(urmare din numarul trecut)
VI. Inevitabil, despre criză. Situaţia economică de o precaritate ce sporeşte pe zi ce trece, problematica primirii integrale sau parţiale a salariilor, nou pusa pe tapet problemă a reducerii numărului de posturi amână aceste deziderate sine die. Hai, deci, despre criză să vorbim în încheierea acestor rânduri. Cu sau fără legătură cu cele mai sus exprimate, să punem câteva probleme pe care ea le implică. Nu avem pretenţia de a deţine soluţii şi, chiar dacă am avea-o, nu ne-ar întreba nimeni. Ne vom mulţumi să punem coram populo o serie de întrebări care ne frământă pe toţi.
* Scăderea interesului elevilor va duce la scăderea populaţiei şcolare? Altfel spus, vom vedea cum elevii, din lipsă de mijloace materiale şi lipsiţi de siguranţa că şcolarizarea le va facilita găsirea unui loc de muncă, vor renunţa tot mai mult la frecventarea cursurilor liceale, în special ale celor superioare?
* Şcoala va deveni virtuală, aşa cum au devenit până şi felicitările de sărbători? Este şcoala on-line o alternativă viabilă la educaţia instituţionalizată din prezent, aşa cum, în zilele noastre, se poate obţine până şi un titlu de master „la distanţă”, banul să iasă?
* Dacă se va întâmpla aceasta, care va mai fi rolul profesorului într-un asemenea proces educativ (dacă va mai fi vreunul)?
* Este structura „Bologna” o soluţie viabilă, sau o sporire a formalismului spre care se îndreaptă învăţământul? Şi, dacă este o soluţie pentru specializări quasi-birocratice (drept, administraţie publică, economie etc), este operantă şi în domeniul învăţământului, unde specializarea este mai complexă?
* Este salutară preconizata simplificare curriculară prin contopirea, de pildă a fizicii, chimiei, biologiei sub denumirea generică de „ştiinţe”? Va complica sau va simplifica aceasta inserţia noilor cadre didactice în procesul de învăţământ? Va rezolva problema şomerilor superior calificaţi?
* Va fi operantă reciclarea profesională pe termen lung? Vom vedea şomeri, dintre cei ce s-au grăbit să se angajeze, la vîrsta elevilor noştri de astăzi, dornici să-şi „refacă” educaţia, crezând, adică, în sporirea şanselor lor de reangajare odată cu absolvirea unui curs de iniţiere în computer, de bucătar sau de faianţar? Şi, după ce-l vor absolvi, le va folosi? Sau deznădejdea îi va mâna spre alte zone ale economiei (neagră, gri) ori spre infracţionalitate?
* Care este viitorul disciplinelor tehnice în contextul plănuitei reduceri a numărului de catedre în învăţământul preuniversitar? Altfel zis, cum se împacă flexibilizarea structurii curriculare cu lăsarea învăţământului la discreţia autorităţilor locale, care nu par a avea soluţii în acest sens?
* ESTE INTERDISCIPLINARITATEA O SOLUŢIE A CRIZEI DIN ÎNVĂŢĂMÂNT? Se vor putea realiza proiectele noastre de a discuta o lecţie împreună cu colegul de fizică, religie, biologie sau psihologie? Va fi aceasta soluţia viitoare a precarităţii normelor didactice? Şi, în sfârşit,
* cum va arăta şcoala de peste zece ani, ce vom preda, cui, cum se va învăţa, cum se vor da examenele? Dar peste cincisprezece, douăzeci de ani?
…Cu speranţa că vom trăi să aflăm răspunsul, bun sau rău, scontat sau nescontat, la aceste întrebări, deocamdată îi dăm înainte, aşa cum am apucat din bătrâni, cu unicul scop ca nişte creiere tinere să nu rămână în totalitate lipsite de o brumă de conştiinţă socială.
Dr. Adriana POPOVICI
Colegiul Tehnic „Gh. Cartianu” Piatra Neamţ