Natalia Rusu (16 noiembrie 1931, Tighina – 21 iulie 2018, Roman) s-a născut în Republica Moldova, iar în anii grei ai războiului s-a refugiat împreună cu familia în România. A terminat liceul la Roman, promoţia 1950, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Timp de 37 de ani, a predat Limba rusă şi Limba şi literatura română la Liceul „Roman-Vodă”, la Şcoala nr. 7 (actuala Şcoală de Artă „Sergiu Celibidache”) şi la Liceul nr. 5 (actualul Colegiu Tehnic „Miron Costin”) din Roman.
Deşi pasionată de scris încă din copilărie şi încurajată mereu, întâi de mama sa, apoi de fiicele sale, să scrie, „mama Nata” a devenit autoare de carte abia la 70 de ani. Primul său volum a fost o culegere de folclor din zona Romanului, la care a lucrat împreună cu elevii, încă din timpul în care preda limba română. Au urmat apoi volume de versuri dedicate Basarabiei, poezii de dragoste, cărţi pentru copii, în versuri şi proză şi o carte documentar dedicată armenilor din Roman.
A publicat volumele: culegerea de folclor „Plaiuri muşatine” publicată în anul 2001 la Editura Nemira Bucureşti, „Basarabie, raza mea de soare”, „Poiana cu flori târzii”, „Bucurie”, „Cartea bucuriei mele”, „Comorile copilăriei”, „Caruselul vesel”, „Tu, iubirea mea cea mare”, „Inima regelui Saian”, „Din amintirile unei octogenare”, „Însemnări despre comunitatea armeană din Roman”. (Red.)