Ziua de 24 ianuarie nu putea trece nici în oraşul noastru fără a fi marcată în mod cu totul special de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ. Astfel, luni 23 ianuarie, cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române, a avut loc un dublu eveniment, pregătit în colaborare cu o multitudine de parteneri: Muzeul Naţional de Istorie a României, Consiliul Judeţean Neamţ, Garnizoana Piatra-Neamţ, Cercul Militar Piatra-Neamţ, Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă şi Retragere şi Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”. De aceea, publicul a fost foarte numeros şi divers, de toate vârstele, receptiv şi pătruns de vibraţie patriotică. Au fost şi elevi de gimnaziu (însoţiţi de profesorii lor de istorie) care au stat două ore în picioare pentru a audia activitatea, dar au lipsit cu desăvârşire (în mod regretabil) adolescenţii.
Manifestarea a debutat cu simpozionul Unirea, Naţiunea a făcut-o!, în cadrul căruia pentru a marca trecerea a 158 de ani de la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, au fost prezentate o serie de comunicări, după cum urmează: prof. dr. Mihai Lostun, Colegiul National de Informatică Piatra-Neamţ – Problema Unirii Principatelor în dezbaterea Marilor Puteri Europene, 1856-1859; prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu, Colegiul National „Calistrat Hogaş” – Mişcarea separatistă din Moldova; prof. Dan Mihăilescu, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – Ordinul Unirii; prof. Gheorghe Radu, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – Comemorarea lui Manoil Halunga în anul 1935 la Liceul „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ; dr. Mihaela-Cristina Verzea, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – Generaţia Unirii. Schiţe biografice.
A urmat vernisajul expoziţiei Portrete în istorie, care va fi deschisă până pe data de 31 martie 2017 şi care marchează 300 de ani de istorie şi 200 de ani de pictură, concentraţi în cele 33 de lucrări de artă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
Figuri ilustre ale istoriei noastre naţionale, simboluri ale evului mediu, Mihai Viteazul şi Matei Basarab, domnitorii Ţărilor Române din prima jumătate a secolului XIX, Ioan Gheorghe Caragea, Grigore Dimitrie Ghica, Mihail Sturdza, Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe Bibescu, Barbu Dimitrie Ştirbei, reprezentanţii cei mai de seamă ai generaţiei Unirii, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Avram Iancu, Simion Balint, personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi militare precum Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi, Mihai Eminescu, Dimitrie A. Sturdza, Alexandru Cernat, sunt realizate de reprezentanţi de marcă ai picturii româneşti: Gheorghe Tăttărescu, Barbu Iscovescu, I.D. Negulici, C. D. Stahi, Petru Verussi. Expoziţia a fost prezentată de criticul de artă Emil Nicolae.
Totul a dovedit o activitate absolut reuşită, demnă de evenimentul sărbătorit. Felicitări organizatorilor!
Gianina BURUIANĂ
