N-a copilărit printre betoane, nici printre blocurile comuniste, nici printre uzinele şi combinatele demolate. Nici nu avea cum. Conul Gheorghe Amaicei, tumultosul profesor de matematică din Piatra- Neamţ a fost adus de barză şi livrat părinţilor Ştefan şi Ileana, la 28 martie 1933, când nimeni încă nu auzise de societatea socialistă multilateral dezvoltată, dar nici despre democraţia originală a d-lui Iliescu. Satul în care a văzut lumina zilei se numeşte Cracăul Negru, o frumoasă aşezare răzăşească pierdută în munţii minunaţi ai Neamţului. Şi pentru că satul românesc tradiţional ca model de comunitate creştină nu va muri niciodată, nici locuitorii acestor plaiuri de basm n-au dispărut. Că „gura satului” cârcoteşte pe la colţuri, nu are importanţă. Ce zice? Ba că se depopulează satul, ba că e plin de asistaţi sociali şi de beţivi, ba că… vorbe de an electoral, goale şi mincinoase.
Să ne întoarcem la Gică Amaicei ajuns elev la primară, la faza silabisirea cuvintelor din Abecedar. Cum pomenitul şcolar s-a dovedit aerisit la minte, învăţătorul satului l-a sfătuit să meargă la oraş, să înveţe carte, să se facă domn. Şi părinţii l-au înscris la Şcoala Normală de Băieţi de pe malul Cuejdiului din Târgul Pietrei. Aşa a ajuns normalist, după ce a trecut examenul de admitere. Aici s-a întâlnit cu profesorii de calibru: Victor Savin – Limba Română, Grigore Capşa – matematică, Dumitru Almaş – istorie… Treaba era serioasă. Cine învăţa era apreciat, cine trăgea mâţa de coadă, înapoi la coada vacii! Gică al nostru s-a dovedit a fi studios şi disciplinat. Profesorii l-au îndrăgit. Fiorosul profesor Capşa, spaima elevilor la matematică, l-a simpatizat pentru mintea lui ascuţită. La pensionare i-a dăruit normalistului Amaicei, compasul lui personal pe care îl folosea la orele de geometrie. Era un gest ce nu putea fi văzut în fiecare zi la Şcoala Normală. Şi i-a mai spus ceva: să meargă la Iaşi la facultatea de matematică-fizică. Cum mama lui Gică semăna bine cu mama lui Creangă, a căpătat undă verde spre „dulcele târg”. Aici, alţi profesori titani: Octav Mayer, Gheorghe Ghiorghiev, Ion Creangă, Olga Costinescu, Nicolae Negrescu, care l-au stimulat şi l-au determinat să muncească „mai de voie mai de nevoie”. Aşa a devenit un profesor de mate veritabil. Aşa a ajuns Gică de la Cracăul Negru să ocupe un loc de seamă în galeria matematicienilor nemţeni alături de Constantin Borş, Dan Borş, Constantin Chiruţă, Silvia Creangă, Eugen Dobrescu, Hollinger Abraham, Vasile Postolică, Daniel Tătaru… Colegii de studenţie de la Iaşi susţin că l-au văzut de multe ori pe eroul nostru pe la Mitropolie, mai ales în sesiunea de examene, depunând sub catafalcul Cuvioasei Parascheva rugi scrise să fie ajutat la examenul de Geometrie Analitică. Că facultatea de matematică şi fizică e grea „precum carnea de porc grasă” pentru bolnavul de ficat. Şi că lucrurile stau aşa şi nu altfel o dovedesc datele următoare. În anul în care Gică fără frică a ajuns student, au început cursurile la matematică şi fizică la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi 160 de studenţi şi au absolvit 78, iar la întâlnirea de 50 de ani de la terminarea facultăţii mai erau în picioare 23. E năprasnică matematica, de aceea elevii fug de ea pe rupte. Abia acum înţeleg de ce în ’62, când subsemnatul a intrat în câmpul muncii într-un sat lipit de Piatra- Neamţ, matematica era predată de preoteasa din comună. Că avea talent pedagogic, iar titularul umbla numai turmentat. La sfârşitul studenţiei, tânărul Amaicei a cântat sârguincios „Gaudeamus igitur” şi a scris pe o tablă din amfiteatru II-4 istoricele cuvinte: „Veni, vidi, vici!”. Adio studenţie!
Şi a intrat în apostolat că era cineva. A început cu Liceul din Bicaz, numit în 1957, Şcoala Medie Mixtă. Apoi a coborât pe Bistriţa, la Piatra, la Şcoala Gen. Nr. 3, şcoală pilot, dând generaţii de elevi bine pregătite. S-a pregătit zilnic în continuare şi a dat toate gradele şi este în ultimul… grad.
Colegii care l-au cunoscut spun că „nu a supărat pe nimeni niciodată” de aceea în timpul său liber a dus o viaţă boemă. A fost pe rând: numismat, apicultor, turist cu piciorul şi maşina, vânător şi, şi, şi. Un bun amic a spus undeva, cândva: „conul Ghiţă Amaicei nu trebuia să se facă profesor. Prea iubeşte viaţa, prea vrea să le ştie pe toate”. Din 1995, Gheorghe Amaicei este preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ. Apără interesele învăţătorilor şi astăzi. Se consideră un „soldat din armata învăţătorilor”. De ce? Pentru că, toţi învăţătorii sunt oameni frumoşi, deschişi la minte şi la inimă. La anii pe care îi are conul Gheorghe Amaicei se ţine tare. „E plămădit din esenţele puternice ale munţilor din zona Neamţului. De pe Valea Cracăului”. Cine doreşte să afle mai multe informaţii despre fostul normalist, profesor şi coleg să citească preţioasa carte Gheorghe Amaicei – Bădia Ghiţă O VIAŢĂ DE DASCĂL – şi nu numai – semnată de Mihail Apăvăloaie. Merită să fie citită, mai ales că nu pomeneşte nici un cuvânt despre actualii politicieni, ce ne conduc de trei decenii spre un „viitor luminos”. La mulţi ani, bădie Ghiţă! Să-ţi dea Dumnezeu viaţă lungă şi tăria Ceahlăului pe care ai urcat de sute de ori cu dr. Gheorghe Iacomi şi Gheorghe Covrig din mahalaua Precista.
Dumitru RUSU