Rememorări nemţene

AUGUST
* 2/1891 – n. Mihail Jora, la Roman (d. 10. 05. 1971, Bucureşti), compozitor şi dirijor român, membru titular al Academiei Române (1955); profesor şi rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Studii la Leipzig şi la Paris. Creaţia sa cuprinde balete („Curtea veche”, „La piaţă”, „Când strugurii se coc”, „Întoarcerea din adâncuri”), suita simfonică „Privelişti moldoveneşti” (are la baza un motiv melodic din folclor: „Pe malul Tazlăului”, „La joc”, „Grâu sub soare” „Alai ţigănesc”), poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Balada pentru bariton şi orchestră”, lucrări de muzică de cameră („Cvartetul de coarde”) ş.a. Este socotit unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai liedului în muzica românească.).

* 4/1931 – n. Nicolae Ciobanu, la Băluşeşti, Girov, Neamţ (d. 27. 11. 1987, Bucureşti). Studii: Facultatea de Filologie din Bucureşti, redactor la „Luceafărul” (1971), director al Muzeului Literaturii Române (din 1985). Doctor în filologie (1971). A debutat în „Gazeta literară” (1956). Colaborări la aproape toate revistele literare, susţinând şi rubricile: „Cronica literară”, „Retrospective”, „Cartea de debut”. Editorial a debutat cu studiul „Nuvela şi povestirea contemporană” (1967). Cărţi: „Ionel Teodoreanu. Viaţa şi opera” (1970); „Panoramic” (1972); „Critica în prima instanţă” (1974); „Incursiuni critice”(1975); „Însemne ale modernităţii” (1977-1979); „Întâlnire cu opera” (1982); „Eminescu. Structurile fantasticului narativ” (1984); „Între imaginar şi fantastic în proza românească”.

* 8/1907 – n. Gheorghe I. Cartianu, la Borca, Neamţ (d. 26 iunie 1982, Bucureşti). Inginer, prof. univ. dr. docent (1970), membru corespondent al Academiei (1964). Absolvent de onoare al Liceului „Regele Ferdinand” din Bacău (1926). Facultatea de Electronică şi Facultatea de Matematică. Inginer la Societatea de Radiodifuziune Română (1933-1934). Creator de şcoală în domeniul radiocomunicaţiilor. Cărţi: „Modulaţia de frecvenţă” (1958); „Bazele radiotehnicei” (1962); „Analiza şi sinteza circuitelor electrice” (1972); „Sinteza în domeniul frecvenţei” (1974); „Semnale, circuite, sisteme” (1980). Numele său a fost atribuit şcolii care în prezent este Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamţ.

* 9/1977 – n. Gianina Cărbunariu, la Piatra-Neamţ. Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În anul II, la U.N.A.T.C., secţia regie (prof. Valeriu Moisescu) este unul din cei cinci autori convocaţi de regizorul Radu Afrim la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, pentru realizarea experimentului „Ocean Cafe”. Masterat în Scriere Dramatică (UNATC, 2006). Membru fondator al grupului „dramAcum”.Piesa „Irealităţi din Estul sălbatic”, premiată cu Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”. (2000).  Piesele sale, „Stop the Tempo” (2003) şi „mady-baby.edu/Kebab” (2004) – pe care le-a montat ea însăşi la Teatrul Luni de la Green Hours şi Teatrul Foarte Mic -, „Tipii ăştia seamănă cu părinţii noştri” (2005) au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie, Italia. La mulţi ani!

* 29/1882 – n. Alexandru Moisei, la Cândeşti, Neamţ (d. 1918, Valea Prahovei). Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ (1897-1898), Şcoala Normală „Vasile Lupu”, din Iaşi. A fost învăţător în Satul Nemţişor din comuna Vânători-Neamţ. A colaborat la Revistei „Ion Creangă”, cu folclor cules în Neamţ: „Cântece de stea”, „Colinde”, „Datini şi credinţe”, „Obiceiuri din postul Crăciunului”, alte cântece, poveşti, balade, legende ş. a.

* 30/1924 – n. Adria-Alexandra Pamfil-Almajan, la Bucureşti (d. 25. 08. 2012, Piatra-Neamţ). A absolvit Institutului Regal de Muzică şi Artă Dramatică – Conservatorul de Artă (1947). Ca fostă membră a Tineretului Liberal a fost dată afară de la Teatrul Armatei. După experienţa Teatrului de la Reşiţa, a ajuns la Teatrul de Stat, Bacău – Secţia Piatra-Neamţ, unde se va stabili definitiv (1961), îşi va desăvârşi creaţia artistică şi va deveni un nume de mare prestigiu pe scena Teatrului Tineretului. A interpretat numeroase roluri importante în mai toate spectacolele mari ale TT-lui – „Orfeu în infern” (Vee Talbot), „Staţia de autobuz” (Grace), „Femeia mării” (Elida), „Omul cel bun din Sîciuan” (Doamna Yang), „Arca bunei speranţe” (Noah), „Peer Gynt” (Aase), „Romeo şi Julieta” (Doica) ş. a., repurtând succese care s-au contopit cu cele ale teatrului pietrean sub bagheta celor mai prestigioşi regizori din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Cornel Todea, Zoe Anghel-Stanca, Moni Ghelerter, Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete. Acum, când a trecut la cele veşnice, alături de cei care s-au bucurat de spectacole realizate de Doamna Adria, îi dorim odihnă binemeritată în Împărăţia Cerurilor.

* 30/1960 – n. Ştefan Potop, la Tazlău, Neamţ. Este absolvent al Academiei de Arte „George Enescu” din Iaşi, în prezent profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ. Îndeplineşte funcţia Preşedinte al Filialei Neamţ a U. A. P. A deschis numeroase expoziţii personale la: Bacău, Baia Mare, Bucureşti, Buzău, Gura Humorului, Iaşi, Piatra-Neamţ, Târgu-Mureş, Veneţia, Praga. A participat la expoziţii colective şi de grup, precum şi la taberele de creaţie de la: Ardeluţa, Brateş, Viişoara, Borca, Dumbrava, Potoci, Durău, Văratic, Tarcău. La mulţi ani, maestre!

 

SEPTEMBRIE

* 1934 – A apărut Revista „Apostolul” nr. 1, „revistă didactică-literară pentru învăţământul primar”, mai târziu, „sub auspiciile Asociaţiei Profesorilor şi Învăţătorilor din Judeţul Neamţ”; apoi „apare o dată pe lună sub îngrijirea unui cerc de colaborare” (C. Luchian, V. Gaboreanu, V. Scripcariu, M. D. Stamate, I. Rafail, M. Avadanei).ţ. Colecţia Revistei „Apostolul”, poate fi consultată la Biblioteca „Gheorghe Teodorescu-Kirileanu” din Piatra-Neamţ. Din martie 1999, apare şi continuă, seria a II-a, ca „Revistă a cadrelor didactice editată de Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare Neamţ.

* 7/1952 – n. Nicolae N. Popa, la Târpeşti, Neamţ. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie, din Bucureşti (1978), cu stadii: în Franţa şi Belgia. A debutat în Revista „Tribuna României” (1985). Colaborează cu studii, eseuri, traduceri la: „Ateneu”, „Catedra”, „Fântâna Blanduziei”, „Acţiunea”. „Asachi”. Este membru al Societăţii „François Mauriac”. Volume: „Creangă sau Arta fericirii” (1993), „Eternul feminin de la Humuleşti la Paris” (1995), „L’expression du bonheur chez Martha Bibescu”, Franţa (1997), „Povestea unei mari iubiri. Eminescu – Veronica Micle”, 1998. La mulţi ani!

* 24/1937 – n. Mihai Andone-Delahomiceni, la Homiceni-Bârgăuani, Neamţ. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie. Peste patru decenii de apostolat (1960-2000); apreciat cu distincţia „Profesor Evidenţiat”. După 1989, a fondat Cenaclul „Mesagerii Tinereţii”; membru al Societăţii Culturale „Roman 600”, al Fundaţiei „Melchisedec Ştefănescu”, al Asociaţiei „Visarion Puiu” ş. a. Redactor-şef al publicaţiilor „Înfrăţirea” şi „Radar”; responsabil de pagină la „Cronica romaşcană”. Lucrările publicate: „Ruginoasa-Neamţ. pagini de istorie, confesiuni şi…reflecţii”, „Cu cărţile pe masă…” (2004), „Între Efemer şi …Eternitate. Meditaţii… Reflecţii… Cugetări”, (2005),  „2  metri pătraţi de pământ”, (2007), „Istoria oraşului Roman. 1392 – 1992” (1992) ş. a.. La mulţi ani, Domnule profesor!

* 27/1877 – n. Emanoil Al. Manoliu, la Piatra-Neamţ (d. 1934, Iaşi). Prof. univ. actor, ziarist. Şcoala primară din oraşul natal, Liceul Naţional şi Facultatea de Drept, Iaşi. Profesor de declamaţie la Conservator şi actor la Teatrul Naţional din Iaşi. A editat ziarul „Ecoul Moldovei”. Scrieri: „Acţiunea pauliană în dreptul roman şi român”, „Istoria teatrului” vol. I, Iaşi, 1903, „O privire retrospectivă asupra teatrului românesc”, Iaşi, 1925.

* 27/1919 – n. Costache Andone, la Filipeni, Bacău. Facultatea de Medicină „Grigore T. Popa” Iaşi. A profesat ca specialist ORL (dr. în medicină) la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, apoi, din 1945, medic primar şi şef de secţie la Spitalul din Piatra-Neamţ. A înfiinţat şi a condus Policlinica cu Plată din Piatra-Neamţ (1984-1997). Animator al vieţii cultural-ştiinţifice şi sportive din Piatra-Neamţ. Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi preşedinte al Filialei Neamţ. Distins cu numeroase diplome, plachete şi decoraţii. La mulţi ani, Domnule doctor!
 
* 27/1937 – n. Nicolae Florian, la Vânători-Neamţ. Şcoala Pedagogică din Piatra-Neamţ (1956, şef de promoţie). Cariera didactică: şcolile din Păstrăveni, Boiştea, Petricani, Lunca (director), Vânători-Neamţ Director al Căminului Cultural din comună (1968-1978); primar al comunei (1990-1992) şi consilier comunal până în 2008. Deţine: titlul de cetăţean de omoare al comunei natale (2007) şi Diploma de onoare pentru merite deosebite în slujba comunităţii (2008). Colaborator al Revistei „Apostolul”. „Monografia Comunei Vânători-Neamţ” (2006) este o încununare a muncii sale de peste patru decenii, pentru realizării căreia a studiat o impresionantă bibliografie, peste 1.200 pagini referitoare la Comuna Vânători-Neamţ. La mulţi ani, Domnule învăţător!

* 28/1942 – n. Corneliu Gheorghiţă, la Târgu-Neamţ. Facultatea de Matematică Mecanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi. Profesor la liceele: „Ştefan cel Mare”, din Târgu-Neamţ, Liceul de Chimie, Liceul „Calistrat Hogaş”, Liceul „Gheorghe Asachi”, Liceul de Informatică şi Liceul de Artă, toate din Piatra-Neamţ. Are preocupări literare, muzicale şi ştiinţifice (mai multe brevete de invenţii). Volume de poezii: „Tunelul timpului”; „Turnul Babel”; „Raze pe valuri”, 1988; „Coborând spre Ierihon”, 1999. Licenţiat al Facultăţii de Muzică din Piatra-Neamţ. La mulţi ani Domnule profesor! (C.T.)