„Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul – Meşteşugul mântuirii”
Semnalăm apariţia, la Editura Egumeniţa, a cărţii „Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul – Meşteşugul mântuirii”, volum tradus din limba greacă de ieromonahul Munteanu Teofan şi de pr. Victor Manolache.
Volumul are în prim plan personalitatea arhimandritului Efrem Filotheitul sau Athonitul, fost stareţ al Mănăstirii Filotheu de la Muntele Athos şi întemeietor al mai multor mănăstiri în Statele Unite ale Americii. În prezent vieţuieşte la Mănăstirea Sf. Antonie din Florence, Arizona.
Părintele Efrem a fost preot călugăr timp de aproape 60 de ani şi stareţ timp de mai mult de 50 de ani. A fost ucenic al părintelui Iosif Spilaiotis – cunoscut ca Iosif Isihastul – din Muntele Athos, şi a trăit în ascultare faţă de acesta timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif, în 1959.
„Ortodoxia a mers întotdeauna pe calea cea împărătească a Evangheliei, a păstrat duhul autentic al creştinismului înaintea misticismului întunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor şi al raţionalismului protestant subiectivist. Permanent, ea a ţinut măsura şi armonia, n-a greşit, pentru că Sfinţii Părinţi erau mişcaţi şi îndrumaţi duhovniceşte de Duhul Sfânt. S-o propovăduim cu eroism şi vitejie, ca nişte fii adevăraţi ai marilor ei eroi. Ortodoxie minunată, mireasa însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge.” (Stareţul Efrem Filotheitul)
„Pollyanna, flori de portocal”
Recomandăm tinerilor cititori, şi nu numai, cartea „Pollyanna, flori de portocal”, apărută recent la Editura Sophia în traducerea Emiliei Cristea, cel de-al treilea volum din seria semnată de scriitoarea Harriet Lummis Smith.
Nuvela „Pollyanna”, scrisă în 1913 de îndrăgita scriitoare de literatură pentru copii Eleanor H. Porter, a înregistrat un succes remarcabil, reprezentând, de altfel, începutul unui lung şir de povestiri. În 1915, Porter a publicat partea a doua a cărţii, „Pollyanna Grows Up”. Alte 11 cărţi despre Pollyanna, numite „Cărţile mulţumirii” („Glad Books”), au fost publicate de-a lungul timpului, cele mai multe fiind scrise de Elizabeth Borton sau Harriet Lummis Smith.
Ultima carte din această serie a fost publicată în anii ’90 de către Colleen L. Reece şi se numeşte „Pollyanna Plays the Game”.
Despre această cuceritoare lectură, regretatul arhimandrit Teofil Părăian spunea: „Această carte am cunoscut-o în anul 1944. Aveam, pe atunci, cincisprezece ani. Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seamă prin tema ei. Din ea am aflat că un creştin trebuie să fie mereu mulţumit, pentru că Dumnezeu aşa îl vrea pe om, să fie mulţumit. Citind această carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi mulţumit şi, cu toate că nu mi-am urmărit mulţumirea în mod artificial, am avut în vedere totdeauna să mă mulţumesc cu ce mi-a rânduit Dumnezeu. Cartea mi-a plăcut mult atunci când am citit-o pentru prima dată şi mi-a părut rău că n-am regăsit-o de-a lungul anilor ce au trecut, deşi mereu m-am interesat de ea şi am recomandat-o celor cu care am venit în legătură”.
Irina NASTASIU