PORTRETE DE LIDERI
1. Petru Chiriac – un rarisim exemplu de omenie
Petru Chiriac este vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova. Cariera de sindicalist şi-a început-o în organizaţia sindicală a Universităţii Tehnice din Moldova, în care activa ca tânăr profesor. A fost ales şi a activat în funcţia de preşedinte al Sindicatul Lucrătorilor din Învăţă- mânt şi Ştiinţă (astăzi Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei) în perioada 1994-1998. Recent, Domnia sa a atins vârsta de 70 de ani.
Septuagenarul Petru Chiriac a văzut lumina zilei pământeşti la 24 ianuarie 1951 în comuna Slobozia Mare, Cahul. Omagiatul, vrednic bărbat al neamului, intelectual şi slujitor public de elită al mişcării sindicale din Republica Moldova, constituie, în opinia subsemnatului, un rarisim exemplu de conştiinciozitate, pasiune şi abnegaţie, de slujire a idealurilor naţionale şi de multă, multă omenie. Fiindu-i bonomia crezul misiunii sale pământeşti, continuă fără mare tam-tam să susţină binele, indiferent de situaţie şi regim, riscând de multe ori. Şi astăzi crede cu fermitate şi promovează spiritul eminescian zidit în cuvinte: „Numai oamenii care ţin la instituţiile părinţilor lor, la peticul de pământ sfinţit de sângele strămoşilor pot fi patrioţi”. Şi drept exemplu în acest sens, recunoaştem că este un om de înaltă cultură, pătruns de multe învăţături şi fapte minunate, cu care a fost înzestrat graţie muncii, perseverenţei şi tenacităţii. Se manifestă prin verticalitate şi disciplină, care sunt însoţite de înţelegere şi condescendenţă. Alocuţiunile sale, susţinute într-un mod coerent şi elevat, în diferite împrejurări şi cu diverse ocazii, denotă comportamentul şi felul Dânsului de a fi şi de a se raporta la semeni, la cei din preajmă, rămânând respectuos, accesibil şi deschis – toate vorbind despre etica bunului simţ, calităţi umane întâlnite astăzi tot mai rar.
La finele anului 1991 (perioada dezmembrării URSS) Petru Chiriac, la acea vreme preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor din Învăţământ şi Ştiinţă, împreună cu omologii săi din alte republici ale fostei URSS, a participat la Conferinţa internaţională „Rolul sindicatelor în apărarea drepturilor şi intereselor social-economice şi profesionale ale cadrelor pedagogice din sistemul educaţional”, întrunire desfăşurată în Budapesta. Mare i-a fost bucuria, dar şi mai mare mândria, când a descoperit că printre cele opt limbi de comunicare era şi limba română. De la Moscova, fireşte, i s-a sugerat ca să-şi prezinte alocuţiunea în limba rusă – sau – de ce nu? – în franceză, pe care o cunoştea bine. Socotelile imperiale au eşuat, fiindcă discursul patriotului Petru Chiriac, spre mirarea „confraţilor” sovietici, mai puţin al celor baltici, a fost prezentat în limba română. Petru Chiriac a dovedit în faţa lumii că „sângele apă nu se face”. Aşa sau altfel, sloboziamăreanul Petru Chiriac, şi în cazul Budapesta, a demonstrat că „îşi iubeşte neamul şi partea sa de pământ, de la Mihail Kogălniceanu zicere, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit, în care el s-a născut, în care şi-a petrecut dulcii ani ai copilăriei”. (Dumitru PASAT)
2. Victor Sânchetru: „Trebuie să ne apărăm drepturile împreună”
Victor Sânchetru este preşedintele organizaţiei sindicale raionale Ştefan Vodă a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, care întruneşte circa 1700 membri de sindicat din 62 de instituţii educaţionale. Profesor de istorie, formator la cursurile de perfecţionare a cadrelor didactice, mai bine de 15 ani (3 mandate consecutiv) se află la cârma organizaţiei sindicale raionale. Modestia, responsabilitatea, simţul echităţii şi empatia în comunicare sunt calităţile care atrag oamenii în jurul său.
– Sunt frecvente cazurile în care membrii de sindicat pun pe spatele liderului sindical soluţionarea mai multor probleme cu care ei se confruntă. De ce membrii de sindicat, de cele mai multe ori, sunt pasivi?
– Primul motiv pe care l-am identificat e că la nivel de atitudine, membrul de sindicat mai rămâne în stereotipia relaţiilor de independenţă. Drept urmare a acestui fapt, el nu doreşte (se teme?) să-şi asume responsabilitate pentru eventuale consecinţe, rămânând la gândul că cineva este responsabil, numai nu el (liderul sindical, managerul). Ce câştigă membrii de sindicat dacă se implică în apărarea propriilor drepturi social-economice? Mai întâi de toate, asumându-şi nişte responsabilităţi, membrul de sindicat se comportă nu ca o persoană manipulată, ci una cu demnitate şi consecvenţă, se simte important şi nu trăieşte sentimentul singurătăţii, nu i se dictează ce trebuie să facă, ci împreună cu ceilalţi decide lucruri importante. Sentimentul apartenenţei la comunitatea sindicală este caracteristica cea mai importantă care trebuie altoită membrilor de sindicat nu numai prin convingere ci, neapărat, prin atragerea lor în activitate.
– S-ar putea întâmpla ca cineva dintre lideri sindicali să nu aprecieze valoarea implicării membrilor organizaţiei?
– În acest caz ar fi bine ca liderul să conştientizeze că prin implicarea membrilor de sindicat îşi asigură parteneri şi susţinători în munca sa, că astfel el acumulează încredere din partea membrilor. În această ordine de idei, ne putem referi la un caz concret, care ţine de încălcarea din partea unui primar a unei localităţi din Ştefan Vodă a dreptului angajaţilor la achitarea integrală a salariului. Membrii de sindicat din instituţie, 30 la număr, s-au implicat în modul cel mai activ până să ajungă la soluţionarea definitivă a problemei în instanţa de judecată. Nimeni dintre membrii de sindicat n-a declarat că asta e treaba liderului sindical, chiar şi cei cărora trebuie să li se restituie o sumă nu chiar atât de considerabilă. Lucrurile ce ţin de implicare trebuie asimilate de către toţi. Societatea se schimbă mereu şi e necesar ca tot ceea ce întreprindem să fie în concordanţă cu cele ce se întâmplă în jurul nostru, iar pentru aceasta trebuie să fim într-un proces continuu de şcolarizare. Toţi liderii de sindicat trebuie să fie competenţi în „meseria” sindicală nu oricum, ci aşa cum cer realităţile. Trebuie să fim mai activi, să fim buni tacticieni şi strategi, dar pentru aceasta este nevoie de mult efort şi învăţare continuă. (Angelina BEGU)
3. Valentina Boboc: „Sunt urechea şi vocea colectivului”
Valentina Boboc este profesoară de istorie şi educaţie civică la Liceul teoretic Natalia Dadiani din Chişinău. De 23 de ani este preşedintele comitetului sindical din cadrul liceului. În anul 2016 a câştigat trofeul Concursului republican „Profesorul Anului”. În opinia sa, un profesor, dar mai ales un lider sindical bun este şi jurist, şi istoric, şi lingvist, şi medic şi diplomat şi… orice. De fapt, visul dnei Boboc a fost să devină avocat. Ba chiar a mers la facultatea de drept, dar fortuna a făcut ca pe ultima sută de metri să se lase convinsă de împrejurări şi să aplice la Facultatea de Istorie. Totuşi, încă din studenţie nu a ezitat să se implice în apărarea drepturilor colegilor, fiind un „avocat” al cadrelor didactice în devenire. Ulterior a fost aleasă, în repetate rânduri, în funcţie de lider al organizaţiei sindicale a instituţiei în care activează. Cum şi era de aşteptat, este un luptător activ pentru dreptate.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră organizaţia sindicală?
– Cândva am spus că dacă în organizaţia sindicală ar fi numai două persoane, eu aş fi a treia. Munca de lider sindical presupune mult voluntariat. Dar mă conduc de un principiu în viaţă: până a te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă-te ce faci tu pentru ţară. Vreau, şi îmi place să fiu utilă societăţii, pentru că, ajutându-i pe ceilalţi, mă ajut şi pe mine. Doamna Gheorghiţă, directoarea, îmi spune că sunt alt director, neplătit, al liceului. Sindicatul ne uneşte, ca prin eforturi comune să facem şcoala şi mai prietenoasă copiilor şi colegilor de muncă. Am învăţat foarte multe lucruri utile pentru mine în cadrul muncii sindicale.
– Ce probleme, greutăţi ale liderului sindical aţi remarca în mod deosebit?
– Adevărul constă în faptul că dacă există un dialog permanent cu managerul şcolii, se iscă mai puţine greutăţi şi situaţii de conflict. Un lider sindical bun trebuie să prevină apariţia oricărei probleme. Totuşi sunt situaţii greu de anticipat, desigur. Acum mai ales, în situaţia pandemică, cadrele didactice au avut presiuni mari din partea societăţii. Dar, atunci când ni se încalcă drepturile, avem nevoie de apărare, iar noi, liderii sindicali, ne implicăm rapid, de fiecare dată.
Elena VOROTNEAC