Demult, demult, în târgul Pietrei a funcţionat o şcoală primară numită Vila Mărioara. Vă mai aduceţi aminte? Şcoala despre care facem vorbire era situată într-un loc poetic, într-o livadă de vis, ca cea de pe Doamna şi avea o alee cu toate florile Terrei. Mai precis, se afla pe unde astăzi şoseaua Romanului se pupa cu cea a Târgului Neamţ. În coasta morii lui Negrea, ţicnitul, ăla ce s-a întrecut cu un automobil, el călărind un armăsar focos, pe Vasile. Şcoala Vila Mărioara avea 4 clase, 4 învăţătoare straşnice şi un director mic, chel, dar un foarte bun gospodar. Numele lui? C. Podoleanu, dascăl de citire cu gradul I. Elevii care făceau primara la Vila Mărioara continuau gimnaziul la Şc. Generală Nr. 12, de pe strada V. I. Lenin (pe vremea comuniştilor), Petru Rareş (după revoluţie) şi Paulişta (după şmecherii de doi bani).
Aici, la Vila Mărioara, în fiecare an calendaristic, la 15 septembrie era mare serbare, mare. Începea şcoala după legea cea nouă, a lui Spiru Haret, cel mai bun ministru al Învăţământului Public, din toate timpurile. Atenţie, un ministru de rasă, moldovean de-al nostru, şcolit în oraşul „Lumină”, la Paris, în Franţa. El a mutat începutul anului şcolar la mijlocul lui septembrie, când erau strânşi de pe câmp şi păpuşoii şi cartofii, când deja grâul şi porumbul erau măcinate, când cânepa era făcută fuioare şi fânul pentru vite era strâns în stoguri. De ce a hotărât aşa? Pentru ca loazele din mediul rural, să nu mai tragă chiulul pe motiv că au ajutat părinţii la muncile agricole, şi de aceea au absentat la şcoală.
Cum la români există prostul obicei de a distruge tot ce au realizat înaintaşii pe motiv că sunt vechi, ruginite şi depăşite, şi Vila Mărioara a cunoscut cuţitul ascuţit al buldozerului înnoitor. Când s-a petrecut asta? Când a început sistematizarea urbei noastre de sub Cozla. Ce s-au pus în locul magherniţelor demolate? Mândre blocuri socialiste, de beton. Pe verticală, într-un singur bloc intrau locuitorii de pe o stradă. Atenţie, de tip sovietic. Praful s-a ales de patriarhalul nostru târg. Astăzi, dacă întrebi bătrânii pe unde a fost şcoala primară Vila Mărioara, dau din umeri şi răspund evaziv: „Pe undeva pe lângă sensul giratoriu din Dărmăneşti”. Dureros răspuns, asta-i viaţa! Totu-i trecător. Astăzi se demolează, mâine se construieşte. De pildă, Şc. Gen. „Elena Cuza” din Piatra Neamţ, s-a ridicat într-o grădină de zarzavat unde lipovenii cultivau: marole, ceapă şi ridichi. Între vestita frizerie „Ferentz”, aia cu două scaune şi trei borcane de lipitori şi casa profesorului Buium, filosoful, cântăreţul la vioară.
Că astăzi la Educaţie avem un ministru ghiduş, care a ordonat tipărirea unui Abecedar de tumbe pentru clasa a V-a, asta e deja altă poveste. E foarte, foarte bine, prichindeii care trec la gimnaziu vor afla definiţia mersului. Cum sună definiţia? E clară, limpede, ca apa de izvor. Ascultaţi! „Mersul este modalitatea de bază, cea mai simplă, folosită pentru deplasarea omului încă din primul an de viaţă. În timpul mersului vei păstra permanent controlul unui picior cu solul…” Ei, ce aveţi de spus? Este că ne-am deşteptat? Mulţumim dom’le ministru! Succes în noul an şcolar!
Dumitru RUSU