Expoziţie aniversară de pictură Ioan Popei

În perioada 18-31 iulie 2022, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ a organizat, în Sala Cupola, expoziţia de pictură „Terapie prin culoare”, cu lucrări realizate de Ioan Popei.

Născut la Agapia, în judeţul Neamţ, Ioan Popei a absolvit Liceul de Chimie din Piatra-Neamţ. Primii paşi în creaţia plastică i-au fost îndrumaţi la Şcoala Populară de Artă din aceeaşi urbe. S-a lansat în pictură în 1976, la Galeriile ziarului Ceahlăul, ca membru al Cenaclului plastic al amatorilor „C. D. Stahi”, coordonat de ziaristul Eugen Tureschi.

Este autor de pictură religioasă, cu care se afirmă în ţară şi străinătate.

A avut expoziţii în Franţa, Olanda, Australia, Austria, Germania, Ungaria, Slovacia.

Ca recunoaştere a măiestriei sale artistice, alături de aprecierea publicului larg, a primit Premiul I pentru Portret la Concursul „Arthur Verona”, Dorohoi, 1987 şi Marele Premiu al Expoziţiei Taberei de Creaţie Botoşani, în 1988.

Pictorul pietrean a împlinit pe 15 iulie, 68 de ani. „Prin această expoziţie suntem alături de artistul plastic Ioan Popei la frumoasa aniversare şi îi transmitem, inclusiv pe această cale, gândurile noastre de apreciere şi urarea tradiţională «La mulţi ani!»„, a precizat prof. Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” Neamţ.

Referinţe: Pictorul Ioan Popei foloseşte calitatea terapeutică a culorilor, indiferent de temele alese. Artistul mă face să cred că probabil el însuşi este fermecat de propriile picturiLucian Strochi.

 Cu pasiune pentru viaţă şi pentru frumuseţea naturală care se regăseşte în ea, Ioan Popei este un pictor a cărui operă reflectă veselia şi vigoarea lui naturală. El celebrează viaţa sub forma celor mai mici frumuseţi ale sale, pictând flori şi apusuri, păduri frumoase şi chiar compoziţii, care acoperă tot ceea ce consideră că merită atenţie. Ioan Popei pare să dorească să-şi aducă propria beatitudine şi sentimentul de echilibru emoţional în casele celor care îi cumpără arta, alcătuită în mare parte din compoziţi armonioase. Ioan Popei acoperă cu adevărat un spectru larg de gândire, culoare şi emoţie în picturile sale şi aduce la viaţă nu numai minunea naturii, ci şi priceperea şi perseverenţa omului de a trăi firesc în natură. – Gallerytoday.com.

Biblioteca Judeţeană  „G.T. Kirileanu” Neamţ