Mare sărbătoare la Clubul de lectură AutonOm din Piatra-Neamţ, la întânirea fixată pentru pe data de 27 martie 2026, pentru că la discuţia despre romanul Mai puţin decât dragostea (apărut în 2023 şi selectat pentru Premiul European de Proză) a fost prezent şi autorul, – Bogdan Creţu – scriitor, critic literar şi figură marcantă a învăţământului filologic universitar. Născut în anul 1978, este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în perioada 2013-2022 îndeplinind şi funcţia de director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi. A publicat 8 volume de critică literară, dintre care cel mai important este Inorogul la Porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir, iar lucrările sale au fost distinse cu numeroase premii. A contribuit cu studii valoroase la volume academice din ţară şi din străinătate, a editat, a îngrijit şi a prefaţat multiple antologii. În afară de cartea pusă în discuţie, remarcabile mai sunt Cornul Inorogului (2021) şi Nichita. Poetul ca şi soldatul (2022).
Auditoriul a fost foarte numeros, nu numai datorită romanului dens, foarte interesant şi incitant, ci şi, pentru că apariţia anunţată a lui Bogdan Creţu reprezenta o premisă pentru o seară de discuţii productive, lămuritoare şi avizate şi, de ce nu, pentru obţinerea unui autograf cu valoare de amintire.
Alături de cititorii clubului de lectură s-a aflat şi Adrian G. Romila – scriitor, critic şi prieten vechi al invitatului, care i-a făcut acestuia o prezentare personală, a scrierilor, a romanului, începându-şi astfel discursul: Bogdan Creţu face parte dintr-o generaţie de universitari care a avut curajul să evadeze din zona aceasta sobră a catedrei şi să se vulnerabilizeze publicând ficţiune, publicând literatură, poezie sau proză. Cred că impulsul de a le citi cărţile vine şi din această curiozitate de a vedea cum scriu teoreticienii. În 2021 publica „Cornul Inorogului”, un roman masiv, autoreflexiv, un metaroman despre ce înseamnă să scrii literatură, ce înseamnă să reflectezi la moarte şi ce legătură există între iubire şi moarte. În „Mai puţin decât dragostea” parcă s-ar vrea extinderea nucleului narativ din jurul unui personaj din cartea anterioară. Este vorba aici în principal despre comunism şi despre cât de greu ne-a fost nouă după 1990 să discernem între ce a fost bine şi ce a fost rău, ce personaje sunt de condamnat şi care sunt de dat ca exemplu. Şi aici apare tema morţii şi a erosului, dar backgroundul istoric al romanului este foarte larg. Ne situăm între anii 50, din perioada hard a comunismului autohton până după 1990, după căderea comunismului. Este o canava istorică pe care povestea se mişcă foarte, foarte firesc…
Romanul ilustrează în primă ipostază povestea de dragoste dintre imprevizibila fiică a unui fost torţionar şi fiul victimei acestuia, romancierul realizând un portret relevant şi foarte realist al călăului, care este judecat doar de propriul copil, altfel rămânând prosper şi liber până la moarte. În schimb, viaţa deţinutului politic este distrusă pentru totdeauna iar urmaşii direcţi ai celor două personaje sunt marcaţi într-un fel sau altul de compromisurile şi dramele familiale, care determină ca ei să nu se regăsească pe deplin niciodată. Este vorba deci despre o explorare lucidă şi emoţionantă a fragilităţii relaţiilor umane într-o lume în care oamenii par tot mai puţin capabili să se întâlnească autentic. Cartea vorbeşte despre iubire, dar o face evitând idealizările: ceea ce rămâne în prim-plan este tensiunea dintre dorinţă şi neputinţă, dintre apropiere şi distanţă, dintre ceea ce personajele îşi imaginează că ar putea fi şi ceea ce reuşesc, de fapt, să trăiască. Se surprind cu fineţe mecanismele interioare ale existenţei – fricile, ezitările, autoamăgirile, şi se arată cum iubirea devine adesea un teritoriu al rătăcirii, nu al împlinirii.
În debutul confesiunii sale, Bogdan Creţu a mărturisit că: Scrierea de ficţiune este modul în care mă simt cel mai liber şi mă pot manifesta plenar. Există multe responsabilităţi aici, spre exemplu aceea a reprezentării dar şi multe posibilităţi oferite. Eu am comentat sute de cărţi şi la un moment dat mi-am dat seama că le alegeam spre critică pe acelea care tratau subiecte ce mă preocupau pe mine, şi ajunsesem să spun ceea ce doream prin ricoşeu, prin lucrările altora. A apărut astfel o nevoie care a constituit geneza romanelor mele de ficţiune, şi care m-a dus la câştigarea unui adevărat gust de a scrie, ce îmi face foarte bine, pentru că simt că aşa pot exprima nişte lucruri poate până la capăt, mergând mai departe decât am crezut eu că pot să merg.
Şi, după o seară atât de bogată în impresii şi trăiri, încât cu greu va putea fi egalată în viitor, Mihaela Aparaschivei, coordonatoarea clubului de lectură, – a concluzionat: Avându-l alături pe Bogdan Creţu, am avut ocazia să aflăm că un critic bun câştigă mult în urma exerciţiului de a scrie ficţiune – descoperă mecanisme literare, e mai atent la lecturile altor volume, înţelege câtă libertate îi oferă literatura, cu ce limite se poate confrunta în proces, dar poate şi pierde libertatea de a citi ceea ce îşi doreşte pe moment, deoarece îşi organizează lecturile ca fond documentar pentru temele romanelor pe care doreşte să le scrie.
Gianina BURUIANĂ