Având în vedere faptul că şcoala românească actuală trebuie să pregătească şi să formeze cetăţeni pentru societatea viitoarelor decenii, noul curriculum naţional pentru clasele V-VIII trebuie să contribuie în mod real la formarea unui absolvent de gimnaziu care să răspundă aspiraţiilor modelate de cultură, nevoilor sociale, globalizării şi, implicit, necesităţilor de recunoaştere a achiziţiilor dobândite în diverse sisteme educaţionale.
Încercând adecvarea şcolii la caracteristicile pieţei muncii şi optimizarea educaţiei la nivel european, un grup de lucru din cadrul Comisiei Europene a redactat şi promovat în anul 2006 un document care îşi propune să ofere un profil de formare european structurat pe baza a opt competenţe cheie: comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii, competenţa digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală. Acestea au fost adaptate noilor nevoi ale societăţii, printr-o nouă recomandare europeană din mai 2018.
Profilul de formare este constituit din aşteptările recunoscute pe plan social de la absolventul diferitelor niveluri de învăţământ. Realizarea profilului de formare al absolventului porneşte de la anumite prevederi legislative referitoare la idealul educaţional şi la finalităţile învăţământului preuniversitar, de la documente de politică educaţională, precum şi de la caracteristicile de dezvoltare ale elevilor. Astfel, profilul de formare al absolventului constituie de fapt o componentă reglatoare a Curriculumului naţional în sensul că stabileşte competenţele care urmează să fie dobândite de către absolventul unui ciclu de învăţământ. Pornind de la profilul de formare, se pune întrebarea care sunt domeniile/ disciplinele prin studiul cărora elevii pot dobândi, la finalul gimnaziului, profilul de formare anticipat, astfel încât să se integreze mult mai uşor în ciclul liceal şi să urmeze o calificare adecvată propriilor cerinţe.
Profilul de formare al absolventului a derivat din documentul Comisiei Europene referitor la competenţele cheie pe trei niveluri de achiziţie (elementar, funcţional şi dezvoltat), pornind de la descrierile competenţelor cheie.
La o primă analiză, observăm că domeniile de interes ale celor opt competenţe indică atât perspective academice (discipline din curriculumul tradiţional: limba maternă, limbi străine, matematică, ştiinţe şi tehnologii), regrupări ale disciplinelor „clasice” (studii sociale, cultură civică, educaţie morală), o „noutate” devenită aproape componenta trunchiului comun (informatică şi TIC), precum şi dimensiuni inovative în structurarea curriculară: metacogniţia şi antreprenoriatul. Structurarea celor opt competenţe cheie se realizează la intersecţia mai multor paradigme educative, altfel spus, setul combină decupaje academice şi domenii noi, cărora li se adaugă perspective inter şi transdisciplinare.
O lectură superficială a competenţelor cheie ne-ar putea duce la concluzia că acestea par a fi greu de atins şi dezvoltat la clasă, mai ales într-un sistem în care sunt predate discipline şcolare organizate în stil clasic de către profesori formaţi monodisciplinar. În spiritul Recomandării europene, disciplinele tradiţionale pot deveni instrumentele de lucru, bază de operare pentru formarea competenţelor cheie. Astfel, ca profesor îmi pot pune întrebări de tipul: cum pot eu în cadrul disciplinei pe care o predau (disciplina X) să contribui la dezvoltarea fiecărei competenţe cheie? Pot facilita învăţarea dincolo de manual, de auxiliarul didactic, dincolo de exemplul standard, dincolo de taxonomie, către instrumentalizarea disciplinei mele, astfel încât să fie funcţională pentru nevoile elevului în diverse medii socio-profesionale (acasă, la şcoală, la un viitor loc de muncă, în societate, în timpul liber etc.)? În calitate de profesor, format monodisciplinar, aş putea să transfer „predarea disciplinei” într-un set de contexte, concepte şi metodologii care îl spijină pe elev să-şi formeze competenţele cheie. Trebuie doar să caut răspunsuri la întrebarea: de ce fac ceea ce fac la clasă? Răspunsul poate veni folosind ca ţintă a învăţării chiar competenţele cheie: pentru a dezvolta competenţa de comunicare într-un anume fel, competenţa digitală altfel, antreprenoriatul într-un anume mod etc. Ca profesor format monodisciplinar învăţ să fac progresiv deschideri transdisciplinare inspirate de setul competenţelor cheie.
Cu siguranţă că fiecare disciplină de studiu poate viza în mod privilegiat o competenţă-cheie (de exemplu, competenţa de comunicare în limbă străină vizată de disciplinele de limbi moderne), însă abordarea propusă de Recomandarea europeană este aceea că nicio competenţă-cheie nu se poate dezvolta izolat. Prin urmare, ignorarea altor competenţe, ca nefiind specifice disciplinei pe care o predau reprezintă o practică didactică neproductivă, care subminează şi oportunităţile deosebite metodologice prin suprapunerea şi întrepătrunderea unei competenţe-cheie cu celelalte. De exemplu, în cazul comunicării în limbi străine, programa de limbă modernă asumă în mod explicit contribuţii la dezvoltarea competenţei de a învăţa să înveţi (prin aspectele strategice şi de reflexivitate), competenţei digitale (implicarea TIC în competenţele de comunicare), competenţei sociale şi civice (antrenarea achiziţiilor sociale şi civice prin dialog, interacţiuni, jocuri de rol), competenţei de sensibilizare şi exprimare culturală (prin valorificarea componentelor culturale). Prin toate aceste abordări sunt dezvoltate toate aceste competenţe-cheie, iar comunicarea în limba străină are un cadru adecvat de dezvoltare.
Profesorul învaţă să valorizeze o serie de contexte reale, care prin caracterul lor integrat apropie disciplina predată de perspectiva pragmatică a competenţelor cheie, să conecteze demersul didactic la alte discipline şcolare şi la experienţele de învăţare ale elevilor, să proiecteze activităţi „în mozaic” care combină într-o manieră articulată componente din mai multe competenţe cheie, realizând astfel deschideri transdisciplinare în cadrul unui demers didactic ce aparţine de fapt disciplinei în care este specializat etc.
Într-un asemenea context, absolventul de gimnaziu va şti ce profil/specializare să îşi aleagă pentru liceu, vizând clar parcursul socio-profesional pe care îl va urma.
Dr. Mihai FLOROAIA