În jur, Tăcere.
Nu e cea de Dincolo, ci cea de aici, din Sala Irimescu din urbea Fălticeni.
Tăcerea celor mulţi, veniţi aici să retrăiască plecarea sa, cu ani în urmă, când a trecut dintr-un Olimp în altul.
Cu toţii ne oprim acum la cele trei popasuri făcute într-o viaţă fără de clepsidră. Maestrul cel Triadic, ca Har şi Dar, ca Legendar. Întâi, mai mult decât orice, cu Har de cioplitor, dând veşnicie gândului uman. Un atelier, tăcut şi el, ce duce mai departe o linişte marmoreană. Un Irimescu şi a Sa daltă de Geneză. La început, „Să fie”, aşa precum Maestrul a gândit-o, pentru ca mai târziu, după o zi, după o viaţă, dalta să scânteie în jur Viaţă. Maestrul se opreşte şi priveşte. Demiurgismul din adâncu-i, cascadă adineauri, acum aşteaptă soclu.
Apoi un Irimescu prea dăruit cu omenesc, cu lungi vorbiri despre odinioară, de oameni şi de vremi, când evocări, când multe spuse-n şagă. Erau vorbe de duh, de şezătoare, bune la Humuleşti sau la Junimea, la Fălticeni, Şomuz sau Oprişeni. Am fost blagoslovit de soartă să-i fiu părtaş la astfel de taifasuri, să ne oprim din „drumul mare” spre a păşi „pe-alături”, pe unde viaţa mai uita de „off”-uri. La repetatele rămasuri bune ne despărţeam, deloc finalic, cu o întrebare: „când ne vedem din nou?”
Un ultim Irimescu, Legendar, care emană mai departe şi Harul, ca şi Darul, la fel şi totuşi altfel. Sunt peste zece ani alături de Eternitate, un alt deceniu de Istorie umană. Vrând să-l omagiem, apare întrebarea: „ce-i putem oferi postum?”
Un gând pios? Dar pioşenia-i trăită, a emanat mereu Azur de Voroneţ!
Un gând cu largi deschideri spre etern? Dar galeria de creaţii, de o aceeaşi daltă e zămislită. E înălţată zi de zi, nu muzeistic ci istoric, pe un altfel de soclu, atemporal şi metaspaţial, numit de legile galactice drept Veşnicie. O nemurire pe care El singur şi-a sculptat-o, nedându-i nici titlu şi nici postament. Precum e Universul.
Gheorghe A. M. CIOBANU