A fi dascăl într-o societate mereu în schimbare, într-o lume plină de provocări, câteodată superficială, nu este deloc uşor!
Dascălul este fiinţa pusă în situaţia de a se dezvolta permanent, de a fi conectată la noutăţile din domeniu de activitate, de a-şi adapta demersul instructiv-educativ, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, la sat sau în marile oraşe. Provocările lumii moderne i-au testat limitele şi au dezvăluit societăţii calităţi remarcabile. Dascălul a dovedit, de câte ori a fost nevoie, că este puternic, răbdător, creativ, intuitiv, pasionat, adaptabil, echitabil, un bun colaborator şi un excelent coechipier.
Dragostea dascălilor pentru copii îi motivează, le oferă acea doză de optimism şi entuziasm de care au nevoie pentru a face faţă tuturor provocărilor actuale. E cea mai nobilă dintre motivaţii! De multă vreme, cadrele didactice nu se mai ocupă doar de instrucţie şi educaţie, ci sunt puse în situaţia de a suplini lipsa părinţilor, de a construi şi a menţine relaţii, de a media conflicte, de a înlesni incluziunea, de a le înţelege bucuriile şi de a le alunga tristeţile, şi, nu în ultimul rând, de a-i pregăti pe elevi din punct de vedere emoţional. Elevul priveşte învăţătorul ca pe un reper, este modelul copilăriei lui. De la cadrul didactic din faţa sa învaţă ce sunt încrederea, comunicarea, consecvenţa, organizarea, flexibilitatea, respectul şi sprijinul reciproc.
Părintele Constantin Necula spunea atât de frumos: „Dacă vă faceţi învăţători sau educatoare, v-aţi îndrăgostit pe veşnicie de copii. Iar dacă nu v-aţi îndrăgostit, căutaţi-vă altă muncă!”. Nu poţi fi dascăl dacă nu ai dragoste faţă de copii şi dragoste pentru această nobilă profesie. Elevii simt, mai mult ca niciodată, nevoia de a fi ascultaţi şi înţeleşi, de a li se acorda încredere şi respect. Graţie măiestriei cu care este înzestrat şi a abilităţilor dobândite pe parcursul formării profesionale, cadrul didactic oferă sprijin elevilor pentru a se autodepăşi, îi determină să fie într-o competiţie permanentă cu ei înşişi şi, pentru că societatea o cere, să fie competitivi şi cu ceilalţi. Relaţia dascăl-elev este una dintre cele mai puternice care se pot construi în afara mediului familial. Calitatea actului educativ ţine, în primul rând, de profunzimea acestei relaţii. Latura intelectuală a raportului profesor-elev este completată şi influenţată decisiv de factorul afectiv, care prezintă o importanţă deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Pe acest fundament evoluează copilul.
Conştient de menirea sa, învăţătorul oferă iubire şi se dăruieşte pe sine! Elevii transmit în lumea întreagă ceea ce învăţătorul a aşezat în ei. Astfel, iubirea şi dăruirea dascălului acoperă lumea întreagă.
„Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om.” (Rabindranath Tagore, scriitor şi filozof indian)
Prof. Ana SOCEA,
Inspector şcolar pentru învăţământul primar,
Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ