Raport privind activitatea desfăşurată de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în anul 2016

 

12-ap195-foto1Activitatea Sindicatului din Învăţământ Neamţ s-a desfăşurat în anul 2016 sub conducerea Consiliului Judeţean al S.L.L.I.C.S. Neamţ şi coordonarea Biroului Operativ, conform STATUTULUI şi în concordanţă cu Strategia 2013 – 2018 aprobată de Conferinţa Judeţeană a Sindicatului.

Privind retrospectiv, putem afirma că am parcurs o perioadă de instabilitate în care schimbarea unui guvern politic cu un guvern tehnocrat a dus, în plan sindical, la schimbarea modalităţilor de acţiune, fiind necesare noi abordări în promovarea intereselor membrilor de sindicat, în negocierea revendicărilor ce au avut ca obiectiv ridicarea condiţiei sociale a lucrătorilor din învăţământ.

 

ACŢIUNI REVENDICATIVE

 

Când vechile acorduri privind Legea salarizării unitare negociate cu Guvernul Ponta au fost abandonate de noul Guvern tehnocrat, ne-am alăturat sindicatelor, membre F.S.L.I. şi am participat în zilele de 18 şi 19 aprilie 2016 la pichetarea Guvernului României, protestând faţă de tergiversarea legiferării Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

A urmat apoi o perioadă de negocieri, s-a avansat un nou proiect de lege care a fost respins însă de primul-ministru Dacian Cioloş şi înlocuit cu o ordonanţă de urgenţă inechitabilă, nerealistă şi care, în loc să corecteze greşelile de abordare salarială în sectorul bugetar, le-a accentuat prin ajustări ce micşorau nivelul salarial pentru unele categorii de personal din învăţământ.

După ultima negociere, privind salarizarea, ce a avut loc în 30 mai 2016 între reprezentanţii sindicatelor din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii, propunerile avansate de Guvern au fost respinse de sindicate şi, astfel, în ziua de 1 iunie 2016, federaţiile reprezentative ale sindicatelor din învăţământ, reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor au organizat la Bucureşti o amplă acţiune de protest la care au participat aproximativ 15.000 de angajaţi ai sistemului de educaţie. Sindicatul din Învăţământ Neamţ a participat la acest protest cu 150 de membri de sindicat care s-au alăturat celor nemulţumiţi de:

– grila de salarizare propusă de Guvern;

– nerespectarea Legii Educaţiei Naţionale, privind alocarea a 6% din PIB pentru educaţie;

– neasumarea unei Legi a salarizării unitare echitabilă, fundamentată pe principii corecte, astfel încât fiecare categorie socio-profesională să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de rolul pe care îl are în dezvoltarea societăţii.

Ne-am fi dorit să avem până la finalul anului 2016 o Lege a salarizării unitare care să situeze educaţia pe o treaptă superioară în sectorul bugetar şi să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public. Actualul sistem de salarizare din învăţământ este complet nemotivat, nu încurajează performanţa profesională şi nu atrage către acest sector vital, tineri cu vocaţie pentru profesia de dascăl.

Cu acest mesaj am mers în faţa Prefecturii Neamţ în 24 octombrie 2016, unde aproximativ 200 de membri de sindicat şi liderii lor din unităţile şcolare ale judeţului Neamţ au adus în atenţia reprezentanţilor Guvernului în teritoriu gravele probleme nerezolvate ale sistemului de educaţie.

DIALOG SOCIAL

 

Pe lângă problema extrem de importantă a salarizării, Sindicatul din Învăţământ Neamţ a fost preocupat să asigure o cât mai buna reprezentare a intereselor membrilor săi de sindicat în cadrul structurilor de dialog social, prin:

  1. COMISIA PARITARĂ de la nivelul I.S.J. Neamţ, în care s-au pus în discuţie şi s-au rezolvat probleme ce au apărut în aplicarea Contractului Colectiv de Muncă, în mişcarea personalului didactic, în desfăşurarea concursului pentru obţinerea gradaţiei de merit, în executarea hotărârilor judecătoreşti, în modul de aplicare a legislaţiei specifice învăţământului;
  2. CONSILIUL CONSULTATIV din cadrul I.T.M., unde s-au clarificat unele aspecte ce priveau Contractul Colectiv de Muncă;
  3. COMISIA DE DIALOG SOCIAL de la nivelul PREFECTURII NEAMŢ, în care s-au rezolvat probleme ce vizau salarizarea, decontul navetei cadrelor didactice, relaţia administraţie locală – instituţie de învăţământ.

 

ACTIVITATE JURIDICĂ

 

În anul 2016, activitatea juridică a Sindicatului din Învăţământ Neamţ a urmărit, pe de o parte, creşterea gradului de informare a membrilor de sindicat privind legislaţia specifică sistemului de educaţie şi pe de altă parte, o cât mai bună reprezentare a intereselor şi apărare a drepturilor tuturor lucrătorilor din învăţământul nemţean. Astfel:

– s-au realizat periodic, prin intermediul poştei electronice, informări asupra actelor normative sau administrative cu caracter normativ;

– s-a răspuns direct unui număr de 78 de întrebări, petiţii, mesaje, pe teme juridice, adresate de membrii de sindicat sau de conducerile unităţilor şcolare;

– s-au elaborat şi promovat, prin intermediul FSLI, propuneri/amendamente la acte iniţiate de autorităţile centrale cum ar fi: Metodologia privind mişcarea personalului didactic. Metodologia privind acordarea gradaţiei de merit, Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar, precum şi la Legea salarizării;

– s-au înaintat propuneri pentru noul Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate – Învăţământ Preuniversitar;

– s-a realizat, prin avocat, consilierea permanentă şi asistenţa juridică celor ce au solicitat şi s-au iniţiat acţiuni în justiţie, acolo unde s-a impus.

Am fost preocupaţi în aceeaşi măsură de câştigarea drepturilor de natură salarială şi astfel:

– s-a finalizat acţiunea iniţiată în 2015 prin care am obţinut dobânda legală ca urmare a eşalonării drepturilor câştigate prin hotărâri judecătoreşti conform Legii 330/2009, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 (148 dosare);

– s-a iniţiat şi depus pe rolul instanţelor acţiunea prin care solicităm, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, dobânda legală aferentă sumelor reprezentând creşteri salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti, conform Legii 285/2010 pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011; (113 dosare);

– s-a monitorizat modul în care s-a aplicat Legea 85/2016 prin care s-au acordat creşterile salariale calculate pentru perioada 01 oct. 2008 – 13 mai 2011 şi personalului didactic şi didactic auxiliar care nu a beneficiat de aceste drepturi în baza unor hotărâri judecătoreşti;

– s-a iniţiat şi depus pe rolul instanţei, acţiune prin care se solicita acordarea distincţiei şi premiului „Gheorghe Lazar”;

– s-a urmărit punerea în executare, în integralitate, a sentinţelor civile, definitive, în anul 2016.

În vederea respectării prevederilor legale, a reglementării unor situaţii concrete, a semnalizării problemelor din sistem, Sindicatul din Învăţământ Neamţ a recurs la interpelarea autorităţilor publice prin adrese, scrisori, petiţii şi chiar proteste, demersuri iniţiate în interesul membrilor săi de sindicat, în special, şi al salariaţilor din învăţământ, în general.

 

FORMARE CONTINUĂ

 

Şi în acest an ne-am străduit să asigurăm membrilor noştri de sindicat accesul la activităţi de formare continuă, atât prin programele Centrului Naţional de Formare F.S.L.I. cât şi prin cele proprii.

Astfel, Sindicatul din Învăţământ Neamţ în colaborare cu Societatea Naţională de Crucea Roşie – Filiala Neamţ a organizat în anul 2016 cursuri de prim ajutor de care au beneficiat un număr de 524 membri de sindicat din 31 unităţi şcolare. Este de menţionat faptul că Sindicatul a subvenţionat 50% din costurile acestor cursuri pentru a permite înscrierea unui număr cât mai mare de membri la aceste activităţi.

De asemenea, pe parcursul acestui an am pregătit şi transmis către F.S.L.I. materialele necesare acreditării programului de formare „Dialog social şi leadership în educaţie”, program modular realizat prin stagii nondisciplinare, acreditat prin OMENCS nr. 4094/09.06.2016 şi pe care îl vom pune la dispoziţia celor interesaţi, începând cu luna februarie a anului 2017.

 

PROIECTE ŞI PARTENERIATE

 

Anul 2016 a fost anul în care am desfăşurat activităţi ce au avut ca obiectiv asigurarea sustenabilităţii Proiectului „Promovarea prin activităţi inovatore a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie” POSDRU/97/6,3.S/63072.

Aceste activităţi au urmărit funcţionarea celor 32 de puncte de informare înfiinţate în unităţile şcolare, funcţionarea Platformei multi – regionale de comunicare şi distribuirea „Ghidului privind egalitatea de şanse şi de gen în România” şi a broşurii „Equal”.

Nu în ultimul rând, semnalăm faptul că anul 2016 ne-a dăruit un parteneriat de suflet cu FEDERAŢIA SINDICALĂ A EDUCAŢIEI ŞI ŞTIINŢEI din REPUBLICA MOLDOVA . Cele două întâlniri (Chişinău 19 – 22 mai 2016 şi Piatra Neamţ 15 -18 decembrie 2016) au prilejuit schimburi utile de experienţă şi de bune practici şi au stabilit premisele unor viitoare colaborări.

Proiectul „ SPARTACHIADA PROFESORILOR” iniţiat de Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava a ajuns la ediţia a IV-a, căpătând dimensiunea unei competiţii interjudeţene. În perioada 16 – 18 septembrie 2016, un grup de 10 dascăli nemţeni, membri ai Sindicatului din Învăţământ Neamţ s-au aliniat alături de colegi din judeţele Suceava, Bacău, Vrancea la startul competiţiilor sportive de volei, tenis de câmp, tenis de masă şi badminton, obţinând locul II cu echipa de volei masculin, demonstrând că astfel de iniţiative ar putea fi o bună pledoarie pentru creşterea investiţiilor în bazele sportive şcolare la care să aibă acces atât elevii cât şi profesorii.

 

ACTIVITĂŢI PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA SERVICIILOR

 

Consecvenţi principiului solidarităţii sociale, organizaţia noastră a acordat sprijin financiar membrilor de sindicat aflaţi în dificultate, sub formă de ajutor în caz de boală, deces, calamitate etc.

De asemenea, prin semnarea unor parteneriate cu agenţi economici, am pus la dispoziţia tuturor celor ce au solicitat, oferte speciale şi produse adresate personalului didactic (Garanti Bank) precum şi carduri de reducere prin care am urmărit facilitarea achiziţionării de produse la preţuri accesibile (Lukoil, Farmaciile „Ardealul”, Clinica Micromedica, Teatrul Tineretului).

O altă prioritate pentru sindicatul nostru a fost asigurarea biletelor de odihnă şi tratament, la preţuri promoţionale, negociate de sindicat cu operatorii de turism în bazele confederaţiilor sindicale sau ale altor agenţii. Astfel, şi în anul 2016, peste 240 de membri ai Sindicatului din Învăţământ Neamţ s-au putut bucura, împreună cu familiile lor, de concedii pe litoralul românesc sau în staţiuni balneoclimaterice pentru odihnă sau pentru refacerea capacităţii de muncă.

 

Desigur că raportul nu a cuprins toate activităţile ce au fost generate de contextul politic, social, economic care ne-a influenţat, într-un fel sau altul, demersul sindical. Problemele din învăţământ sunt multe şi greu de rezolvat, dar împreună vom reuşi, poate, în anul viitor să facem paşi importanţi în rezolvarea doleanţelor tuturor celor care slujesc învăţământul nemţean.

 

Gabriela GRIGORE, Secretar General al S.L.L.I.C.S. Neamţ