Toată lumea ştie cât de convenabil şi cât de plăcută este munca atunci când ai o şefă de treabă şi ce mare ghinion este (îţi cade tavanul în cap când ajungi la serviciu) când ai o şefă nesuferită.
Fiind profesoară trebuie să spun că de fapt eu am directoare. Iar pe actuala mea directoare am întâlnit-o în anul 1990, amândouă profesoare la un liceu nou înfiinţat după Revoluţie. M-a impresionat atunci prin marea căldură sufletească pentru elevi si colegi, prin inteligenţă şi sagacitate şi prin spiritul lucid de analiză şi sinteză a problemelor şi aspectelor vremurilor. De fapt, împreună cu altă colegă, este întemeietoarea şcolii noastre, după Revoluţie ele cerând prin un memoriu adresat Frontului Salvării Naţionale transformarea profilului şcolii în unul mult mai solicitat pe piaţa muncii, profil pe care îl avem şi în prezent.
După un număr de ani, inteligenta profesoară mi-a mărturisit că nu se simte valorizată la maxim şi că îşi doreşte mai mult. Fără să o jignesc şi fără ipocrizie trebuie să spun că şi-a dorit să devină directoare pentru că este născută să fie directoare. Şi a devenit, de un număr de ani, aşa cum şi-a dorit, prin răbdare şi muncă asiduă, cucerindu-ne pe toţi cu modestia, implicarea şi empatia ei.
Primul lucru pe care l-a realizat directoarea mea a fost crearea unei solide culturi organizaţionale în şcoala noastră, în care munca este pe primul plan, fiind urmată de lucru în echipă, cunoscând valoarea sinergică a acestuia. Când mă gândesc la aceste două valori şi la cât de frumos le-a plasat directoarea mea deasupra tuturor, îmi dau seama ce mult respectă viziunea lui Kahlil Gibran:
„Când munciţi deveniţi un fluier, prin care murmurul orelor se schimbă în cântece,
Care dintre voi ar dori să fie o trestie mută şi liniştită, atunci când totul cântă la unison?”.
Elevii sunt raţiunea noastră de a fi. În legătură cu ei, directoarea mea este de părere că trebuie să-i învăţăm să respecte regulile, să aibă un comportament civilizat şi că avem o mare responsabilitate, trebuind să-i formăm atât ca profesionişti cât şi ca oameni.
Dar, pe cât de mult îi iubeşte, pe atât este de intransigentă cu ei. De altfel, există o vorbă printre elevi, pe care ei şi-o spun cu mult umor: „Numai acolo să nu ajungi!” (adică în cabinetul directoarei pentru muştruluială)…
Faţă de noi profesorii, dincolo de regulile pe care trebuie şi noi să le respectăm, directoarea mea manifestă o adevărată dragoste, având mereu răbdare să asculte problemele fiecăruia şi punând umărul la rezolvarea tuturor. Au fost cazuri când, pentru colegi cu probleme grave de sănătate, ea nu s-a lăsat până nu a rezolvat personal problema cu doctorul şi până nu a fost sigură ca totul merge pe drumul cel bun. Când cineva trece printr-o încercare sau tocmai a ieşit dintr-o încercare beneficiază de o îmbrăţişare fierbinte şi în acelaşi timp delicată, de parcă aripile unui înger te ating.
Mai creionez, pentru a definitiva crochiul pentru şefa mea, câteva trăsături manageriale bine impregnate: sensibilitate, entuziasm, optimism, integritate, carismă, creativitate, persuasiune, pătrundere psihologică, inspiraţie, responsabilitate, profunzime, măreţie sufletească, devotament, forţă emoţională, intuiţie, viziune, spontaneitate, încredere, perseverenţă, tenacitate… şi, multă, foarte multă, seriozitate – etc.
Închei cu umor şi puţin pleonastic cu primele versuri ale amuzantei melodii a lui Alexandru Andrieş – Şefu:
„Nimeni nu-i aşa perfect ca Şefu/ Şi simpatic şi deştept,/Ce Om!”.
Am vorbit despre Doina-Georgeta Gheorghiu, Directoarea Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra Neamţ.
Gianina BURUIANĂ