Termenul discurs instigator la ură (DIU) sau hate speech acoperă toate formele de exprimare care diseminează, incită, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranţă, inclusiv: intoleranţa exprimată de naţionalismul agresiv sau etnocentrismul, discriminarea şi ostilitatea împotriva minorităţilor, migranţilor şi persoanelor care sunt descendenţi ai imigranţilor. International Network Against Cyber Hate descrie discursul instigator la ură ca fiind „folosirea intenţionată sau neintenţionată, în spaţiul public, a unor afirmaţii discriminatoare sau defăimătoare sau instigarea intenţionată la ură şi/sau violenţă şi/sau segregare împotriva unei persoane sau grup de persoane din cauza apartenenţei reale sau percepute la un grup definit pe bază de rasă, etnie, limbă, naţionalitate, culoarea pielii, convingeri religioase sau lipsa convingerilor religioase, gen, identitate de gen, sex, orientare sexuală, convingeri politice, statut social, proprietăţi deţinute, naştere, vârstă, sănătate mintală, dizabilitate sau boală.”
Este o formă de violenţă la adresa celor diferiţi, care are loc atunci când logica argumentelor nu mai poate fi folosită. Din nefericire, în ultima vreme asistăm la o creştere a acestui tip de discurs în spaţiul public, mai ales în comunicarea virtuală, online (pe platforme de social media).
Există mai multe categorii de motivaţii pentru apariţia şi proliferarea unui asemenea tip de discurs, dintre care menţionăm:
• Motivaţia rasială/etnică, în special la adresa romilor;
• Motivaţia sexuală, în special la adresa homosexualilor;
• Motivaţii economice, de exemplu săraci versus bogaţi;
• Motivaţii de gen, de exemplu feminism versus femeia tradiţională.
Fiind o formă de comunicare verbală, discursul instigator la ură are o anumită retorică, iar în mediul online deţine ca suport şi diferite imagini, fotografii sau filme. Toate acestea se manifestă prin diferite grade de violenţă, de la simpla ironizare (glume general acceptate) până la îndemnuri la acţiune explicite, comportamente efective. De cele mai multe ori, se produc generalizări excesive la adresa întregului grup sau comunităţi atunci când un membru încalcă sau este suspect a fi încălcat normele sociale sau legislaţia. Aceste generalizări sunt extrem de periculoase întrucât pot produce daune ireversibile şi pot alimenta violenţe.
Dacă în şcoli, legea împotriva bullyingului/agresivităţii şi violenţei a fost adoptată începând cu 2018, legislaţia românească suferă de lipsa unor măsuri la adresa sancţionării DIU explicite. Există posibilitatea de a proba incitarea la ură, ostilitate sau violenţă afectivă pentru ca DIU să intre sub prevederile legii penale.
Ce putem face?
• Promovarea toleranţei şi a respectului faţă de cei de lângă noi, indiferent de apartenenţa etnică, orientarea religioasă sau sexuală;
• Folosirea unor tehnici de blocare a agresivităţii online şi de părăsire a locurilor (site-uri, grupuri online) în care astfel de discuţii apar;
• Oferirea de sprijin persoanelor aflate în situaţia de victimă;
• Conştientizarea riscului că acceptarea socială a DIU poate duce la conflicte, violenţe sau alte forme de escaladare a unor tensiuni.
Totodată există şi o serie de mecanisme prin care DIU poate fi combătut:
a.) Apelul la mecanismele de autoreglementare – existenţa unor anumite regulamente pe care utilizatorii unor site-uri sau platforme sociale online se obligă contractual să le respecte. Abaterile sunt sancţionate prin excludere sau suspendarea contului/accesării pe o perioadă de timp.
b.) Apelul la legislaţia din dreptul civil: existenţa unor instituţii ale statului care au menirea de a supraveghea şi pedepsi în mod clar, prin utilizarea mecanismelor legislative create în acest scop, la nivelul statului român: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.
c.) Apelul la legislaţia penală: Codul Penal, prin articolul 369 pedepseşte discursul instigator la ură atunci când victima se află într-un pericol iminent, precum şi incitarea la ură şi violenţă, propaganda rasistă, nazistă, xenofobă, fascistă şi legionară împreună cu simbolurile aferente.
Copiii reprezintă una din cele mai vulnerabile categorii care intră în sfera DIU. Pot fi victime, de cele mai multe ori, dar şi agresori sau martori. Este important ca, fără a îngrădi sau cenzura libertatea de exprimare, să îi determinăm să conştientizeze că în mediul online există reguli şi responsabilităţi, că imaginea online este preţioasă pentru fiecare, iar manifestările lor (uneori generate de anumite stereotipuri şi prejudecăţi, determinate cultural sau social) pot produce adevărate traume. De asemenea, este important ca discuţiile referitoare la retorica urii să fie însoţite de exemple întâlnite de ei în mediul online, de experienţe personale alături de o introducere expozitivă despre viaţa şi cultura diferitelor grupuri etnice, religioase ori sexuale. Pentru a putea crea o imagine pozitivă în mediul online, primul pas este ca ei să îşi însuşească faptul că fiecărui drept îi este asociată o responsabilitate şi că toţi ceilalţi cetăţeni digitali au acelaşi drept. De multe ori, această discuţie poate deveni una foarte teoretică, fapt pentru care trebuie să le oferim surse de inspiraţie autentice şi informaţii relevante astfel încât ei să fie dintre cei care aleg să folosească această reţea globală, Internetul, într-un mod divers şi conştient pentru propria evoluţie şi dezvoltare personală. (Adaptare după Programul „Ora de net” al Organizaţiei Salvaţi Copiii – România)
Gianina BURUIANĂ