Premiul Nobel pentru Literatură, dotat cu zece milioane de coroane suedeze (aproximativ un milion de euro) i-a fost conferit anul acesta poetei americane Louise Glück, a anunţat Academia Suedeză de la Stockholm.
Louise Glück s-a născut la New York în 1943 şi a studiat literatura la Universitatea Columbia. A predat la mai multe universităţi, între care la Universitatea Publică volume de poezie încă de la sfârşitul anilor 60, fiind distinsă în 1992 cu Premiul Pulitzer pentru volumul „Irisul sălbatic”. Louise Glück, desemnată în 2003 „Poet Laureat”, titlu de mare prestigiu acordat anual, este una dintre cele mai importante poete din istoria Statelor Unite.
Deşi Louise Glück era vehiculată drept posibilă câştigătoare a Nobelului pentru Literatură, puţini experţi literari s-au aşteptat la această alegere, Margaret Atwood din Canada sau scriitoarea francofonă Maryse Condé din Guadelupa fiind considerate mai aproape de obţinerea distincţiei. Academia Suedeză a reuşit din nou să surprindă lumea literară cu o decizie neobişnuită, remarcă agenţiile de presă.
Printre cele mai populare motive ale operei poetice a Louisei Glück se numără miturile antice, în care ea reflectă condiţia umană şi astfel reexaminează în mod constant potenţialul interpretativ al materialelor clasice. Cu precădere în volumul de poezii „Averno”, Glück împleteşte armonios antichitatea şi prezentul. Titlul face trimitere la acul Averno în Câmpurile Flegrei, fiind considerat din Antichitate până în Evul Mediu una dintre porţile de acces către infern. Poeziile Louisei Glück tematizează acest prag dintre moarte şi viaţă, emblematic pentru toate tranziţiile.
Anul trecut, academia a ales doi câştigători, premiul pentru literatură din 2018 fiind anulat din cauza unui scandal care a implicat-o pe fosta academiciană Katarina Frostenson şi pe soţul ei, Jean-Claude Arnault. Pentru 2018 şi 2019 au fost premiaţi scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, respectiv scriitorul austriac Peter Handke. (Red.)
