Iubeşte-mă o clipă / Sunt cea mai tare tipă…

Am studenţit la Iaşi în „dulcele târg” unde Eminescu a visat „luceferi pe cer”. M-au educat şi instruit universitari străluciţi, Dumnezeu să-i odihnească pe toţi! Pe unul dintre ei nu-l pot uita nici astăzi, la bătrâneţe, când nu mai ştiu cât mai am până la capăt. Se numea N. Gostar şi era conf. univ. la Bătrâna Universitate „Al. I. Cuza”, disciplina Istoria universală antică şi Arheologie. Era carismatic ca un general roman şi un mare admirator al femeii antice. Cuplurile celebre Elena şi Paris, Teodora şi Iustinian, nu aveau secrete pentru dumnealui. Era istorie trecută şi trecutul aparţine tuturor. Iubea şi femeia contemporană şi aceasta nu trecea indiferentă pe lângă universitarul cu pipă.

Cursurile şi seminariile făcute cu mentorul nostru în amfiteatrul II-7 erau adevărate spectacole. Venea cu braţele încărcate de documente latine, greceşti, slavone, stampe şi fotocopii din Orient, Grecia şi Italia. Le aşeza la vedere şi ne invita la meditaţie. Ne-a dus la Biserica Trei Ierarhi, la Muzeul Unirii, la Palatul Culturii – la Sala statuilor şi Sala Voievozilor. Odată, la un seminar, ne-a adus o minunată reproducere de pe Columna lui Traian care reprezenta o admirabilă femeie dacă, călare pe un armăsar roşcat, sălbatic, în galop spre necuprinderi. A aşezat-o pe un suport în faţa noastră şi ne-a lăsat să o admirăm. Primul care s-a înscris la cuvânt a fost Iliuţă – un coleg aerisit la minte şi cu informaţii multe. Parcă-l aud: „Admirabila femeie la care privim este sora lui Decebal, regele erou al dacilor. O getă curajoasă din Carpaţi care-şi apăra ţara ameninţată de lacomii romani. A fost dăltuită în marmură de Carrara pentru vecie.” Din păcate, sau poate din fericire, a intervenit arheologul întrebând: Pentru ce crezi că frumoasa femeie îşi expune cu dărnicie piciorul stâng gol-goluţ în faţa năvălitorilor hulpavi? „Pentru intimidarea adversarilor, d-le profesor!” Răspunsul a fost răsplătit cu hohote de râs şi felicitări pentru perspicacitate. Adevărul ştiinţific era altul. „Amazoanele” dacilor, soţiile lor, călăreau mult şi ca urmare şliţurile de la fuste, le înlesneau mişcările. Şliţurile adânci până la şold nu invită pe bărbaţi la meditaţie.

Concluziile discuţiilor au fost trase de universitar cu vorbe alese. Toate popoarele civilizate au respectat şi respectă femeile. O dovedesc vorbele mari pe care le-au rostit de-a lungul vremurilor. Auziţi! „Femeia este ediţia de lux a umanităţii, scoasă din natură pe hârtie velină. Îi stă mai bine într-o bibliotecă de oglinzi după nişte perdele de mătase şi catifea, dar este prea delicat legată pentru ca un înţelept să o aşeze în lada lui pe timpul călătoriei celei lungi a vieţii” (A. France). Altă definiţie? „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavol” (W. Shakespeare). Nici împăratul Napoleon Bonaparte nu s-a lăsat neglijat: „Femeia când e frumoasă place ochilor. Când e bună, place inimii, una este o bijuterie, cealaltă o comoară”. Şi a încheiat cu un citat din J. W. Goethe: „Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială”. Cu femeia nu-i de şuguit, nici cu dragostea cu năbădăi. Bancuri porcoase cu femei nu ne-a spus universitarul, era om finuţ, ardelean din Deva. Cum dragostea nu se strigă în gura mare, dascălul nostru ne-a explicat discret noţiunea. Iubirea a fost definită în fel şi chip „un nimic frumos”, „iubire la greu”, „iubire beton”, „la drumul mare”, „electrică”, „de cartier”, „pe internet”, „vrăjeli de mahala”… Sărbătorim iubirea de câteva ori pe an: de Valentine’s Day, de Ziua Femeii, de Ziua Copilului, de Crăciun. Absenţa iubirii din viaţa unei femei, violenţa, minciuna, făţărnicia, fac viaţa cenuşie. Când într-o familie bărbatul şi femeia se culcă în acelaşi pat conjugal, fiecare cu picioarele la capul celuilalt, se cheamă că totul s-a terminat. Când Ion şi Maria merg pe stradă, unul în faţă şi celalalt în urmă, au ieşit scântei.

Dacă în „lumea veche” (antică) femeile dăltuite în marmură (Venus din Milo) erau înveşmântate sumar dar cu gust rafinat, în „lumea nouă” lucrurile stau altcum. De pildă, în „epoca de aur” tovarăşele noastre de viaţă erau îmbrăcate în salopetă albastră, aveau bocanci în picioare şi casca pe cap. Aşa defilau prin faţa tribunei oficiale din Piatra-Neamţ aruncând cu flori spre iubita noastră conducătoare, Maria Gheorghe. Evident, la 1 mai şi 23 august. Pe timpul Cabinetului 2, frumoasele noastre „tove” se cocoţau în prezidii, cu părul prins în coc şi fuste lungi, decente. Pe holul Univ. Al. I. Cuza din Iaşi, pe vremea mea, era o gazetă de perete „Urzica”. Aceasta satiriza permanent studentele cu apucături burgheze. Umblau în blugi peticiţi, se boiau exagerat, admirau rock-ul. Rubrica principală se numea „Menajeria de pe Str. Lăpuşneanu” şi era foarte gustată. De ce? În Iaşi, Corsoul, unde studenţii ieşeau seara la agăţat fete, era strada pomenită.

Şi timpul s-a scurs şi lumea s-a schimbat şi femeia s-a emancipat. Atenţie! Femeia pe care o sărbătorim în martie. Astăzi, minunatele noastre tovarăşe de viaţă sunt cuminţi, modeste, cultivate, frânte de muncă şi chiar „bărbate”. De aici şi zicerea: „Tot femeia e mai tare/ Că bărbatul habar n-are/ Cum îl păcăleşte ea.” E harnică şi iscusită indiferent ce are în mâini: sapa, seringa sau stiloul. Astăzi nu mai ţine vrăjeala cu: „Hai Marie, hai cu mine, că-ţi dau rochie cu buline.” În capitalismul sălbatic, ca mascul e musai să ai cont baban în bancă şi bolid trăsnet.

Să aplaudăm sau nu? Mioriticii secolului XXI nu sunt nici misogini, nici sexişti. La ultimele alegeri prezidenţiale, din 18 candidaţi pentru Cotroceni, doar câteva femei au cutezat să candideze. Că au chixat, n-a surprins pe nimeni. Bine că nu a revenit Lia Roberts, fostă Sandu, cunoscută de un barosan yankeu într-o parcare din România la o bulgăreală. Nici în Guvernul actual al României nu sunt zărite prea multe „dame”. Despre una din ele, acidul analist politic Stelian Tănase spune că este specialistă în cafele. Şi ce? Nu e bine? Dacă Opoziţia otrăveşte cafelele?

Fetele noastre de aur: Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Simona Halep, Camelia Potec, Alina Dumitru au făcut dăunăzi o vizită la Senatul României. Au cerut politicienilor actuali să coafeze o ţâră bugetul pentru Sport că e tare invizibil. În nicio ţară din lume, Sportul de performanţă nu poate trăi cu 0,02% din PIB. Cum minunaţii noştri politicieni stăpânesc la perfecţie limba vorbelor goale, au promis că…. bla, bla, bla. Trist moment! De aceea, admirabila noastră Simona a plecat singură spre glorie şi paradoxal, a ajuns „regina tenisului din Dubai!”. Te admirăm şi te iubim, Halepino! Numai că vorba poetului: „nu putem fi cu toţii/ shakespeari, aristofani sau molieri”. Şi atunci cum urcăm pe podium? Chiar aşa. Cum? E 8 Martie, e Ziua Femeii, Doamnele se doresc „bătute cu flori”. Apropo, aţi citit cartea „Toţi bărbaţii sunt măgari?” semnată, normal, de o americancă pe nume Daylledeanna Schwartz. Citiţi-o, e nostimă! Râdeţi în hohote.

Dumitru RUSU