Iubirea mişcă sori şi stele
(Dante Alighieri)
IUBIREA este cel mai complex şi greu de definit sentiment ce se manifestă printr-o gamă infinită de nuanţe: iubirea de părinţi, de copii, de prieteni, de locurile natale, iubirea de ţară şi de neam, de valorile morale, de faptele glorioase ale trecutului, de aproapele tău, iubirea de tradiţii, de obiceiuri, de credinţa în care te-ai născut, de tot ce te înconjoară frumos şi adevărat. Ea reprezintă forţa lăuntrică, motivaţia acţiunilor noastre şi are ca suport emoţia adevărată.
În cartea Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, autorii Gary Chapman şi Ross Cambell notau: „Ca să fie capabili să înveţe la orice vârstă, copiii trebuie să ajungă la nivelul emoţional de maturizare al acelui nivel de vârstă. Pe măsură ce copilul creşte, capacitatea lui de a învăţa sporeşte din cauza mai multor factori, cel mai important fiind maturizarea emoţională: „cu cât un copil este mai matur din punct de vedere emoţional, cu atât este mai capabil să înveţe”. Şi tot aceşti autori definesc maturitatea emoţională, prin aceasta înţelegând: capacitatea de a-şi stăpâni anxietatea, de a face faţă stresului şi de a-şi mentine echilibrul în perioadele de schimbare. Dacă un elev se simte iubit, atunci el va fi motivat să înveţe, va găsi acea dorinţă în interior care să-l împingă spre evoluţie şi spre cunoaştere indiferent de domeniu. Este important ca ghidat de educatorul din spatele lui, orice elev să reușească să descopere ce anume îi face plăcere şi ce nu, ce poate realiza şi unde mai trebuie să muncească pentru a ajunge la un rezultat dorit, cât mai trebuie să studieze şi ce anume vrea să devină în viaţă. Pentru aceasta e nevoie de infinita răbdare şi de un butoi plin de iubire. În absența acestuia, putem conchide, precum marele scriitor Marin Preda în finalul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”: unde dragoste nu e, nimic nu e.
Dintr-un sentiment de patriotism local, de a face cunoscută şi îndrăgită opera povestitorului humuleştean Ion Creangă, dar şi din dorinţa de a stimula dragostea pentru lectură şi de a le permite elevilor mei, ca sub impulsul emoţiilor generate să-şi îngăduie libertatea de a-şi exprima creator în mod plastic sau literar propriile trăiri, am inițiat Proiectul educativ cu tema: Creangă – împăratul poveştilor. Acest proiect a fost iniţiat la nivelul clasei şi s-a derulat în fiecare an, în perioada februarie-martie. S-a desfăşurat în parteneriat cu biblioteca şcolii noastre. Şi în acest an, au participat elevii clasei a IV- a A şi elevi de la celelalte clase din şcoala noastră, precum şi elevi de la şcolile partenere din oraşul nostru şi împrejurimi, cu care am încheiat parteneriate de colaborare.
În preambulul debutului proiectului propus, le-am vorbit elevilor cu multă pasiune şi dăruire pentru a le sădi în sufletele lor dornice de cunoaştere sămânţa iubirii şi preţuirii operei povestitorului nemţean.
La rădăcina firului de grâu a crescut omenirea. La rădăcina poveştilor lui Creangă am crescut noi, cei care am avut norocul să ne ivim în viaţă după ce marele povestitor şi-a scris poveştile, povestirile şi amintirile. Hrana trupului şi hrana spiritului înalţă copac viguros în corola de minuni a lumii. A fost un privelegiu ca, atunci când la vârsta copilăriei am putut ţine într-o mână o bucată de pâine şi în cealaltă am cumpănit ca pe o apă de izvor fermecată, pururi întinerită cartea cu scrierile lui Creangă.
Mai înainte de a pricepe sensul tocmirii versurilor eminesciene, mai devreme de a înţelege umorul, satira virulentă a lui Caragiale, ne-au luat de mână amintirile lui Creangă şi ne-au scos în lume, făcându-ne pârtie dreaptă şi spre marea înţelepciune eminesciană şi spre vorba înspicată cu surâs amar, a lui Caragiale.
Dacă versurile eminesciene vor dăinui atât timp cât va suna pe lume dulcea limbă românească cum aprecia Titu Maiorescu, în mod cert că scrierile lui Creangă, vor dăinui pe lume sub sclipirea soarelui şi mângâierea razelor de lună, atât timp cât vor exista copiii.
Mai mult, tradus în peste 50 de graiuri ale pământului, cu ajutorul tălmăcitorilor, s-a văzut că scriind pentru noi, cei de pe pământul românesc, marele povestitor vorbise tuturor copiilor şi tuturor oamenilor mari în stare să rămână copii, din toate colţurile pământului. Devenise universal, fără să plece niciodată de acasă.
Prin înţelepciune, umor, generozitate, ascuţime de gând şi adâncă vibraţie de suflet, Creangă este însuşi modul nostru de a fi, reprezintă chintesenţa poporului român şi de aceea este o amprentă permanentă. Dar, mai presus de toate, Creangă este al nostru, de acasă de la noi un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humulești, care nici frumos până la 20 de ani nici cuminte până la 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Acesta este Creangă cel care râde de alţii, dar râde şi de sine în egală măsură.
Pentru că scriitorul nostru a fost şi un învăţător devotat meseriei, concepând manuale şcolare precum: Abecedarul de pe care a învăţat alt mare povestitor al nostru, Mihail Sadoveanu, sau manualul de geografie cu tot cu hărţi a judeţului Iaşi, locul unde şi-a desfăşurat activitatea didactică, nu pot încheia fără a aminti părerea sa despre iubire ca formă de învăţare şi atingere a sufletului elevului: „Unde nu-i dragoste de breaslă şi menire şi tragere de inimă, nu-i Doamne ajută, măi băieţi!”
Profesor pentru învăţământ primar Mihaela DOBRIA, Şcoala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamţ
Rubrică coordonată de prof. Elena-Roxana IRINA – CCD Neamţ