La 15 octombrie 1922, au avut loc la Alba Iulia, ceremoniile de încoronare ale lui Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (1914-1927), ca rege al tuturor românilor şi a Mariei, ca regină. Serbările au debutat în Catedrala episcopală din Alba Iulia, numită de atunci „A Reîntregirii”, când a fost sfinţită cu acea ocazie de Mitropolitul – Primat al României – Dr. Miron Cristea.
Catedrala episcopală din Alba Iulia, a fost construită într-un timp record de numai un an şi jumătate (1921-1922), sub conducerea arhitectului V. J. Ştefănescu, având ca model biserica Domnească a lui Petru Cercel din Târgovişte, pictura fiind executată de Costin Petrescu.
La ora 9,15 a intrat în gara din oraş trenul regal ce venea de la Sinaia şi în care se aflau suveranii şi ceilalţi membri ai familiei regale.
Aceştia au fost întâmpinaţi de primarul oraşului Alba Iulia cu tradiţionala pâine şi sare şi cu următoarele cuvinte: „Majestăţile Voastre, vă rog să-mi permiteţi ca să vă salut în numele locuitorilor oraşului Alba Iulia, să vă urez «bun venit» în cetatea sfântă care a primit şi a adăpostit şi pe marele voievod Mihai”.
Ceremonia încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, a fost relatată pe larg în presa vremii, aceasta debutând la ora 9,45 cu o Sfântă Liturghie săvârşită de un sobor de Ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Mitropolitul-Primat, Dr. Miron Cristea. După sfinţirea coroanelor regale – cea de otel, provenit dintr-un tun capturat la Plevna şi purtată de Regele Carol I şi cea nouă, de aur, a Reginei – cei doi Suverani au îngenunchiat în mijlocul noii catedrale, iar Mitropolitul a rostit rugăciunea pentru încoronarea Regelui Ferdinand I, pe care corul, dirijat de M. Chiriac, a repetat-o de trei ori. Pentru acest eveniment important, Regele Ferdinand şi regina Maria au purtat mantii special confecţionate din catifea şi brodate cu fir de aur. Coroana regelui a fost adusă de preşedintele Senatului, Mihail Pherekyde, iar cea a reginei era ţinută de Mihail Orleanu, preşedintele Adunării Deputaţilor, care a rostit următoarele cuvinte: „Anii care au trecut de la suirea Majestăţii Voastre pe tronul neuitatului rege Carol, au mărit strălucirea şi gloria coroanei făurite din oţelul unui tun de la Plevna. Coroana pe care aleşii ţării o prezintă Majestăţii Voastre, este coroana primului rege al României întregite, cu hotarele de la Tisa la Nistru şi la Marea Neagră”.
Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I, adăugându-i-se acum trei pietre preţioase, reprezentând cele trei provincii româneşti care s-au unit la 1 decembrie 1918 cu România – Basarabia, Bucovina şi Transilvania. În schimb, Coroana reginei Maria era din aur şi cântărea 1.800 de grame. Mult aşteptatul moment a fost prezentat pe larg de ziarul „Vremea” din 17 octombrie 1922, când Regele şi-a pus singur coroana pe cap, după care, tot el a aşezat-o pe cea a reginei: „Regele s-a încoronat singur după obiceiul napoleonian; luând coroana, o aşază liniştit şi sigur pe fruntea sa. Prin acest gest autocrat, dar binevenit, a dat satisfacţia că nici preşedinţii Senatului şi Camerei, nici primul ministru nu au aşezat pe fruntea suveranului coroana, ci însuşi regele şi-a pus-o în timpul ceremoniei”. Apoi alaiul oficial a părăsit catedrala şi, afară, Regelui şi Reginei le-au fost aşezate pe umeri purpura şi hermina, apoi, pe creştet, au fost fixate coroanele, timp în care, a fost intonat Imnul Regal, iar mulţimea a izbucnit într-un Vivat emoţionant, pe fondul sonor al tuturor clopotelor din oraş care au răsunat cu putere şi au fost trase 101 salve de tun. La festivităţile încoronării au luat parte personalităţi religioase şi civile româneşti – între care Primul Ministru Ion I. Brătianu (liberal) cu membrii Guvernului –, precum şi numeroşi invitaţi din străinătate – Familiile Regale din Grecia şi Iugoslavia, mareşalul Foch, generalul Berthelot, reprezentanţi civili si militari ai Aliaţilor.
Cu această ocazie, Regele Ferdinand a rostit un discurs emoţionant, afirmând, între altele: „Pronia cerească a binecuvântat şi, prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor, ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare… Facă Dumnezeu ca această coroană, asemenea celei a scumpei mele soţii şi demnă tovarăşă de muncă şi suferinţă pentru binele comun, să servească la încoronarea – generaţie după generaţie – a iubiţilor noştri succesori, într-o Românie tot mai fericită şi mai glorioasă”.
A doua zi, 16 octombrie 1922, festivităţile s-au desfăşurat la Bucureşti, capitala României, când s-a trecut pe sub Arcul de Triumf, cea mai importantă construcţie din Bucureşti, opera arhitectului Petre Antonescu.
După trecerea pe sub Arcul de Triumf, au urmat Te-Deum-ul din biserica Mitropoliei şi defilarea tuturor drapelelor regimentelor Ţării, din campaniile 1877-1878 şi 1916-1918, precum şi cea a celor 10.000 de primari din toate comunele României. Seara, la Cercul Militar din Bucureşti, regele Ferdinand a oferit o masă la care au participat oficialităţi române, precum şi delegaţii din mai multe ţări, precum Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Portugalia, Japonia, între oaspeţii de seamă remarcându-se mareşalul Foch, comandantul armatei franceze în timpul Primului Război Mondial, şi generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România (1916-1918). (…)
(Material realizat pe baza documentelor şi fotografiilor preluate din Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe)
Prof. dr. Cornel MĂRCULESCU