• 1886, anul primei apariţii într-un concert a lui George Enescu, deşi avea doar cinci ani
Iniţierea în mânuirea viorii i-a făcut-o un lăutar, pe urmă a început studiul sub îndrumarea profesorului Eduard Caudella. Apoi va studia la Conservatorul din Viena. La doar 12 ani va entuziasma publicul vienez! Între anii 1895-1899 îşi va continua studiile la Conservatorul din Paris. În 6 februarie 1898 va debuta la Concertele Colonne din Paris cu suita simfonică Poema Româna. Din primii ani ai secolului XX datează cele două Rapsodii Române (1901- 1902), unde este evidentă influenţa folclorului românesc. Componistic, Enescu oscilează între stilul romantic monumental (al lui Richard Wagner) şi influenţele muzicii franceze. În anii Primului Război Mondial s-a desfăşurat prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cuprinsul căruia geniul muzical oferea câştigătorilor sume importante din veniturile proprii, deopotrivă cu şansa interpretării pieselor în concerte. Câştigând admiraţia Reginei Elisabeta, va fi invitat adesea la Castelul Peleş.
A activat şi ca pedagog, între elevii săi figurând Yehudi Menuhin. Între 1921-1931 a compus opera Oedip (creaţie dramatică şi muzicală pe care a dedicat-o Mariei Tescanu Rosetti), în care sunt vizibile tendinţele neo-baroce şi exprimarea modernă, cu totul personală. În 1932 va fi ales membru titular al Academiei Române. Instaurarea dictaturii comuniste antiromâneşti îl va determina pe el, cel care donase 100.000 lei Guvernului pentru apărarea ţării, să părăsească definitiv ţara.
• 1886, Iulius Popper a devenit şef a lucrărilor de prospectare a aurului în Ţara de Foc
Avid de cunoaştere, la doar 17 ani tânărul Popper va pleca să studieze în Franţa la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. În paralel, acest tânăr care stăpânea 10 limbi, inclusiv cele clasice, a urmărit la Sorbona cursuri de fizică, meteorologie, geografie şi etnologie. După absolvire, a ajuns în Egipt, angajat la Compania Canalului Suez. Cu banii obţinuţi şi-a finanţat o lungă călătorie în Extremul Orient, rezultatele fiind transmise, la revenirea în Bucureşti, lui George Lahovary, Secretarul Societăţii Regale de Geografie. Se va reîntoarce în Asia şi va străbate America de Nord din Alaska până la New Orleans, unde a fost angajat ca inginer constructor. Peste câteva luni se va duce în Mexic, unde a activat ca ziarist. Va pleca şi de acolo cu destinaţia Brazilia, apoi va trece în Argentina. Este angajat la o Compania ce căuta noi resurse de aur. A găsit câteva filoane, a început exploatarea lor, însă a trebuit să facă faţă atacurilor unor bande de hoţi. Pentru restabilirea ordinii, s-a autointitulat monarh cu drept de judecată, a înfiinţat o poliţie locală, a bătut o monedă, chiar a emis un timbru. În 1891, Popper îşi brevetează, cu nr. 830, „maşina de separare a aurului” care, după el, este capabilă să spele 75 de tone de nisip pe zi, extrăgând 99,6% din aurul pe care-l conţine nisipul extras. Timp de şase ani va fi singurul stăpân al Ţării de Foc, informându-l pe Lahovary cum se descurcă, ce nume a dat unor râuri, munţi şi văi, desigur, româneşti, ce fac românii care l-au însoţit. În primăvara anului 1893 a fost chemat în judecată de Statul Argentina sub motiv că îi subminase autoritatea în Ţara de Foc şi că ucisese indieni onas. Înainte de pronunţarea sentinţei, în ziua de 5 iunie 1893 cultivatul explorator a suferit un atac de cord.
• 1888, apare în limba germană, în traducerea reginei Elisabeta a României, volumul de poezii al Elenei Văcărescu Rapsodul Dâmboviţei
Autoarea, Elena Văcărescu, provenea dintr-o veche şi cunoscută familie boierească. Variantei în limba franceză a volumului, Academia Franceză i-a conferit în anul 1900 premiul Jules Fabre. În 1886 publicase la Paris primul volum de versuri, Chants d’Aurore, care a primit cronici favorabile şi un premiu special din partea elitistei Academii. Cultura şi inteligenţa i-au fost apreciate de Regină, care i-a facilitat apropierea de principele moştenitor Ferdinand. Idila dintre prinţul moştenitor Ferdinand şi Elena Văcărescu se desfăşoară în iarna şi primăvara anului 1891. Constituţia din1866 prevedea ca pe tron să se afle o familie străină. Se termina aşa, şirul nesfârşit de intrigi din sânul boierimii autohtone. Ea interzicea astfel o căsătorie între Ferdinand şi o femeie dintr-o familie românească. Regina a pledat cât a putut pentru cei doi. Regele Carol I s-a văzut obligat să ordone soţiei şi tinerei domnişoare de onoare plecarea în exil. Elena Văcărescu se va stabili definitiv la Paris, unde va fi în preajma unor mari scriitori şi artişti. Foarte activă pe tărâm literar, a fost activă şi politic, fiind cooptată în Delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor, funcţie pe care o deţine douăzeci de ani. În anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu. După Al doilea Război va fi numită Consilier cultural al Legaţiei Române din Paris.
Red.