(13, febr. 1937, Tarcău – 9 sept, 2022, Piatra-Neamţ)
Profesorului Constantin Grasu i-a plăcut să înveţe; a făcut Liceul „Petru Rareş”, a fost şef de promoţie al Facultăţii de Geografie – Geologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, a avut un doctorat în geologie, luat pe vremea în care aceste examene nu aveau damf de mititei, şi câteva premii ale Academiei pentru activitatea ştiinţifică.
A lucrat în învăţământ, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ, cercetător la Staţiunea „Stejarul”, a fost şi cadru didactic universitar, timp de 25 de ani, până la pensionare, în 2004, la facultatea unde a fost student.
Are peste 100 de lucrări publicate în presa de specialitate şi mai multe volume în nume propriu sau în colaborare. Este autor al volumelor de memorialistică: Vacanţe ratate, Vacanţe recuperate, Rememorări tardive Istorisiri amalgamate.
Fără îndoială, Constantin Grasu a avut patima cititului, mult şi intens, probabil şi pentru a răzbuna mai multe generaţii de strămoşi care n-au avut în casă decât Biblia. Lecturile sale, dincolo de cele ştiinţifice obligatorii, au fost vaste şi variate, aria cunoştinţelor e surprinzătoare şi cultura e temeinică.
În memorialistică, Profesorul impresionează prin verbul acid şi proprietatea limbajului, prin stilul hâtru în descrierea portretelor şi nararea întâmplărilor. Între Tarcău şi Humuleşti nu-i decât o aruncătură de băţ, iar ironia şi umorul negru se plimbă ţanţoşe şi erudite pe uliţa mare.
E de reţinut totuşi că, dacă tematic opera e „amalgamată”, ea e unitară stilistic şi, mai ales, prin subtext. Constantin Grasu este un ţăran care îşi iubeşte ţara, cu oamenii şi păcatele ei. Nu scapă niciodată prilejul de a face referiri la marile contribuţii aduse ştiinţei şi culturii universale de către români, de a omagia personalităţi sau instituţii care au acreditat în timp o imagine luminoasă a spaţiului natal.
Red.