăţământ), nu poate fi decât uimit, dacă nu consternat, de ceea ce se oferă pentru divertismentul micilor telespectatori, evident, cu intenţia de a li se propune modele de comportament şi de noi preocupări extraşcolare.
Cine cunoaşte specificul vârstelor preşcolare şi şcolare nu poate privi aceste emisiuni decât nedumerit sau chiar indignat. Am încercat cândva să deschid o discuţie pe această temă cu persoane din Inspectoratul Şcolar, dar am aflat că … nu e timp şi pentru astfel de preocupări. Cine atunci ar trebui să „supervizeze” astfel de „creaţii”? Cine gândeşte la rostul şi la impactul pe care îl au asupra micilor telespectatori, dar şi asupra părinţilor?
Se pare că moderatorii şi realizatorii „artistici” ai acestor programe nu conştientizează faptul că ceea ce prezintă ei are ecou nu doar în conştiinţa micuţilor interlocutori din platou, ci şi în rândurile masei de telespectatori, uneori un public lipsit cu totul de puterea de a discerne, de a respinge ce este discutabil sau chiar inacceptabil din punct de vedere educaţional. Am văzut invitate frecvent în platouri grupuri mici de copii care participă la cercuri de canto, participă la concursuri, obţin premii sau alte distincţii. Numiţi cu emfază „artişti”, sunt invitaţi să-şi interpreteze „partiturile”, iar colegilor din platou li se cere să-i aplaude. Repertoriul este, de cele mai multe ori, nepotrivit vârstei interpreţilor, mişcarea scenică e mimetică şi inadecvată, iar costumaţia e total hilară – ţinute „preţioase”, deplasate pentru vârsta lor (fetiţele – rochii lungi de catifea, atlas, tafta sau brocart, cu trenă sau cu pelerină pe umeri, garnisite cu paiete şi ştrasuri; băieţii – uneori cu papioane şi redingote). Efectul nu poate fi decât penibil şi este evident că le-ar sta mult mai bine copiilor dacă ar fi îmbrăcaţi frumos, dar potrivit vârstei, dacă mişcarea lor ar fi mai mult decât firească şi fetiţele n-ar apărea ca nişte dizeuze obosite, unduindu-şi şoldurile sau legănându-se dizgraţios de pe un picior pe altul, rămânând în final într-o atitudine rigidă, după o reverenţă stângace şi cu un zâmbet de circumstanţă, pentru a aştepta aplauze.
Uneori, e îmbucurător faptul că măcar repertoriul este adecvat. Astfel, într-o emisiune din 23 iunie a. c, unii copii de la Clubul Pinocchio, deşi aveau „costumaţiile” descrise mai sus, au cântat despre jocurile lor copilăreşti sau despre animalele preferate. Alteori însă şi textul e deplasat: „Am să cânt pe scenă în rochia mea de bal” (?). O micuţă interpretă, în rochie lungă de catifea şi pe cap având un voal cu paiete, cânta despre Şotron şi Baba Oarba, iar moderatoarea, admirând-o îi spune: „Ai atitudine de mare vedetă”, iar interpretei care a primit premii la concursuri i s-a spus: „Dragă Maria, ai intrat într-o lume selectă!” Altei fetiţe de 7 ani i s-a spus: „Eşti o adevărată domnişoară, ai o rochie superbă!”, iar către celelalte fetiţe din platou: „Să-i admirăm rochia!” (o rochie de primadonă obosită, cu decolteu şi pelerină de catifea. O altă interpretă a cântat frumos, copilăreşte, acompaniindu-se la chitară, dar în locul unor aprecieri bine cuvenite, moderatoarea a întrebat-o cum de i-a venit ideea să cânte şi la chitară (?). În general însă, aprecierile au sunat cam aşa: „eşti stăpână pe ceea ce faci”, „vei fi o mare vedetă”, „ai un viitor cu diplome şi trofee”, în timp ce vocile interpretelor era evident că nu sunt cultivate şi nu se prea simţea că participă la un cerc de canto. De asemenea, mi s-au părut bizare şi unele discuţii din finalul emisiunilor. Spre exemplu, când micuţele şcolăriţe au fost întrebate „ce planuri de vacanţă au” şi „unde vor pleca”, răspunsurile, firesc, au fost: la mare, în Bulgaria, în Spania, la bunici, la festivaluri, la Sovata, iar moderatoarea a conchis: „Va fi distracţie!” Deci, nimic despre ce ar trebui să însemne cu adevărat vacanţa pentru elevi şi despre felul în care ar trebui folosit judicios timpul, tocmai pentru că nu e numai „distracţie”, ci şi o cuvenită odihnă sau răgazul de a citi, de a ajuta părinţii şi chiar de a se pregăti pentru viitorul an şcolar. Una dintre eleve chiar a şi spus că se va pregăti pentru clasa a VIII-a, dar a rămas neobservată ideea, căci moderatoarea avea altă concluzie: „Va fi distracţie!”. A nu se înţelege că aş propune discuţii şi sfaturi absurde sau că e de dorit să li se stabilească elevilor obligaţii precise, căci în ultimul timp s-au editat până şi „caiete de teme pentru vacanţă”, iar copiii se întreabă de ce se mai numeşte „vacanţă”. (Dar aceasta e o altă problemă.) Cred, totuşi, că o scurtă discuţie raţională despre modul în care e bine să-şi organizeze şi elevii-interpreţi timpul în vacanţă ar fi fost necesară şi în acest context, subliniindu-se măcar rolul lecturii şi al pregătirilor pentru următorul an şcolar.
Mai trebuie subliniat faptul că, atunci când îndrumătorii artistici şi televiziunile locale nu-şi dau seama că micuţii nu trebuie să apară ca nişte caricaturi ale interpreţilor maturi, e foarte trist. De asemenea, e trist când copiii au talent, dar devin marionete manevrate de instructori străini de regulile artei şi ale educaţiei şi sunt puşi să interpreteze şlagăre cu texte inadecvate ca: „Rămâi cu mine” (nu ştiu cu ce am greşit … cât de mult noi doi ne-am iubit) sau „Un prieten e o comoară” (cine te invită la un film? cine te lasă la extemporal să copiezi)!!!
Pe 1 iulie, am văzut la tv, copii de la Clubul Artis chinuiţi cu atitudini nefireşti în interpretare şi puşi să ia o poză teatrală în final, ca apoi să primească aprecieri superlative, deşi era evident că nu s-a lucrat pentru educarea vocii lor. Recent însă, la o altă emisiune tv, „Recreaţia cu Artis” a fost prezentată dansând, „Trupa de începători”, cu preşcolari îmbrăcaţi frumos pentru vârsta lor, executând totul cu graţie firească sau cu stângăcii inerente, fiind de apreciat că instructorul a fost inspirat şi priceput în îndrumarea micilor interpreţi.
De asemenea, recent, copiii de la ClubulViva Allegria au fost filmaţi la Galleria Mall şi prezentaţi apoi la tv. dansând cu toţii frumos şi firesc, aşa cum le stă bine, ceea ce ne-a convins că sunt şi îndrumători capabili să înţeleagă specificul şi farmecul fiecărei vârste. Pe 13.07, o televiziune locală a prezentat din nou un spectacol de muzică şi balet foarte bine pregătit de Clubul Allegria, semn că există la acest club instructori care se ocupă cu pasiune şi pricepere de munca lor.
Dar dacă cineva merită cu adevărat să fie remarcat pentru tot ce face spre a îndruma tinerele talente, atunci trebuie amintită strădania unui preot de la ţară, care desfăşoară cu generozitate, de ani de zile, într-o comună nu departe de Piatra-Neamţ, o activitate de excelent profesor de muzică, de îndrumător artistic, dar şi de valorificator al tradiţiilor populare locale, instruind copiii din comuna sa (solişti vocali şi instrumentişti), după cum s-a putut vedea recent, duminica după amiaza, la o altă televiziune din oraşul nostru.
Ca o concluzie la cele prezentate mai sus, se desprinde ideea că toate cluburile şi cercurile artistice care se ocupă de tinerele talente ar trebui să-şi organizeze activitatea în funcţie de specificul vârstei cursanţilor, colaborând cu factorii educaţionali de decizie şi execuţie. În ceea ce priveşte activitatea posturilor locale tv. credem că acestea nu trebuie să se limiteze la a bifa în grilele lor existenţa unor programe culturale, inclusiv pentru copii, ceea ce este de fapt o obligaţie legal stabilită, ci să promoveze programe şi activităţi ale instituţiilor care fac educaţie în general, cultură şi educaţie artistică în special.
13.07.2013.
Coralia-Letiţia BUNGHEZ