Sadoveanu lui Baba * Povestea unui portret
De-a lungul anilor, figura expresivă şi impresionantă a marelui romancier a reprezentat o bogată sursă de inspiraţie pentru numeroşi artişti. Însă cel mai cunoscut şi îndrăgit portret al autorului este, cu siguranţă, cel realizat, în 1952, de pictorul Corneliu Baba.
Acordând o atenţie deosebită mâinilor şi ochilor, ca elemente cheie în caracterizarea personalităţii umane, asemenea lui Rembrandt şi a marilor portretişti din şcoala olandeză, Corneliu Baba îşi pregătea portretele printr-un număr uriaş de schiţe.
Iată, mai jos, relatarea marelui pictor român despre perioada în care a realizat portretul lui Mihail Sadoveanu, relatare consemnată în volumul „Ei l-au cunoscut pe Sadoveanu”, apărut la Editura Ion Creangă, în 1973.
În anul 1951, anul în care îi fusesem prezentat, maestrul Mihail Sadoveanu locuia într-o casă mare din str. Pitar Moş. (…) Îl găseam de obicei sau în hall-ul spaţios, instalat în fotoliul său obişnuit, sau îl aşteptam să coboare din camerele de sus. În vara lui 1952 i-am început portretul. După câteva schiţe preliminare, dintre care un desen colorat păstrat azi în colecţia mea, mi-am clarificat definitiv compoziţia. (…) Instalat, ca de obicei, în fotoliul său, venerabilul meu model avea grandoarea cea mai autentică şi frumuseţea celui mai veritabil Doge veneţian. Privirea rece marca sever caracterul feţei cu trăsături de medalie, nasul uşor acvilin, gura desenată aspru, bărbia puternică şi rotundă, părul de un alb strălucitor. Pelerina completa prin tonalitatea ei joasă pieptul îmbrăcat în catifeaua roşie a caţaveicii brodată cu blană aurie. Centrul compoziţiei se prevedea de o mare forţă cromatică. Mâinile, două pete de lumină, întregeau severitatea figurii. Un braţ de scaun sculptat, pe un fond uşor întunecat, aceasta era tema. Am început portretul cu o pasiune pe care nu o mai cunoscusem demult (…).
Se pare că tabloul i-a plăcut mult lui Sadoveanu, după cum mărturiseşte însuşi Corneliu Baba: „Am semnat tabloul cu emoţie, l-am încadrat într-o ramă aurită, după care maestrul mi-a propus să-l expun în camera în care îl lucrasem şi să invit lumea să-l vadă. Părea foarte mulţumit”.
Portretul a rămas în biroul scriitorului până la moartea acestuia, revenindu-i apoi cumnatului şi secretarului său personal, Constantin Mitru (fratele Valeriei Sadoveanu).
În 1987, tabloul a fost expus pentru prima dată în „Casa Mihail Sadoveanu” din Copou, Iaşi, însă, după doi ani, revine în colecţia de la Bucureşti a lui Constantin Mitru. Acesta va dispune, prin testament, ca, după moartea sa, portretul sa fie donat pentru totdeauna Muzeului Literaturii Române din Iaşi.
Din anul 2002, tabloul poate fi admirat de vizitatori în Casa memorială de la Copou, alături de două lucrări de grafică înfăţişându-i pe Valeria şi Mihail Sadoveanu, semnate de Ştefan Constantinescu şi donate de Maia Mitru, soţia lui Constantin Mitru.
Irina NASTASIU