Proiecte pentru copiii Neamţului

 

  • Taberele ranger-junior

 

Două asociaţii nemţene derulează în acest an două proiecte dedicate tinerilor din judeţul nostru, dar nu numai. Astfel, Asociaţia Ecologică Corolar din Crăcăoani continuă acţiunile dedicate „rangerilor-juniori” şi încearcă să creeze noi echipe de elevi ocrotitori ai naturii şi în special ai celor trei arii protejate din Neamţ: Ceahlău, Hăşmaş, Vânători. Lansarea proiectului s-a făcut în Parcul Natural Vânători-Neamţ, elevi din Grinţieş, Poiana Largului, Pipirig şi Ceahlău s-au alăturat celor din Crăcăoani şi Agapia pentru o excursie tematică, pentru descoperirea frumuseţilor florei şi faunei zonei, punctul principal de atracţie fiind, bineînţeles, zimbrii, care s-au lăsat studiaţi de către tinerii rangeri la punctul de informare şi vizitare al parcului, dar şi în munte, la Chitele. N-a lipsit din traseul excursiei lacul Cuejdel, o adevărată minune a naturii. Urmează în iulie o tabără ranger-junior în Parcul Naţional Ceahlău, concentrată pe fauna, flora, mitologia şi geologia muntelui, pe cărările sihaştrilor, pe urmele caprei negre şi în căutarea covoarelor de flori de colţ şi sângele voinicului. În august vom avea o nouă tabără, în Hăşmaş, unde vor fi căutate grotele şi avenele muntelui, superbele chei ale Bicazului şi Bicăjelului, acestea din urmă puţin cercetate de nemţeni.

În septembrie se va reveni la Vânători, pentru noi acţiuni de foto-safari, pentru „drumul mănăstirilor”, astfel tabăra va cuprinde şi itinerarii spirituale. Tinerii rangeri vor deveni proteguitori ai naturii şi sprijinitori ai rangerilor seniori în acţiunile lor de ocrotire a celor trei parcuri.

 

  • A doua ediţie a „Festivalului Haiducilor”

 

Prima ediţie a „Festivalului Haiducilor” s-a ţinut într-o poiană de sub muntele Grinţieşului anul trecut la început de septembrie. A fost un succes, promovat excelent de emisiunea „Exclusiv în România” realizată de Cristian Tabără şi Daniel Georgescu, care, dacă în 2016 au venit pentru o emisiune „Teatru haiducesc ca la … Grinţieş”, în 2017 au venit în „Ţinutul haiducilor”. Prima ediţie a fost o manifestare în care s-au îmbinat muzica populară, muzica folk, dansul popular, bucatele tradiţionale, şi întrecerile haiduceşti: călărie, trasul buşteanului cu calul, tăiatul butucului cu beschia, aruncarea baltagului şi, de asemenea, a fost premiat şi cel mai frumos animal de la munte, toate stimulate de atractive premii, mai ales pentru copii. Căci organizatorii sunt profesori şi învăţători, şi e firesc să se adreseze elevilor. Cântecul şi dansul au fost completate de bucate tradiţionale, haiduceşti şi ciobăneşti, iar la concursuri s-a asudat din belşug.

Anul acesta Asociaţia Pro Grinţieş pregăteşte un nou „Festival al haiducilor” la poalele muntelui Grinţieşului la sfârşit de august şi a primit din nou sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ şi are din nou ca parteneri Consiliul Local şi Primăria Grinţieş şi speră la o nouă colaborare cu Centrul de Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Pentru lansarea proiectului, pe lângă conferinţa de presă de prezentare a proiectului de către echipa de implementare la muzeul de istorie şi etnografie din centrul comunei, s-a făcut o drumeţie artistică la locul de desfăşurare a festivalului, în poiana de sub munte. „Ceata lui Vasile cel Mare” a pregătit câteva doine şi balade haiduceşti şi în mijlocul pădurii de brad au răsunat „Cântecul lui Bujor”, „Cântecul lui Vasile cel Mare”: „Grinţieş, munte frumos/ Ia scoboară-te mai jos/ Să mă urc în vârful tău/ Să mă uit în satul meu…”

Au fost invitaţi cântăreţi cu nume, rapsozi populari, ansambluri populare, meşteri locali. Va fi prezent Vasile Arhire, reputat realizator de emisiuni la TVR Iaşi şi TVR 3 şi îl aşteptăm din nou pe Cristian Tabără. Tinerii folkişti şi interpreţi de muzică populară se vor întrece în două concursuri şi nu vor lipsi nici în acest an întrecerile de iscusinţă şi putere haiducească. Până la festival, Poiana lui Vasile cel Mare primeşte la mijloc de iulie o tabără a „Cercetaşilor României” din Iaşi care vor fi aici timp de cinci zile într-un loc de o sălbatică frumuseţe.

Festivalul haiducilor se va desfăşura în perioada 24-26 august 2018 într-un loc mirific, o poiană largă, mărginită de un pârâu limpede, înconjurată de brazi. Mulţi oamenii din satele din jurul Ceahlăului deja şi-au anunţat prezenţa, nu doar ca spectatori, ci cu dorinţa de a arăta că încă s-au mai păstrat vii virtuţile haiduceşti. Mai sunt încă atâţia butuci cât să fie traşi de cai sau tăiaţi cu beschia. Organizatorii aşteaptă săteni, turişti care pot fi primiţi în ospeţie, pot încerca pensiunile locului sau îşi pot întinde corturile, poiana este încăpătoare şi poate primi pe toţi cei ce iubesc natura şi înţeleg şi respectă spiritul munţilor.

Vor participa la festival mai multe ansambluri folclorice şcolare: grupul de chitarişti de pe Valea Bicazului „Eu cred” conduşi de profesoarele Marin şi Ropotoaia şi poliţistul Coşerariu, „Şoimii Hangului” din Hangu, „Muntenii Broştenilor” din Broşteni, „Florile Ceahlăului” din Ceahlău, „Plaiuri tulgheşene” din Tulgheş, „Flori de munte” de la Corbu, „Ceata lui Vasile cel Mare” de la Grinţieş. Îi aşteptăm pe elevi, pe profesori, pe părinţi şi pe turişti să ni se alăture în poiana de sub muntele Grinţieşului…

 

Prof. Daniel DIEACONU