■ 1/1788 – n. Gheorghe Asachi, la Herţa (d. 12. 11. 1869, Iaşi), scriitor şi îndrumător cultural. A urmat cursurile colegiului clasic (1796-1803) şi pe cele ale Facultăţii de Filozofie, Litere şi Ştiinţe (1803-1804). A pus bazele învăţământului românesc. Legăturile sale cu Ţinutul Neamţ s-au concretizat în versuri, în proză sau în piese de teatru inspirate de mitologia locurilor; prin înfiinţarea primelor şcoli primare pe teritoriul de astăzi al Judeţului (Roman, Piatra, şi Mănăstirea Neamţ), în timp ce a fost „referendariu al epitropiei şcoalelor” (1820-1849). În primăvara anului 1841, a deschis la Văleni (azi anexă a oraşului Piatra-Neamţ) Fabrica de Hârtie „Petrodava”, cunoscută şi sub numele de „moara lui Asachi”.
■ 3/1967- n. Gianina Buruiană, la Piatra-Neamţ, profesor discipline de turism la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” Piatra-Neamţ. Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ (1985), Academia de Studii Economice din Bucureşti (1989), doctorat în economie cu tema „Politici macroeconomice în turism” (2007). Cărţi: „Politici macroeconomice în turism” (2008) şi „Ghid de bune practici în turism şi hotelărie” (2010), ambele Ed. Uranus, Bucureşti. Din octombrie 2017, face parte din Consiliul de Redacţie al revistei. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. (2020)
■ 8/1911 – n. Emanuel Elenescu la Piatra-Neamţ (d. 17. 06. 2003), profesor, compozitor, considerat unul dintre cei mai mari dirijori din secolul al XX-lea (dirijor al Corului Academic Român şi al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române). Turnee în străinătate (Bulgaria, Germania, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria ş. a.); autor al multor opere muzicale pentru cor şi orchestră („Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”). Distincţii: Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Cultural, Titlul de Artist Emerit. La Piatra-Neamţ, în organizarea Liceului de Artă „Victor Brauner” se desfăşoară Concursul Naţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”.
■ 9/1936 – n. Coralia-Letiţia Bunghez, la Bâra, Neamţ, profesoară, publicistă. După efectuarea studiilor: generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943-1954), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958). A predat la Şcoala Generală din Stăniţa şi la Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, la licee din Bacău şi din Piatra-Neamţ. A debutat editorial, în 2003, cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» – File de istorie (1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare – Convorbiri cu Iulia Hălăucescu” şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»„.
■ 13/1831 – n. George-Radu Melidon, la Roman (d. 11. 05. 1897, Roman), profesor, prozator, poet şi traducător. A învăţat la Academia din Iaşi. La Paris, a studiat matematica. Cunoştea germana, latina, franceza şi greaca. A fost membru în Epitropia Seminarului „Sfântul Gheorghe” din Roman, apoi director general al învăţământului primar din România (1862-1864), revizor şi inspector şcolar în judeţele: Roman, Vaslui şi Tecuci; primul director al Şcolii Normale din Bucureşti (1867). La pensie (1881), s-a retras la Roman. A donat Primăriei Roman 228 de volume, să se constituie într-un început al bibliotecii publice (2. 04. 1885), conf. actul de donaţie. Lucrări: „Reguli scurte de versificaţie română”, „Istoria naţională pentru popor”, „Manualul învăţătorului”.
■ 13/25/1872, n. Gheorghe Teodorescu-Kirileanu, la Holda, Broşteni, Neamţ (d. 12. 11. 1960, Piatra-Neamţ), cărturar, istoric literar, memorialist, folclorist. A frecventat Gimnaziul din Fălticeni, un an la şcoala de cântări a lui Neculai Barcan din Piatra-Neamţ; a absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (1891). Liceul Particular „Institutele Unite”, din Iaşi, bacalaureat (1895), Facultatea de Drept, Iaşi. Ocupă diverse funcţii (1895-1930): secretar al inspectorilor şcolari din Iaşi, custode la Biblioteca Centrală, profesor particular în familia lui Aristide Caradja din Grumăzeşti, Neamţ, magistrat la Iaşi, la Broşteni, profesor, inspector comunal, secretar al Cancelariei Casei Regale şi bibliotecar. În 1935, se stabileşte la Piatra-Neamţ. A donat Bibliotecii Judeţene Neamţ (februarie 1956) peste 25. 000 de volume. Redactor şi colaborator la principalele publicaţii ale vremii. Volume: „De-ale lui Creangă”, „Scrisori către Artur Gorovei”, „Corespondenţă,” ed. de Mircea Handoca. 1977; „Scrieri, I-II”, îngr. Constantin Bostan, „Însemnări zilnice (1906-1960)”. ed. Constantin Prangati, „Sub trei regi şi trei dictaturi, vol. I” şi „G. T. Kirileanu sau Viaţa ca o carte”, ambele ed. de Constantin Bostan.
■ 17/1819 – n. Alecu Russo, la Străşeni / Prodăneşti, Lăpuşna (d. 5. 02. 1859, Iaşi.), scriitor. Studii: în particular cu un dascăl grec, la Institutul „François Neville” (Elveţia, 1829-1835), se pare, studii la o casă de comerţ din Viena, până în 1836. Din cauza unor versuri ce îndemnau la revoltă, este expulzat; după întoarcere în ţară, se stabileşte la moşia părintească Negrişoara din Ţinutul Neamţ, apoi, va fi asesor judecătoresc la Piatra-Neamţ (1841-1844). Colaborări sau i se publică din scrieri în „Albina românească”, „Almanahul pribegilor români”, Paris „Basarabia”; „Foaia pentru toţi”, „Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina”, „Gazeta de Moldova”, „Lumina satelor” ş. a. Volume: „Jicnicerul Vadră” (pierdută), „Amintiri”, „Cântarea României”.
■ 18/1947, n. Emil Nicolae (pseud. Emanuel Nadler), la Bacău, scriitor, publicist, specialist în probleme de patrimoniu cultural, ziarist, critic de artă, membru al U. S. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ, Facultatea de Filologie din Iaşi. Stabilit la Piatra-Neamţ în 1950. Debut publicistic în „Ceahlăul” (1968), editorial: „Cerul în apă” (1970). Colaborări, cu versuri, studii, cronici literare, eseuri, recenzii şi traduceri, la numeroase publicaţii din ţară şi străinătate. Scrieri: „Poetul adormit în dragoste”, „Rostirea unui fluture-n lumină”, „Studii / Confesiuni / Capricii”, „Psihodrom”, „Femeia şi femela”, trilogia „Omul de hârtie”, „Mortul perfect” şi „Paranoima”, „Victor Brauner – la izvoarele operei”, „Patimile după Victor Brauner”, „Cearcăn – poeme”, „Poezia nu e decât slăbiciunea artei. Cu 6 deSemne şi o copertă de Dinu Huminiuc”, „Autres caprices”, grafică, Dumitru D. Bostan.
■ 23/1943 – n. Valentin Ciucă, la Vălenii de Munte, Prahova, scriitor, critic de artă, absolvent al Institutului Pedagogic de 3 ani din Bacău, al Facultăţii de Drept din Iaşi. A locuit la Piatra-Neamţ (trei decenii), unde a lucrat la: Biblioteca Documentară „G. T. Kirileanu”, Muzeul „Calistrat Hogaş”, Şcoala Populară de Artă (director) şi la Muzeul de Artă. Scrieri: „Colocvii pentru mai târziu”, „Pe urmele lui Calistrat Hogaş”, „Lascăr Vorel”, „C. D. Stahi”, „Vernisaje elective”, „Ştefan Luchian”, „Petru Petrescu”, „Val Gheorghiu”, „Pe urmele lui N. N. Tonitza”, „Urme sub cupola lumii”, „Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, „Acuarela contemporană românească”, „Elena Uţă-Chelaru”, „Pe urmele lui Ştefan Luchian”, „Impresii europene”, „Pictori şi capodopere”, „Pictură naivă”, „Fuga în Egipt – la pas prin lume”, „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, „Exerciţii de fidelitate”, „Mitologii subiective – Marcel Guguianu”, „Alecu-Ivan Ghilia”, „Ion Grigore”, „Un secol de arte frumoase în Moldova”, „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800-2010” ş. a.
■ 24/1938, n. Mihai Agape, la Sălăgeni-Grozeşti, Iaşi, artist plastic, prozator. Studii: Şcoala Medie Tehnică de Energie Electrică Iaşi, Şcoala Populară de Artă, Facultatea de Arte Plastice, Iaşi; debutează cu o expoziţie la Casa Universitarilor (1969). Se transferă la Piatra-Neamţ, deschide prima expoziţie personală la Casa de Cultură (1970), participă la toate expoziţiile organizate de Filiala U. A. P. A fost director al Clubului Copiilor (1990-1994). Este membru U. A. P. (2001). Debut în literatură cu un volum de proză (2012). Numeroase expoziţii în Piatra-Neamţ şi în ţară. Premii la: Expoziţia Interjudeţeană Botoşani (1975) şi la Bienala „Lascăr Vorel” (1999).
■ 24/1949 – n. Diaconu Petru, la Dobreni, Neamţ, a efectuat studii libere de pictură şi a frecventat ocazional unele ateliere ieşene. Din 1978, deschide expoziţii estivale în diferite locuri din Mamaia, iar în 1986, deschide la Iaşi o expoziţie cu un caracter retrospectiv. Se ocupă de advertising şi colaborează la Revista „Flacăra” din Bucureşti (1989). Deschide la Galeria „Top Art” din Piatra-Neamţ expoziţia „Exerciţii de culoare I” (2004) şi „Exerciţii de culoare II” (2005). Organizează şi deschide expoziţii personale la Beijing (2005), la Piatra-Neamţ (2005/2009).
■ 25/1925, n. Gheorghe A. M. Ciobanu, la Roman, d. 30 08.2020, profesor, scriitor, autor a numeroase studii, eseuri şi cronici muzicale, literare şi de artă, monografii. A absolvit Liceul „Roman-Vodă” şi Facultatea de Drept (1949) şi a predat în învăţământ până în 2002. A început pe la 10-11 ani să scrie versuri, pe la 14-15 ani să scrie proză. Preocupat de „Problema biologică pe Marte” (un mic studiu, la 17 ani), a elaborat planuri pentru lucrări ştiinţifice: „Noţiuni de astrofilosofie”, „Structura fundamentală a Universului” ş. a. A publicat peste 1000 de eseuri în reviste de cultură, eseuri adunate ulterior în volum. Cărţi: „Monografia Liceului «Roman-Vod㻄, „Locul şi spiritul – Valori artistice din Roman”, „Irimescu, între statornicie şi zbor”, „Scrieri”, I-V, „Primii fiori (scrieri din adolescenţă)”, „Mileniul Trei pe portativ”, „Normativul juridic”, „«Mioriţa» – mit triadic”, „Modelarea”, „Portrete printre rame”, „Mecena, medic, misionar, Teodorescu”.
■ 27/1950, n. Gheorghe Simon, la Agapia, profesor, a absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, apoi Facultatea de Litere din Iaşi (1975), fiind numit profesor de limba franceză la Şcoala „Nicolae Grigorescu” din Agapia, unde este şi în prezent. A fost unul dintre membrii fondatori şi redactor-şef adjunct ai Revistei „Opinia studenţească” (1974-1975). Debut cu poezie în Ziarul „Ceahlăul” (1969), editorial, cu „Fulgere captive”, poeme (1984). Pentru eseu, a fost apreciat cu premii ale revistelor „Luceafărul”, „Ateneu”, „Tribuna”, „Antiteze”. Membru al U. S. din România şi membru al Asociaţiei Europene „François Mauriac”, la colocviile căreia participă. Cărţi: „La quête sans conquête”, eseu, Franţa, 1994; „Viaţa după Iisus”, „James Joyce, une lecture roumaine”, 1996; „Duminica absenţelor”, „Ardere de tot”, „Sylvie Germain ou la trenscendance du silence”, Franţa, 2012, „Amin Agapia”, „Fractalia”.
■ 28/1933 – n. Gheorghe Amaicei, pe Valea Cracăului, profesor, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ (din 1995), unul dintre fondatorii seriei noi ai revistei „Apostolul”. A decedat pe 31 august 2019, la Piatra-Neamţ. Absolvent al Şcolii Normale de Băieţi „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, al Facultăţii de Matematică din Iaşi. Cariera didactică: la Şcoala Medie Bicaz şi Şcoala Nr. 3, Piatra-Neamţ, i-a fost încununată de succese profesionale: grade didactice (II şi I), titlul de profesor evidenţiat, metodist la Casa Corpului Didactic, colaborator al revistelor „Gazeta de matematică”, „Preocupări didactice”, „Cărţi matematice”, „Apostolul”. Alături de dr. Gheorghe Iacomi, a înfiinţat Asociaţia „Prietenii Ceahlăului” (1980). După 1989, a reînviat Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ şi, odată cu ea şi prin ea, s-au redobândit cele două imobile ale dascălilor din Piatra-Neamţ.
■ 31/1924 – n. Iulia Hălăucescu, la Tarcău, Neamţ (d. 18. 12. 2007, Piatra-Neamţ), artist plastic, „doamna acuarelei româneşti”. A absolvit Liceul de Fete din Piatra-Neamţ, studentă la Academia de Arte din Iaşi, continuă la Institutul „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti. Membru U. A. P. (1954) Preşedinte al Cenaclului U. A. P. Piatra-Neamţ şi al Filialei Neamţ a U. A. P. (1975-1979). Peste 60 de expoziţii personale (1950-2007). A expus la Saloanele de Grafică şi Pictură de la Bucureşti; în selecţii din străinătate: Praga, Cairo, Damasc, Atena, Moscova, Boston, Bagdad, Istanbul, Beijing, Sofia, Berlin. Retrospective (1984-2000): Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ şi în Franţa, la Bayonne şi Saint Pied. Împreună cu Simona Vasiliu-Chintilă a realizat un grafitto la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ şi la Hotelul „Roman” din Roman. În anul 2004 s-a inaugurat Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău.
Constantin TOMŞA
