Stilul de învăţare

Stilul de învăţare indică preferinţa elevului pentru mediul concret de învăţare în clasă, modul în care doreşte să studieze, respectiv: preferinţa pentru lucrul în echipă sau studiul individual, preferinţa pentru situaţii nestructurate sau pentru situaţii structurate, preferinţa pentru o modalitate perceptivă.

Stilul de învăţare este considerat unic, specific fiecărei persoane. Copiii au nevoie să afle cum funcţionează creierul lor pentru a achiziţiona şi procesa cât mai eficient o nouă informaţie, ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum abordează un examen, cum rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în moduri diferite, cum pot aplica o strategie etc. Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe ceilalţi. Alţii preferă să facă doar câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasa socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă, cultură, religie.

Este cunoscut faptul că există mai multe stiluri de învăţare. Tipologiile bazate pe modalităţile de codare senzorială sunt cele mai cunoscute şi cel mai frecvent invocate în practica educaţională. În anul 1979, Barbe, Swassing şi Milone fac distincţia între trei stiluri de învăţare: stilul vizual, stilul auditiv şi stilul chinestezic.

Stilul vizual se caracterizează prin faptul că elevul preferă să înveţe pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini, diagrame; este important ca elevul să vadă textul scris pentru că are o bună memorie vizuală. Stilul auditiv se caracterizează prin faptul că elevul învaţă mai bine prin audierea unui discurs sau a explicaţiilor celorlalţi; asociază conceptele cu diverse sunete, preferă să înveţe cu un fond muzical, deci are o bună memorie auditivă. Stilul chinestezic se caracterizează prin preferinţa pentru activităţi în care sunt posibile experimentele, desfăşurarea activităţilor practice, implicarea fizică în activitatea de învăţare.

Un studiu efectuat de Specific Diagnostic Studies a arătat că 29% dintre elevii din şcolile de învăţământ primar şi secundar au un stil de învăţare vizual, 34% au un stil auditiv şi 37% au un stil chinestezic/tactil (cf. Miller, 2001).

Există multe inventare şi ches­tionare online care ajută cadrele didactice la determinarea stilului preferat de învăţare al elevului. Deşi cele mai multe nu se bazează pe studii ştiinţifice, oferă o înţelegere a preferinţelor legate de modul de receptare a cunoştinţelor.

 

Înv. Georgiana-Cosmina MACOVEI

Şoala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni