Cu ochii-n valul înspumat al oceanului şi cu inima agăţată în cuiul de acasă, gândesc urarea pe care o meriţi din plin, dragă revistă Apostolul – voce a dăscălimii nemţene, purtată cu demnitate asumată peste decenii şi prin vremuri mult încercate.
La mulţi ani, draga noastră revistă şi brava ţie că ai ştiut aduna multe gânduri şi trăiri, multe evenimente, tinereţi peste tinereţi, nu ani peste ani fără să fi îmbătrânit şi să te fi învechit!
Ai clădit şi ai luptat cu cuvântul, un cuvânt: chemare, lumină şi forţă prin care ai solidarizat aşteptările şi căutările dăscălilor şi prin asta, i-ai sprijinit să treacă mai uşor peste vremuri pline de tulburătoare schimbări şi încercări.
Pentru tine, revista Apostolul cea ajunsă la o deplină senectute în cei 90 de ani de la înfiinţare (e nunta ta de mahon), răspund cu tărie PREZENT! şi la sfertul de veac al recununărării cu viaţa dăscălimii nemţene… Iacă-tă-mă şi pe mine aici, venită la aniversară, din rândul celor matusalemici… Dar nu vin singură!
Vin cu o constelaţie de eterne lumini ale celor care, prin puterea condeiului (ulterior a tastelor) au slujit şi au consolidat dimensiunea mesianică şi verticală a revistei: profesori, învăţători, scriitori, oameni din lumea artei, a mass-mediei – de faţă sau din istorie…
Simţim cu toţii că suntem stropi de lumină picuraţi din Luceafăr eminescian, cugetăm adânc la rostul nostru în viaţa ta şi, prin tine, revista noastră dragă, am vizat un ideal greu accesibil… Acela de a depăşi condiţia de homo faber spre un mai îmbogăţit homo: sapiens, moralis, emoticons, plecând de la premiza că descrierea unei persoane trebuie să înceapă cu descoperirea sufletului acesteia, a preocupărilor sale de bază.
Vremurile de azi ne dovedesc, mai mult ca oricând, cât de relativă este realitatea fizică. Suntem locuitorii unei lumi universale ce începe cu cea vremelnică, materială, de pe pământ şi se continuă cu cea spirituală, a veşniciei, lucru ce ne permite să fim mereu prezenţi şi împreună, aşa că, la sărbătoarea ta, ne-am reunit, cei de pe pământ şi din ceruri, într-o echipă de APOSTOLI!
Spun PREZENT în numele meu şi îi salut cu reverenţă pe cei ce ne asistă, în sfârşit relaxaţi, din lumile celeste, fiecare după felul lui de a fi fost:
Florin Florescu – omul vizionar şi curajos, o voce revendicatoare a dăscălimii nemţene, „argatul sistemului-în slujba membrilor de sindicat”, cum îi plăcea să se considere, cel care a aprins flacăra mişcării sindicale în anii 90, la Piatra-Neamţ, unde a fondat primul Sindicat Liber al Salariaţilor din Învăţământ, cel care a susţinut reînvierea revistei Apostolul şi glumeţul etern ce a păcălit viaţa (născut pe 1 aprilie) nu şi plecarea sa „dincolo”. A fost un OM de mare caracter şi militant sindical respectat la nivel naţional şi internaţional.
Alina Pamfil – profesoara de limba franceză, inspectoarea de limba franceză, inspectoarea de proiecte şi programe, cea care îţi spunea verde-n faţă ce gândeşte, cu vorba tăioasă şi cu balanţa dreptăţii în mână. Distinsa Doamnă a Duhului neîmpiedicat al literei (cum o numea Gh. Simon) a fost un om cu sufletul mare şi săritor la nevoie, un om curajos, care avea „o frică teribilă doar de prostie şi de război (…) luptând cât oi mai putea iubi, pentru înţelepciune şi pace.” (Alina Pamfil, Facebook, 31 octombrie 2018).
Eduard Covali – veşnicul tânăr plin de farmec sufletesc şi hâtru la vorbă, devotat total la cel mai înalt nivel intelectual Teatrului Tineretului, acasa mea. A fost un om de cultură cu o personalitate remarcabilă, un „creator, pentru cei din jur, a unei «stări de bine, chiar dacă obligaţiile la zi îl asaltau cu insistenţă” (Constantin Paiu), mereu plin de umor şi cu o memorie extraordinară.
Gheorghe Amaicei sau Bădia Ghiţă – dascăl emerit care îşi definea profesia de dascăl ca fiind cea de „grădinar de suflete”, omul cu un suflet frumos şi cald în care încăpea universul întreg. Este cel care a lăsat urme demne de respectul tuturor, care a (re)întemeiat Asociaţia Învăţătorilor, a susţinut reînvierea revistei Apostolul şi cel care a făurit oameni din micii şcolărei pe care-i compătimea: „săracii, nu ştiu ce-i aşteaptă!”
Ştefan Corneanu – vocea puternică ce răsuna şi peste apele pe malul cărora adăsta pescarul de cuvinte şi de frumosul trăit şi care a tras un grav semnal de alarmă „…pietrele lovesc cea mai nevinovată, dar singura piatră fundamentală din temelia unui popor, şcoala” (Şt. Corneanu – Apostolul, iunie 2017). A lăsat urme luminoase ale trecerii sale în şcoala nemţeană, în viaţa culturală şi cea sindicală şi a iubit peregrinările prin codri, în apropierea râurilor şi pâraielor, unde pescuia, recita şi cânta cu pasiune.
Am pomenit aici pe câţiva din cei cu care, la un pahar de vorbă, am râs, am plâns, am scris, am citit, am recitat, am cântat sau am trăit pur şi simplu bucuria clipei, cu rost!
Am privit în sus la cei pomeniţi şi am simţit încurajarea şi iubirea lor pentru noi, cei aflaţi aici şi care, prin prezenţa noastră, prin cuvintele rostite şi prin cele simţite, le recunoaştem meritele în iluminarea drumului parcurs de revistă şi de cititorii ei.
Revenind pe pământ, văd o altă ramură a aceleiaşi constelaţii, la fel de luminoasă, a celor ce sunt apostolii zilei de azi, slujitori, iubitori şi susţinători ai revistei Apostolul.
Un gând cald şi plin de preţuire se îndreaptă spre Mircea nostru cel Şef de Redacţie, cel care, a asigurat trainice legături pentru revista Apostolul şi care a reuşit să se impună printr-o tradiţie şi o identitate proprie, formate şi consolidate de-a lungul anilor, prin efortul şi pasiunea domniei sale (ferit-a să scriu „maestru”!) ca valoros om al cuvântului scris, exprimat şi trăit.
Mereu grijuliu nu doar cu treburile revistei, a acordat mult din timpul său lecturării şi corectării tuturor cuvintelor scrise de noi, cei ce au vrut să publice în revistă, ferindu-ne să devenim scriitori de cuvinte deşarte şi pentru asta, mulţumim şi-i urăm s-o mai facă încă alte câteva decenii şi de acum încolo!
Mereu plin de elan şi de neobosită implicare în viaţa revistei Apostolul ca şi în viaţa sindicală judeţeană, naţională şi internaţională, fostul preşedinte Gabriel Ploscă, acum preşedinte de onoare al SLLICS Neamţ, a creat fericita legătură între cel care a fost preşedintele Florin Florescu şi cel care a devenit noul preşedinte al SLLICS Neamț, Ionel Hociung.
Gabriel Ploscă a continuat tradiţia ca fiecare generaţie de sindicalişti să recunoască meritele conducerii anterioare influenţând includerea acestor recunoaşteri în modificările Statutului SLLICS şi tot el a generat o altă schimbare majoră în actualul Statut prin decizia de înfiinţare a Colegiului Seniorilor (din SLLICS Neamţ) din care fac parte foşti şi actuali membri de sindicat, care au ieşit la pensie, după modelul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR).
Lângă ei au fost şi vor fi: noul şi tânărul preşedinte Ionel Hociung, secondat de Gabriela Grigore – secretar general şi de un alt preşedinte, al AINt Neamţ, Liviu Rusu, redactorii revistei. Toţi cei care îşi asumă acest apostolat nu doar că scriu din experienţa bunelor practici şi din pasiune ci transmit valori, inspiră viitorul şi modelează comunitatea. Îndrăznesc să alătur această lume a revistei Apostolul marilor nume din învăţământul românesc care au practicat acest apostolat, contribuind la dezvoltarea culturală, ştiinţifică şi civică a socie- tăţii româneşti.
Tuturor, le mulţumesc pentru cele trăite alături de ei, pentru cele învăţate, pentru recunoaşterea dragului de neam alături de dascălii sindicalişti din Republica Moldova cărora, le mulţumesc şi pentru că mi-am alinat setea şi dorul la Fântâna Profesorului, aşezată pe un deal ce-şi continuă chemarea pe o cărăruie ce duce la Flacăra Recunoştinţei şi-i asigur că fântâna este mereu plină, iar flacăra, mereu aprinsă.
Alături de voi, apostolii revistei, am avut parte de momente frumoase, dar şi de momente grele, de laude, dar şi de critici, de inspiraţie, dar şi de blocaje. Dar toate acestea m-au făcut să cresc, să mă dezvolt şi să mă bucur de ceea ce fac.
Draga noastră revistă Apostolul, îţi urez să rămâi, la fel de citită, de frumoasă şi de vie (să nu treci de tot în online!) cel puţin încă 25 de ani, iar atunci, la Nunta ta de aur, voi veni şi eu… din orice dimensiune şi te voi cinsti cum se cuvine!
Acesta este epilogul meu, dar nu este sfârşitul. Este doar un alt început.
Profesor Niculina NIŢĂ, Vannes-Franţa