Editura Humanitas ne propune să descoperim în seria Centenar 2018 mărturii şi studii esenţiale despre România în Primul Război Mondial, despre Marea Unire din 1918. După cele trei volume ale Jurnalului de război semnat de MARIA, Regina României,vă propunem astăzi alte trei titluri:Istoria Basarabiei de Ion Nistor, Memorii de război de George Topârceanu şi Tezaurul României de la Moscova de Marian Voicu. (Red.)
Militant pentru drepturile culturale şi naţionale ale românilor bucovineni şi basarabeni, Ion Nistor a avut o carieră marcantă, dedicată unui singur scop: integrarea accelerată şi necondiţionată a provinciilor alipite în urma Unirii din 1918 în structura centralizată a statului şi încadrarea acestora în sistemul administrativ, cultural şi economic al regatului român. Istoria Basarabiei este prima sinteză istoriografică românească referitoare la acest spaţiu. Deşi a fost interzisă în perioada comunistă, această carte rămâne – la o sută de ani de la Unire – la fel de valoroasă şi necesară. (Virgil PÂSLARIUC)
Gândul meu a fost să dau în mână cetitorilor o carte în care să se reoglindească faptele săvârşite de moşii şi strămoşii noştri pe meleagurile basarabene, de la aşezarea lor acolo până în zilele noastre, cu toate necazurile şi suferinţele lor, cu toată munca şi jertfa lor, cu toată nădejdea şi încrederea în izbânda care era să vină, pentru a încununa jertfele şi străduinţele lor milenare. (Ion NISTOR)
În anul 1916, la sfârşitul verii, când România tocmai intrase în Marele Război, poetul G. Topârceanu, sergent într-un regiment de artilerie grea, amenaja poziţiile de pe malul drept al Dunării. Au urmat asaltul trupelor bulgaro-germane sub comanda mareşalului August von Mackensen şi cinci zile de lupte cumplite: dezastrul de la Turtucaia. Au murit pe câmpul de bătălie peste 6.000 de români, iar Topârceanu a împărtăşit soarta celor 28.000 de prizonieri. Memoriile sale din război, publicate în două volume (Amintiri din luptele de la Turtucaia, 1918, şi Pirin Planina, 1936), aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a aşternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împleteşte cu speranţa, cu observaţia lucidă, cu lirismul şi, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruţat nimic. (Daniel CAIN)
Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.
Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire. (Marian VOICU)