Atunci când scrii eşti tu însuţi cu mintea, cu rândurile, cu vorbele tale

• Interviu cu profesoara Ţuca Toncu

Ţuca Toncu, profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” şi Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” din Piatra-Neamţ, a lansat de curând al treilea său volum. Intitulat Intermezzo pentru regăsire, acesta este semnat cu pseudonimul literar Nicoleta Nistoreanu. Bineînţeles, prima mea curiozitate s-a îndreptat spre aprecierile autoarei despre această lansare.

Recent, aţi lansat a treia dvs. carte. Cum trăiţi aceste evenimente?

– Emoţii în faţa unui asemenea eveniment există de fiecare dată, dar ele diferă de cele pe care le-am trăit în aprilie 2017 la lansarea primei mele cărţi, Realitatea mea neinventată, în cadrul Simpozionului Internaţional „Tristan Tzara” şi Cultura Dada, organizat în oraşul naşterii poetului, Moineşti. Fiind vorba de un nou roman – Intermezzo pentru regăsire –, alt loc de lansare, alţi organizatori, şi manifestaţia a fost total diferită şi a avut alt impact asupra mea.

Un scriitor trebuie să-şi propună să rămână în memoria timpului?

– Cred că fiecare scriitor – fără falsă modestie – în subconştientul său visează la asta. Trăindu-mi tinereţea într-o epocă şi maturitatea, în alta, cred că am privilegiul ca sfera de înţelegere a ceea ce a fost şi este realitatea românească să fie mai cuprinzătoare.

Ce reprezintă cititorul pentru dumneavoastră?

– Fiind eu însămi o cititoare pasionată şi absolventă de filologie, cred că cititorul este esenţial. Atunci când scrii eşti tu însuţi cu mintea, cu rândurile, cu vorbele tale. Dacă nu rezonează cu nimeni, nu oferă profunzimi, crâmpeie de viaţă reală, munca autorului e ca un fel de autorisipire. Când termin o carte, – nu în forma ei definitivă – apelez pentru o primă lectură la aceeaşi persoană şi aştept cu sufletul la gură reacţia ei de cititoare avizată.

Ce aţi dori să puneţi în cărţile dvs. de peste 10 ani, ca întâmplări trăite, văzute?

– Lucruri reale, trăiri veridice care prin ceva ne pot schimba optica, percepţiile. Lucrez la o carte şi acum, mai am două în minte şi cred că realitatea e cea mai bună alegere, nu numai ca punct de pornire. Întotdeauna aud şi observ mai tot ce se derulează în jurul meu.

Cum credeţi că putem păstra şi pe viitor, într-o lume cu o viaţă atât de zbuciumată, interesul şi dragostea oamenilor pentru literatură?

– Făcându-i pe cititori să se regăsească prin ceva în paginile citite, să simtă că ceea ce descoperă între cele două coperţi e o lume vie, formată din emoţiile celui care a prezentat-o şi emoţia lui, a omului necunoscut, cu spiritul şi sufletul lui.

Vă place cotidianul? Vă delectează, vă inspiră, vă absoarbe, vă preocupă?

– Omul este prin excelenţă o fiinţă socială. Cotidianul mă atrage. Orice dialog inedit, chiar şi o altercaţie ivită din senin în autobuzul super aglomerat cu care călătoresc dimineaţa, îmi pot da idei.

E bine să tragi cu coada ochiului la real chiar când ţi se întâmplă să fii cu mintea hăt, departe, în ireal?

– Realul m-a pasionat dintotdeauna. Chiar şi când citesc îmi vin în minte diferite lucruri, un fel de dialog cu scriitorul, o altă variantă a unor lucruri prezentate în carte. Deocamdată nu mă pasionează lumile inventate sută la sută, umanul mi se pare fascinant.

Ce are deosebit, spectaculos, activitatea creatoare, în general?

– Activitatea creatoare nu are nimic spectaculos. E ceva ce vine din interiorul tău, o muncă pe care o faci cu trăire, implicare, reveniri constante asupra textului şi într-un final îţi spui: „Gata, altfel, n-am să mai termin niciodată”. Mai nou, zilele în care nu pot să scriu, simt că au zburat în van pe lângă mine.

Păstraţi întotdeauna o amintire mişcătoare anilor tinereţii? Cum vă revedeţi?

– Lucrurile inedite pe care le trăim nu ţin neapărat de o anumită vârstă. Tinereţea este fascinantă prin densitatea schimbărilor, descoperirile ei, trăirile mai intense, poate, hotărârile pe care trebuie să le iei şi care te pot afecta în timp şi, uneori, bulversa. Există şi lucruri care nu se mai repetă în viaţă; o dată eşti adolescent, o dată eşti student la zi… Mă revăd cam acelaşi om, cu aceleaşi valori, poate mai puţin îndârjit, mai înţelept, mai bogat sufleteşte.

Ce valori afirmă generaţia dvs.?

– În primul rând, respectul şi cultul pentru muncă, ambiţia de a ne depăşi intelectual generaţia părinţilor şi a bunicilor. Pentru mine şi dorinţa de a ţine pasul cu generaţiile tinere, cu ce oferă cotidianul, de a găsi o logică în lucrurile ce ni se întâmplă.

A consemnat Violeta MOŞU