Prăvălia cu poezie


Prăvălia cu poezie se găseşte în librăriile de pe reţeaua „Humanitas”, „Alexandria”, „Cărtureşti” şi în toate librăriile care respectă cartea în general. La Piatra-Neamţ se găseşte la librăriile „Humanitas” şi „Alexandria”. Ce este „Prăvălia cu poezie”? O carte cu eseuri despre poezie. Autori şi cărţi. Poveşti despre poeţi şi poezie. În continuare, un fragment din prefaţă:

„Nu ştiu dacă ai fost vreodată într-o prăvălie cu poezii…! Eu am fost, de asta am să fac o relatare de la faţa locului! E ca în oricare prăvălie, marfă, expusă sau nu, colorată, aromată, împachetată… Poezie la butoi, poezie în baloturi mari, en gros, en detail. Sunt şi variante atipice: pudră de poezie, parfum de poezie, tinctură de poezie. Am stat în prăvălie, într-un colţ, uitându-mă, cică, la o etichetă de pe un borcan cu poezie din import, ceva intens colorat, dar de fapt priveam spre clienţii care se învârteau în jurul tarabei la care se vând poezii.

Lume de toată mâna, marfă de toată mâna. O gospodină împovărată cu trei sacoşe mari, cred că venea de la piaţă, îşi consultă o listă şi cere fără să mai iscodească rafturile din faţă, semn că era o clientă veche:

– Vreau trei legături de poezie optzecistă, dar să fie mai proaspătă… Data trecută mi-aţi dat mai mult vrejuri, fierb greu, arunc mult, nu-i nicio afacere…! Aveţi cumva şi nişte rondeluri? Da…? A, sunt franţuzeşti… Da, împachetaţi-mi două bucăţi. Prospătură? A, un Dan Sociu…? Un Dan Coman? Un Manasia? Puneţi-mi câte o sută de grame din fiecare, să încerc… A, nu, Gălăţanu nu vreau, am luat data trecută juma’ de kilogram, mai am şi acum la frigider, mai fac câte o tartină seara când mă uit la televizor, la „Din dragoste” …! Ce aveţi aici? A, Marta Petreu…! Daţi-mi numai să gust, de poftă.

Un tip mai agitat se bagă peste femeia care îl priveşte cu un rictus de durere interioară, gata să spună: „Ce lipsă de manieră la tineretul din ziua de azi!”. Dar nu spune nimic. Individul îl interpelează pe vânzător:

– Aţi avut ceva Ion Mureşan? Am auzit că au mai scos o şarjă de Ion Mureşan…!

– Nu, zice vânzătorul. N-am…! E posibil să fi apărut, dar ăştia nu distribuie judicios marfa. Ce-i bun bagă de multe ori numai la Parlament, la învârtiţii ăia… Care nici nu citesc, că cititul slăbeşte, cică. Da, uite, am nişte Angela Marinescu, proaspătă, „Întâmplări derizorii de sfârşit”, care a primit şi premiul Uniunii Scriitorilor, recentuţ…

– Da…? Daţi-mi două…!

– Dar bine, domnule, mie de ce nu mi-ai recomandat-o? Dai marfa pe sub mână, la pile? Vreau şi eu două Angela Marinescu…! Şi ţine cont că am fost înaintea domnului…

Vânzătorul era în încurcătură: avea doar trei bucăţi…! Şi ca să scoată un oareşîce profit din această cerere neaşteptată de poezie Angela Marinescu, spuse băţos:

– Angela Marinescu se dă numai la pachet cu altă carte… Să zicem cu …

– Ba n-ai să mă obligi să cumpăr nu ştiu ce versificator minor şi penibil, speculantule! îi strigă bărbatul. Eu am să mă adresez Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, ca să verifice şi sectorul acesta, al poeziei. Că prea adesea suntem duşi de nas de autori, de editori, de critici, de vânzători. Pe noi, cititorii, cine ne apără?

Bărbatul se enervase. Şi poate că pe bună dreptate. Dar îl înţelegeam şi pe bietul vânzător care se chinuia şi el să scape de marfa proastă de pe stoc. Că avea o mulţime.

Între timp au mai intrat în prăvălie vreo câteva fetişcane, se vedea că abia acum dăduseră de gustul poeziei, că se uitau la rafturi cu ingenuitatea fiinţelor care bănuie că absolutul n-are limite, dar tot ele speră că ar avea. Una luă „Şobolanul Bosch” al lui Lucian Vasiliu de pe raft şi începu să-l pipăie, se uită la copertă, se uită la poză, întrebă de preţ. Nu era scump, îl duse la piept şi îl lipi de sâni. Era o imagine destul de duioasă. Alta, mai ruşinoasă, se uita la un Aurel Pantea, un „Nimicitorul”, observă barba poetului în poză, chicoti şi îi dădu un ghiont colegei din preajmă. Alta se lipi de un Nichita Danilov pe care îl răsfoia cu degetele tremurânde, se vedea că nu era obişnuită cu poezia dar se străduia să o înţeleagă. Bine că încerca, bine că nu se temea de poezie, de abisurile ei, despre care mai auzise bârfindu-se printre fete. Altă fată încerca, hazos, să ascundă „Celălalt peşte”, a lui Ioan Moldovan, sub bluziţă, dar ori „celălalt peşte” era viu, ori inima îi bătea prea tare, că bluziţa se mişca spasmodic…! Oricum, în mâinile pufoase ale fetişcanelor poeţii păreau extrem de fragili, păreau că se risipesc filă cu filă.

O bătrână se învârti o vreme pe lângă vitrină, se uită prin geam înăuntru, era clar că nu vedea nimic după cum îşi mijea ochii. Apoi intră. Părea să fie o profă învechită, care a învechit la rândul ei multe generaţii de consumatori de poezie:

– Aveţi cumva ceva Minulescu? Sau vreun Arghezi? Sau vreun Stănescu?

– Da, distinsă doamnă…!, zise amabil vânzătorul. Avem la butoi, mai în fund…!

– Cum mai merge Eminescu azi, domnule?

– E ca zăcământul de fluturi, doamnă. Când umbli la un filon Eminescu fluturii dau din aripi iute, iute şi te mai răcoreşti…!

– Bine zis…! Uite, o vecină de-a mea a luat nişte poezie douămiistă, preambalată şi şi-a declanşat o alergie de toată frumuseţea. Cică poezia asta de acum e plină de euri, mai ceva decât produsele fast-food… Bagă „euri” ca să pară mai făţoasă, mai fiţoasă, bagă arome, bagă tot felul de porcării. Că te apuci să citeşti şi numai vezi că te umfli, că îţi apar bube pe corp, că transpiri… Cu sănătatea nu te joci. Doamne, fereşte! …

N-am mai stat să ascult, deja începuseră să vorbească despre „istoria lui Manolescu”, intrau în bucătăria literaturii, a poeziei, îşi dădeau gusturile la ascuţit, aşa că am luat şi eu ceva de pe raft, la întâmplare, să nu par pe acolo vreun încurcă lume, vreun încurcă versuri. Şi am ieşit…”

Adrian ALUI GHEORGHE