Învăţătorul Grigore Grigorescu, un model în toate direcţiunile pe Valea Bistriţei…
Se spune, pe bună dreptate, că „NEAMŢ este un judeţ de credinţă, de vitejie, de cărturărie şi de artă. La fiecare pas urmele străbune sunt viu grăitoare şi sunt mărturie neîndoelnică despre trecutul luminos al acestui judeţ, aşa de variat şi de plin de frumuseţe, ca înfăţişare fizică”, aşa cum consemnează fostul primar şi prefect de Neamţ, învăţătorul LEON MREJERIU în lucrarea ERI şi AZI. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ. Revăzute şi completate, Piatra Neamţ, 1940, p. 1.
Nu întâmplător, în acelaşi an, profesorul ieşean Ion Simionescu avea cuvinte admirative la adresa locuitorilor şi dascălilor din ţinutul de la poalele Ceahlăului: judeţul Neamţ, prin vrednicia oamenilor ce-l populează, a însemnat întotdeauna un centru de largă cultură generală, ori pepinieră de oameni cari sunt înscrişi pe răbojul celor aleşi. O întreagă pleiadă de învăţători destoinici, cei mai mulţi produsul Şcoalei Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, erau şi sunt încă elemente vrednice, cu deplină tragere de inimă pentru îndeplinirea menirii lor (Profesor I. Simionescu, în Anuarul Şcoalei Normale de învăţătoare, Piatra Neamţ, Volum comemorativ, 1940, p. 17).
Această parte de ţară a avut pe lângă un mănunchi de oameni politici pricepuţi, harnici şi gospodari minunaţi şi de învăţători de pe Valea Bistriţei de sus, începând cu N. Nanu, care au fost nu numai harnici şi pricepuţi, învăţători ai copiilor, dar au fost şi cărturari aleşi şi îndrumători neobosiţi ai satelor. Cercul cultural înfiinţat de ei, în frunte cu M. Lupescu, înainte de 1888 (la Broşteni – n.n.), arată preocupările care le frământau sufletul: perfecţionarea lor proprie, ajutorarea copiilor săraci şi silitori, transformând astfel obligativitatea în realitate şi activitatea pentru ridicarea satelor.
În rândul „pleiadei” celor deja amintiţi, cât şi altora, ca Simion T. Kirileanu-Broşteni; C. Lateş, C. Pavilescu şi V. Arsinte-Mădei; N. Vasiliu-Borca; Teodor Daniilescu-Farcaşa; Petre Sălăgeanu-Schit (Răpciune); Gheorghe Leonescu-Hangu; Gh. Cădere-Buhalniţa; Pantelimon Hurjui şi Teofănescu Gribincea-Bicaz etc. se numără şi învăţătorul GRIGORE GRIGORESCU de la Şcoala primară Hangu, ca unul din cei mai de seamă dascăli din zona montană a Bistriţei de sus (a se vedea şi publicaţia Ţara Hangului, inclusiv lucrarea profesorului Gh. Drugă Istoria Hangului, Editura „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamţ, 2007.)
Grigorescu s-a născut pe 3 octombrie 1883, în comuna Farcaşa, judeţul Neamţ.
Ca o curiozitate, tânărul vlăstar al frumoaselor privelişti bistriţene a început „buchiile” cărţii la o vârstă oarecum întârziată: la zece ani. Informaţiile arhivistice, memorialistica şi presa timpului consemnează trecerea pragului şcolii din satul natal după ce a plecat învăţătorul V. Bălţătescu, cel care snopea copiii în bătaie şi în locul lui a venit Teodor Daniilescu, foarte bine pregătit.
După terminarea studiilor primare se încearcă călugărirea acestuia la Mănăstirea Durău. Fără succes însă. Nu s-a „lipit” de această „profesie” şi mai fiind „atins” de părintele stareţ al lăcaşului în discuţie, a găsit motivul de a pleca. Va urma înscrierea în anul 1900 la faimoasa şcoală de învăţători ieşeană – Şcoala Normală „Vasile Lupu” – pe care o termină cu bine, după care, încorporat fiind timp de un an de zile, urmează Şcoala de ofiţeri de rezervă, absolvind-o cu gradul de sublocotenent în rezervă.
În rândul dăscălimii se înscrie începând cu Şcoala primară de la Izvorul Alb, după care este transferat, la cerere, la Şcoala primară din Hangu: 1 noiembrie 1910. Sub conducerea directorului şcolii amintite – Gheorghe Leonescu, căruia i-a fost un adevărat mentor, a învăţat multe din munca anevoioasă dar nobilă a învăţătorului de la ţară. Şi a „prins” bine la toate. Nu întâmplător în procesele verbale de inspecţie se menţionează printre altele: Dl. Grigore e un învăţător priceput şi foarte muncitor sau este fruntaş între fruntaşii învăţători din judeţul Neamţ. Aşa va rămâne – ne spun documentele – până la pensie, ca învăţător, mai apoi director după moartea lui Leonescu, pensie începând din 1939, urmându-l cu aceleaşi „apucături” de bine, fiul său Aurel Grigorescu.
Cel ce s-a căsătorit cu Paraschiva lui Grigore Ardeleanu, o fată cu 5 clase primare (puţine fete aveau aşa ceva la acea vreme – n.n) şi foarte bună gospodină, va lua parte la războiul de reîntregire a neamului: 1916 – 1918, avansând până la gradul de locotenent, iar ca veteran de război, primeşte gradul de căpitan, cum se consemnează în dosarele fondului de arhivă „Revizoratul şcolar Neamţ”.
Şi după anii Marii Uniri (se împlinesc anul acesta 97 de ani – n.n.) arhivele nemţene, alte informaţii şi nu numai, menţionează activităţi deosebite la şcoala de la Hangu, conduse de neobositul şi priceputul învăţător şi director Grigorescu. Iată o mostră în acest sens: „… învăţătorii sunt foarte apropiaţi de copii şi lucrează cu multă îndemânare, grădina şcolii e frumos cultivată cu tot felul de zarzavaturi, la lucru manual s-au lucrat obiecte uzuale şi necesare gospodăriei săteanului ca: perii, greble, linguri, coveţi….. Totul domneşte în această şcoală muncă, ordine, curăţenie. Laudă vrednicilor apostoli care-şi fac datoria cu entuziasm” cum se spune într-unul din procesele verbale de inspecţie din 1925. Sau alta: „…între învăţător şi elevi se constată o adevărată apropiere sufletească” iar elevii „sunt curaţi, disciplinaţi, atenţi şi dornici de învăţătură” cum se spune în procesul – verbal încheiat de „subrevizorul şcolar de control Petre Drăguşanu la Gura Hangului, pe 15 mai 1926, şcoală condusă de Grigore Grigorescu”, fiind şi învăţător titular, după ce cu două luni mai înainte, pe 5 februarie 1926, la inspecţia şcolară făcută de revizorul şcolar Grigore Vlad, la „Şcoala mixtă nr. 1 din Gura Hangului”, nota printre altele despre şcoala condusă de Grigore Grigorescu (preda la clasele a V-a şi a VI-a – n.n.): „…..prin munca şi devotamentul cu care Grigore Grigorescu lucrează în şcoală, domnia sa pregăteşte pentru societate elemente trainice şi bine îndrumate spre folosul patriei” iar atelierul de fete „este bine condus de Paraschiva Grigorescu”, iar C. Andronic – inspector şcolar, scria în 1926, noiembrie, 11, că „Domnul învăţător Grigore Grigorescu este model în toate direcţiunile pe Valea Bistriţei”.
Amintim că după 1918, unitatea şcolară avea trei săli de clasă în incinta şcolii iar cea de-a patra funcţiona într-o clasă închiriată în satul Hangu, deservită de 4 învăţători. Cât priveşte locuinţa directorului se consemnează că „era confortabilă” cu „atenanse încăpătoare pentru gospodărie”. Şi aici curăţenie şi ordine peste tot. În privinţa materialului didactic informaţiile îl prezintă ca „sufucient, arhiva şi biblioteca în bună păstrare, iar muzeul şcolar…….are în colecţie un bogat material: insecte, roci, piese cu motive naţionale locale, piese de război, oase, seminţe, ouă înflorate…”. La toate acestea se adaugă, începând cu 29 ianuarie 1925, un atelier pentru predarea părţii practicii a elevilor din clasa a V-a, „fiind încadraţi doi maiştri: unul pentru băieţi şi unul pentru fete”. Şi încă ceva. La învăţătorul, mai apoi directorul şcolii din Hangu, impresionează şi faptul că, în afară de organizarea frumoaselor serbări şcolare (elevi cu „recitări declamate ca nişte actori, dialoguri, mici piese de teatru, dansuri naţionale, coruri etc.”), „organizarea sărbătorii zilelor naţionale ale patriei: 10 mai şi 24 ianuarie erau deosebite”, iar serbarea de sfârţit de an se făcea numai „în ziua de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
În zilele sărbătorilor amintite nu se învăţa – e vorba de sărbătorile naţionale, elevii venind îmbrăcaţi în costume naţionale. „…. Înainte de ora 10 elevii se încolonau ca pentru paradă, cu drapele tricolore şi mergeau la „Biserica Sf. Neculai din Gura Hangului, unde erau adunate toate notabilităţile localităţii: primar, notar, judecător, medici, avocaţi, directorul gimnaziului din Hangu. Preotul Mihai Coroma, îmbrăcat în veşminte strălucitoare, oficia tedeumul zilelor naţionale, iar directorul Grigorescu îmbrăcat în haine militare, cu grad de locotenent şi veteran de război, ţinea cuvântări cu evocări vibrante, mai ales de Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor, care storceau lacrimile mulţimii prezente…”.
În scurtul nostru periplu despre unul din învăţătorii de vază de pe aceste plaiuri moldave trebuie să amintim şi laudele pe care le-a primit de la profesorul Sorbonei – Paris, Charles Perez şi de la profesorii din Iaşi şi Sibiu în luna mai, respectiv iunie 1925. Primul a fost impresionat de serbarea organizată la 10 mai „cu ocazia serbării comemorative a zilei Naţionale şi a Independenţei de stat a României (francezul a fost însoţit de profesorii: I. Borcea – fost ministru al învăţământului, P. Bogdan – rectorul Universităţii din Iaşi. P. N. Deleanu, conferenţiar universitar I. Criveanu” – n.n.).
În cel de-al doilea este vorba de călătoriile de studii făcute în judeţul Neamţ de membrii de control ai învăţământului din regiunea a IV-a Sibiu (cuprindea zonele Sibiu, Hunedoara, Alba de Jos, Târnava Mare şi Mică şi Odorhei – n.n.) la începutul lui iunie 1925. Inspectorii şi revizorii din amintita vizită au notat în registrul de inspecţie că „în comuna Hangu au dat peste o şcoală care e la înălţimea celor mai bune din câte cunoaştem”.
Rămâne neclară arestarea şi cei câţiva ani de închisoare din cauza lipsei de documente. Oricum a fost membru al Partidului Naţional Liberal, iar detenţia ca urmare a politicii liberale nu a plăcut noului regim politic instaurat după încheierea celui de-al doilea război mondial în România. Se pare că motivul arestării ar fi fost „găsirea unei arme ascunse sub streşina casei”, urmare unui denunţ. Se practica în acea vreme. Oricum, bravul nostru învăţător nu a scris nimic despre acest episod şi taxarea lui ca „deţinut politic” în timpul regimului comuniştilor.
Şi-a dat „obştescul sfârşit” pe 10 octombrie 1961, fiind înmormântat în cimitirul de la Bistricioara, biserica veche, declarată monument istoric. Fie-i ţărâna uşoară şi veşnică amintirea!
Prof. Gheorghe RADU