Lumea „se modeşte”de la zi la zi. Ce este astăzi modern şi admirabil, mâine e depăşit şi respingător. Chiar aşa?
Academicianul Eugen Simion a avut curajul să spună lucrurilor pe nume: „îndrăznesc să spun că în ultimii ani am fost martorii unui sabotaj în educaţie”. Cine poate contrazice „un nemuritor”?
Nu demult, s-a înfiinţat o comisie de profesori merituoşi la nivel naţional care trebuie să hotărască soarta disciplinelor de învăţământ pentru viitorime. Cadrele didactice sunt deja panicate. Se pune problema hamletianului „A fi sau a nu fi?”. Profesorii de română susţin că este inadmisibil să se renunţe la o oră în condiţiile în care învăţarea celorlalte discipline, dar şi integrarea cu succes în societate, depind de abilităţile de comunicare bine însuşite. Acum să-l văd pe volănaşul Gigel ce mai face. Mai strigă de pe geamul clasei: „Vine baba de română cu mărgele roşii la gât?”. Profesorii de istorie au sărit şi ei să apere „disciplina sfântă” care le vorbeşte elevilor despre devenirea neamului. Cei de la geografie nu s-au lăsat călcaţi în picioare. E clar, numai cu această disciplină se poate afla pe ce lume se află România. Dascălii de chimie şi fizică mai că le plângi de milă, cu câte ore alocate le-au rămas, deşi obiectele lor chiar sunt legate de meseriile viitorului. Desenul, muzica, religia sunt desigur şi ele discipline importante… Ce să mai vorbim despre informatică? Dar de limbile străine? Dacă vă pleacă copilul la muncă cu cârca în Australia? Ştiţi cât vă costa drumul dus întors pentru un părinte? 70 de milioane de lei. Călătoriţi cu avionul 36 de ore şi ajungeţi varză la Sidney, vă iau ăia în păsăreasca lor de nu înţelegeţi nimic. De aceea, e musai să ştiţi o limbă de circulaţie internaţională, şi dumneavoastră, părinţii şi plozii de la şcoală.
În concluzie, situaţia e destul de încâlcită. Comisia însărcinată să aerisească orarul elevilor e nedecisă. Practic nu ştie ce să facă. Să taie sau să adauge? Adevărul este şi mai dur. Jumătate din elevii care vor începe şcoala la anul, vor avea când vor creşte mari, meserii şi slujbe care acum nici nu apar în nomenclator. Şi atunci? Păi, şi atunci rămâne ca-n gară. Cum îşi vor aşterne, aşa vor dormi. Cum flexibilitatea înseamnă schimbarea mentalităţii tuturor celor implicaţi în Educaţie, speranţe prea mari nu putem avea. Deocamdată, suntem ocupaţi până peste cap cu alegerile electorale.
Dumitru RUSU