Unul dintre festivalurile care au loc în comunitatea noastră este şi Festivalul recoltei, organizat de cercetaşii Centrului Local „Coborârea Duhului Sfânt” – Adjudeni, care a avut loc pe 21 octombrie.
Festivalul a fost deschis printr-o Sfântă Liturghie care a început la ora 9.00, fiind celebrată de asistentul nostru spiritual, Pr. Mihai Galaţanu, în cadrul căreia s-a adus mulţumire pentru roadele câmpului primite în acest an. Festivalul s-a desfăşurat în Oratoriul din sat, la care au participat copiii, tinerii şi adulţii comunităţii, fiind un număr de aproximativ 200 de persoane. Au fost zece ateliere de lucru, cu diferite probe, pregătite de liderii şi ajutorii de lideri ai centrului, la care au participat toţi cei prezenţi. Printre acestea se pot enumera: nimereşte ţinta, ghicitori, instafall, roata provocărilor etc. De asemenea, în cadrul festivalului a fost organizat şi un concurs care a cuprins patru secţiuni, cu premii pentru fiecare secţiune în parte (obiecte confecţionate, cântece, poezii compuse şi dansuri). Obiectele confecţionate de copii m-au impresionat foarte mult şi vreau să mărturisesc faptul că, în toată activitatea mea didactică de zece ani, nu am întâlnit atât de multă creativitate şi ingeniozitate cum am întâlnit la copiii şi tinerii din organizaţia Scout, din care fac şi eu parte de opt ani. Noi, cercetaşii, suntem întotdeauna „Gata oricând” pentru a petrece timp împreună şi a realiza activităţi frumoase cu scopul de a ne forma şi dezvolta din toate punctele de vedere: fizic, psihic, social, emoţional şi spiritual. Gata oricând a fost şi Lucian Andor care şi-a păstrat energia şi entuziasmul pentru a le transmite şi unor tineri din Republica Moldova, care au simţit atmosfera cercetăşiei, implicându-se cu bucurie în activităţile propuse de acesta. Au fost activităţi de intercunoaştere, de informare şi de socializare, precum şi jocuri educative specifice cercetăşiei cu rol în dezvoltarea multilaterală a personalităţii.
Prof. Tereza DANCĂ