Rememorări nemţene – octombrie 2021

■ 1/1927 – n. Nestor VORNICESCU, la Lozova, Lăpuşna, Basarabia (d. 17. 05. 2000, Craiova), ecumenist, istoric, doctor (1983). După şapte clase, a intrat novice la Schitul Nechit, Neamţ (1943); la Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul de Muzică Bisericească şi Seminarul Monahal Superior (1946-1951); a absolvit Institutul Teologic, Bucureşti (1955). Preot la Catedrala Episcopală din Iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, stareţ la: Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Suceava, la Mănăstirea Neamţ (1966-1970); cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva (1969-1970), mitropolit al Olteniei (1978). Membru de onoare al Academiei Române (1992). A scris numeroase cărţi, articole şi studii pe teme patristice, istorice şi ecumenice, publicate în ţară şi străinătate, prezentate la întruniri internaţionale. Distins cu ordine ale Patriarhiilor Ortodoxe.

■ 4/1876, 145 ani de la naştere Dumitru Gh. CĂDERE, la Buhalniţa, Neamţ (d. 1941, Bucureşti), profesor universitar, om de ştiinţă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a predat la: Liceul „Gheorghe Roşca-Codreanu”, Bârlad, Liceul Naţional Iaşi, Seminarul „Veniamin Costachi”, Şcoala Normală „Vasile Lupu”, iar după Primul Război Mondial, la catedra de mineralogie a Universităţii ieşene. Cursuri de specializare la Viena, titlul de doctor (1924) şi doctor docent (1927). Funcţii: inspector general şi secretar general în M. I. P. Membru al societăţilor ştiinţifice din cadrul Universităţilor din Iaşi, Viena şi Berlin. În redacţiile: „Arhiva” şi „Cultura română”. Autor de manuale şcolare („Noţiuni elementare de fizică”, şi „Noţiuni elementare de chimie”), precum şi de studii: „Notă asupra rocilor eruptive de pe Borca”, „Paleozoicul din Dobrogea” ş. a. S-a ocupat de editarea operei lui Petru Poni (5 volume, 1910-1928).

■ 10/1937 – n. Gheorghe BLAGA, la Borleşti, Neamţ (d. 30. 04. 2006). Profesor de limba franceză şi inspector şcolar, publicist. A pus bazele Fundaţiei „I. I. Mironescu”, a iniţiat şi condus peste un deceniu Revista „La Tazlău”, în jurul căreia, inimosul dascăl a adunat numeroşi colaboratori din judeţ şi din ţară. A colaborat la publicaţii din Neamţ („Ceahlăul”, „Apostolul”, „Asachi”, „Monitorul de Neamţ” „Realitatea”) şi din ţară.

■ 10/1955 – n. Dinu HUMINIUC, la Strunga, Iaşi. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj (1979), după care s-a stabilit la Piatra-Neamţ. Expoziţii de grup şi personale: Cluj, Alba Iulia, Piatra-Neamţ, Galeria Municipiului Bucureşti, Franţa, Budapesta ş. a. Colaborări: „Antiteze”, „Poesis”, „Panteon”; coperte, cataloage, grafică de carte (Trilogia „Omul de hârtie”, versuri, de Emil Nicolae). Pictură bisericească: în Neamţ. Premii: „Voroneţeana”; „Saloanele Moldovei”, Bienala „Lascăr Vorel” ş. a.

■ 18/1944 – n. Gheorghe V. ŢIGĂU, la Rucăr, Argeş, profesor, publicist. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1967). Cariera didactică la: Borca, Neamţ (şi director adjunct), inspector şcolar în Neamţ. Debut în „Ateneu” (1985); editorial: „Noţiuni fundamentale de teorie literară” (2000), urmată de un manual, o monografie a Liceului din Borca şi de două cărţi: „La pârâul dorului. Literatură populară de pe Valea Bistriţei şi din împrejurimi” şi „La fântână, la izvor”. Colaborări: la toate publicaţiile din Neamţ; „Tribuna învăţământului”; „Şcoala modernă”, „Apostolul” ş. a.

■ 18/1952, n. Dănuţ Dumitru URSACHE, Piatra-Neamţ (d. 27. 03. 2010, Băile Felix, Oradea), profesor, publicist şi prozator. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din localitatea natală (1971), Facultatea de Filozofie a Universităţii din Iaşi (1975), doctor (1993). Distins cu Diploma de onoare – locul I pe ţară – în competiţia „Eficienţă şi creativitate în învăţământ” (1994). Membru în colectivul de redacţie al publicaţiei „Apostolul”; colaborări: „Asachi”, şi „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ; „Tribuna învăţământului”. Cărţi: „Introducere în filosofia lui Lucian Blaga”; romanele: „Paradisul papagalilor”, „Pentagrama sau Ironia sorţii”, „Casă în Cer”, proză.

■ 19/1908 – n. Dumitru ALMAŞ (pseud. al lui Dumitru Ailincăi), la Negreşti, Neamţ (d. 12. 03. 1995, Bucureşti), istoric, publicist, prozator. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti. Profesor la Siliştea, Călăraşi şi Piatra-Neamţ, până în 1949, apoi, prin concurs, conferenţiar, profesor, consultant, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor-şef al revistei „Magazin istoric”. Din 1939, când a editat „Miron Costin”, I-II, publică volume cu lucrări literare şi istorice; colaborări la multe publicaţii, inclusiv la cele din Piatra-Neamţ.

■ 20/1938 – n. Cornel NICOARĂ, la Câmpia Turzii, Cluj, (d. 21.10. 2021, Piatra-Neamț) actor, prozator. A absolvit I. A. T. C. „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965). Actor la T. T. (8. 07. 1965, până la pensionare), a deţinut funcţiile: director adjunct şi director, consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Neamţ, conferenţiar universitar şi a interpretat peste 100 de roluri. Amintim câteva spectacole: „Femeia Mării”, „Arden din Kent”, „Răzvan şi Vidra”, „Act veneţian”, „Britannicus”, „Matca”, „Muntele”, „Mihai Viteazul”, „Muştele”, „O scrisoare pierdută”, „Apus de Soare”, „Bădăranii” ş. a., precum şi câteva filme: „Pintea”, „Buzduganul cu trei peceţi”, „Fiul munţilor”, „Dumbrava Minunată”, „Adevărata poveste” (ultimul, în Germania). S-a implicat în marile manifestări desfăşurate la Neamţ: Festivalul de Teatru, „Antologia Scriitorilor Români Contemporani”, „Sadoveniana”, „Stagiunile de Muzică Simfonică”, „Vacanţe Muzicale” ş. a. Cărţi: „Memoria măştilor”, „Album de suflet”.

■ 21/1906 – 115 ani de la naştere Har. MIHĂILESCU, la Vânători, Dumbrava Roşie (azi, Municipiul Piatra-Neamţ) (d. 9. 03. 1992, Piatra-Neamţ). Absolvent al Liceului „Petru Rareş”, al Facultăţii de Litere şi Filozofie, Bucureşti, cu „magna cum laude” (1929). Profesor la Târgu-Neamţ, Roman, Curtea de Argeş şi Piatra-Neamţ. În studenţie, a frecventat cenaclurile „Sburătorul”, „Falanga”. La Piatra-Neamţ, a pus bazele cenaclurilor literare „Slova nouă”, „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava”. Debut cu poezii în „Bilete de Papagal” (1928). Colaborări: Anuarul Liceului „Petru Rareş”, „Apostolul”, „Ateneu”, „România literară”, „Universul copiilor”, „Universul literar” ş. a. Scrieri: „Tâlcuirea lui Har. Mihăilescu”; „Din cartea vieţii”; „Gândind la depărtări fecioare”.

■ 21/1939 – n. Dumitru IRIMIA, la Roman (d. 2009, Iaşi). Absolvent al Şcolii Medii din oraşul natal şi al Facultăţii de Filologie, Iaşi, doctor (1976). A urcat treptele ierarhiei universitare, remarcându-se ca lingvist şi filolog. A predat la universităţi din Italia. Scrieri: „Limbajul poetic eminescian”; „Curs de lingvistică generală”; „Lingvistica, poetica, stilistica”; „Structura stilistică a limbii române contemporane”; „Introducere în stilistică”; „Dicţionarul limbajului poetic eminescian” (coord.), „Gramatica limbii române” ş. a.

■ 23/1947 – n. Dumitru BEZEM, la Tarcău, Neamţ, artist plastic. Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1972). A debutat într-o expoziţie de grup, pe când era student, în Sala Paşilor Pierduţi, Iaşi (1970). Membru al U. A. P. A organizat peste 40 de expoziţii personale, din care peste 35 la Piatra-Neamţ. A expus la Strasbourg, Martely – Ungaria. Participări la expoziţii: Japonia, Germania, Italia, S. U. A., Anglia, Canada, Franţa, Spania, Israel, unde are şi lucrări în colecţii de stat şi particulare. Cicluri: „Arlechini”, „Porţi”, „Schituri”.

■ 23/1950 – n. Nicolae SAVA, la Vânători-Neamţ, scriitor, ziarist. După absolvirea liceului în Târgu-Neamţ, a lucrat în diverse meserii, până în februarie 1990, când începe să lucreze ca redactor, la Ziarul „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ. A debutat cu versuri, în Revista „Tomis” (1969). Anii ’80 ai secolului XX sunt anii de consacrare definitivă a scriitorului. Cartea de poeme „Fericit precum mirele” a fost primită favorabil de critica literară. Alte volume: „Despre prietenie”; „Privighetoarea”; „Viaţă publică”; „Proză, domnilor, proză”; „Insolenţa nopţilor”.

■ 24/1931– 90 ani de la naştere Vasile AILINCĂI, la Valea-Arini, Bălţăteşti, Neamţ, profesor, memorialist. Absolvent al Gimnaziului Unic din Bălţăteşti (1948), al Şcolii Pedagogice de Învăţători din Piatra-Neamţ şi al Facultăţii de Filologie, Iaşi. Învăţător şi director la Şcoala Primară de la Mănăstirea Neamţ, profesor şi director la Şcoala Ghindăoani, la Şcoala Bălţăteşti. Volume: „Rădăcini la Bălţăteşti”; „Şcoala Bălţăteşti. Studiu monografic”; „Bălţăteşti, pagini de monografie” (colab.).

■ 26/1936 – 85 ani de la naştere Gheorghe BUNGHEZ, la Poiana-Sărată, Bacău. A absolvit Facultatea de Istorie-Filologie-Filozofie a Universităţii ieşene. Profesor şi director la Stăniţa şi Săbăoani, inspector şcolar, secretar al Comitetului Regional de Cultură şi Artă (Bacău), preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, şeful Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean Neamţ al P. C. R., director al T. T. Piatra-Neamţ şi director al Centrului de Librării al Judeţului Neamţ. A iniţiat, condus şi colaborat la manifestări cultural-artistice locale, zonale sau naţionale: Sărbătoarea Eroilor de la Războieni, Sărbătoarea Muntelui Ceahlău, Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Tineret şi Copii, Stagiunea simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Festivalul „Vacanţe Muzicale”, saloane de carte, „Sadoveniana”, Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, „Petrodava – 2000”, cicluri de emisiuni la Tele M Plus Piatra-Neamţ. Cărţi: „Monumente istorice din Judeţul Neamţ”, „Judeţul Neamţ – Ghid”, „Petrodava – 2000”; „Între «Dragonul» şi «Piaţeta» (1981-1986)”.

■ 26/1945 – n. Constantin MUNTEANU, la Fedeleşeni, Strunga, Iaşi, scriitor. A absolvit Facultatea de Fizică din Bucureşti. Fizician la C. F. S. S. şi S. C. Fibrex, director al Bibliotecii Judeţene Neamţ, preşedinte CPUN al Municipiului Piatra-Neamţ, consilier şef la Inspectoratul pentru Cultură Neamţ. Debut în „Amfiteatru”, 1969; editorial, cu „Zaruri de cretă” (1976). Membru al U. S. (1976), membru al U. C. (1993). Cărţi: „Zaruri de cretă”; „Ziua magnoliilor viscolite”; „Cursa rapidă”; „Vremea brânduşelor”; „Teona”; „Sfârşitul înserării”; „Maria, prinţesă de Place Pigalle”; „Zodia bâlciului”; „A fluierat în timpul Evangheliei”, „Lacrimile tăcerii” ş. a. Teatru: „Valea râsului”, la T. T.; „Nimic despre Sânziene”, Teatrul Dramatic Braşov. Teatru TV: „Iubirea mea cu zurgălăi”; „Scrisori apocrife”; „Dincolo de munte”; „Vocaţie”; „Cu zâmbetul pe buze”; „Vremea sânzienelor”; „Florile amintirilor noastre”. Film: „Sezonul pescăruşilor”.

■ 28/1880 – n. Aetiu HOGAŞ, Piatra-Neamţ (d. 26. 10. 1941, Bucureşti), profesor, publicist, fiul scriitorului Calistrat Hogaş. Absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi licenţiat (1904) al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti. Profesor de limba şi literatura română la licee din Roman, Bacău şi Galaţi. Autor de studii lingvistice şi literare. Colaborări la: „Convorbiri literare”, „Lauri”, „Orizonturi”, „Adevărul literar”.

■ 28/1937 – n. Virgiliu Gh. BÂRLIBA, la Roman, profesor universitar, cercetător, fiul profesorului Har. Mihăilescu. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Muzeograf şi director la Muzeul de Arheologie, Piatra-Neamţ. Cercetător ştiinţific la Institutul „A. D. Xenopol” Iaşi. Specializat în arhivistică, arheologie. Doctor în istorie (1975). Săpături arheologice în Neamţ. A înfiinţat şi a condus Revista „Memoria antiquitatis”. Redactor responsabil al Revistei „Arheologia Moldovei”. Lucrări: „Tezaurul de la Măgura” (colab.); „La monnaie romaine chez les Daces Orientaux”; „Dacia răsăriteană în secolele VI-I î. e. n. Economie şi monedă” (Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei).

(Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).