De la Piatra-Neamţ la Strasbourg sau Portret de voluntar

La 12 ianuarie 1957, la Strasbourg, se deschidea, sub preşedinţia lui Jacques Chaban – Delmas (Franţa), prima sesiune a Conferinţei Autorităţilor Locale, precursoare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei. De atunci, Congresul a devenit un actor cheie în construirea democraţiei în Europa.

Luna trecută, pe 22 septembrie, – în calitate de profesoară curioasă – am participat la Rubik Hub din Ştrandul Tineretului la o întâlnire a tinerilor voluntari din Piatra-Neamţ, tineri aflaţi în căutarea unor oportunităţi pe care le pot accesa pentru a se dezvolta şi pentru a îmbunătăţi comunitatea în care trăiesc.

Şi totuşi care este legătura cu Congresul amintit? Am reuşit şi eu să mă dumiresc încetul cu încetul…

Totul a început cu Anamaria Holotă (foto), personajul principal al serii, organizatoarea şi moderatoarea acestui eveniment, o tânără dezinvoltă, entuziastă, volubilă, inteligentă şi frumoasă. Ea a fost numită delegatul de tineret al României la Consiliul Europei pentru ediţiile 32 (26-30 martie 2017) şi 33 (16-20 octombrie) ale Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale de la Strasbourg.

Iată ce ne povesteşte Anamaria despre această experienţă: „La Strasbourg am ajuns printr-o aplicaţie pe care am depus-o la Consiliul Europei. Din fiecare ţară a fost selectat câte un singur delegat, urmând ca acesta să reprezinte interesele tinerilor din cadrul Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale. În cadrul dezbaterilor am avut o intervenţie oficială în hemiciclu, în cadrul căreia am analizat câteva noi propuneri de politici de tineret, am prezentat punctul meu de vedere în calitate de lucrător de tineret şi am făcut câteva recomandări tot din aceeaşi calitate. În urma experienţei de la Strasbourg a trebuit să elaborăm proiecte prin care să implicăm şi să ajutăm tinerii din comunităţile noastre. Aşa s-a născut Youth Us, un proiect derulat în Grecia, Armenia, România, Bulgaria şi Cipru. Proiectul are nişte ţinte precise, informarea tinerilor şi implicarea lor directă în acţiuni cu impact. Conferinţe, ateliere şi campanii de informare au loc prin intermediul acestui proiect în toată Europa.”

Şi totuşi să o cunoaştem mai bine pe Anamaria… Ea este absolventă, promoţia 2017, a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” şi a fost admisă la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În tot timpul liceului a desfăşurat o activitate remarcabilă de voluntar fiind şi: Ambasador al Dialogului Structurat cu tinerii în judeţul Neamţ (2016-2017); Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor în judeţul Neamţ (2015-2016); Preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor – Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” (2015-2016); Coordonator de Voluntari – Asociaţia Sens Civic (2014-2017); Coordonator naţional de proiect – La Obiect şi Do Your Thing, ultimul desfăşurat în Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş … şi multe alte proiecte şi premii naţionale, regionale şi locale.

Revenind la activitatea noastră de la Rubik Hub, ea a fost desfăşurată în cadrul proiectului Youth Us, dar s-a vrut şi o etapă de pregătire pentru următoarea participare a Anei la Congresul din octombrie.

Ideea este că vocile tinerilor din comunităţile locale trebuie să fie reprezentate şi auzite, prin asocierea acestora structurilor şi proceselor democratice. Astfel Anamaria Holotă şi echipa ei de voluntari ne-au împărţit pe cinci grupe şi ne-au solicitat să găsim soluţii la cinci probleme considerate dificile pentru tineri la nivelul comunităţii noastre: lipsa de informare adecvată, orientarea de viitor, petrecerea timpului liber, prejudecăţile, lipsa oportunităţilor de dezvoltare personală.

Succes Anamaria Holotă la următoarea ediţie a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale a Consiliului Europei!

 

Prof. Gianina BURUIANĂ