Au debutat Zilele municipiului Roman

zilele RomanuluiDe câţiva ani încoace, de când întâiul între gospodarii Romanului este Prof. Laurenţiu Dan Leoreanu, luna mai vine de fiecare dată cu o agendă foarte generoasă de manifestări care sunt cuprinse în Zilele municipiului Roman. Adică, mai pe-nţelesul oricui: este vorba despre 10 zile în care oraşul freamătă zi şi noapte, aproape fiecare romaşcan fiind prins în febra şirului de manifestări parcă de-acum prea dense, greu de cuprins şi de urmărit. Pentru acest moment chiar şi o trecere sumară în revistă a acţiunilor prevăzute în acest an în perioada 14-24 mai ar necesita mult spaţiu şi timp, însă, speculând, doar, din agenda în discuţie, putem afirma faptul că nu există o zi, cred, din cele 10, în care să nu fie prezenţi la activităţi elevi sau chiar profesori, dată fiind densitatea evenimentelor. Iar cum până la ora închiderii ediţiei de faţă s-au derulat circa o treime din evenimente, rămâne doar să urmărim totul până la sfârşit, pentru ca în numărul viitor al revistei să revenim cu detalii asupra implicării şcolii romaşcane în aceste evenimente.

A. OPRIŞ